Thursday , March 28 2024

O elevă a fost transportată la spital, după ce a susţinut proba la matematică din cadrul BAC-ului

elevi

Eleva, de la Liceul Tehnologic din Liteni, a susţinut proba la matematică şi a fost transportată la spital după o oră şi jumătate de la primirea subiectului. Potrivit celor spuse de Laura Hacman, purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, a fost eliminat un candidat din examen deoarece avea asupra lui telefon mobil

Elevii de clasa a XII-a au susţinut ieri proba obligatorie a profilului, candidaţii având de ales între Matematică şI Istorie. Potrivit celor spuse de Laura Hacman, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Scolar Judeţean “a fost eliminat din examen un candidat care avea asupra sa telefon mobil. Tot ieri, s-a înregistrat o situaţie specială la Colegiul Tehnic “Samuil Isopescul” din Suceava – o candidată de la Liceul Tehnologic Liteni, care susţinea proba la matematică, a predat teza după o oră şi jumătate, fiind transportată la Spital”.
La această probă a examenului de bacalaureat s-au înscris 6.261 de elevi, din care s-au prezentat 5.925, prezenţa fiind de 94,63%. La Matematică, din cei 4.797 de înscrişi s-au prezentat 4.520, iar la istorie, din cei 1.464 înscrişi s-au prezentat 1.405.
la proba E) c) din cadrul examenului de bacalaureat, la ambele discipline a fost extrasă varianta 2
Subiectele au fost aduse la cunoştinţa elevilor la ora 9.00, ora începerii examenului, conform procedurilor operate de MEN.
La examenul ambelor discipline (Matematică şi Istorie) care s-au desfăşurat în cursul zilei de ieri a fost extrasă varianta de subiecte numărul 2. Subiectele pe care le-au avut de rezolvat candidaţii au fost structurate pe 3 cerinţe, fiecare cu subpuncte.
Elevii de la profilele real, tehnologic, militar şi pedagogic au dat examen la Matematică, în timp ce absolvenţii de la uman şi de la filiera vocaţională au dat examenul la Istorie. In acest an, elevii de la liceele tehnologice, cu rezultatele cele mai slabe la sesiunile de bacalaureat au avut de rezolvat subiecte diferite faţă de ceilalţi elevi la Matematică.
La Istorie, la primul subiect au fost date două texte-« Istoria României » de M. Bărbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, S. Papacostea, P. Teodor şi « Istoria Europei » de S. Berstein şi P. Milza. Pornind de la aceste texte, candidaţii au avut de precizat liderul politic român din primul text, secolul la care se referă sursa din textul 2, numirea unui spaţiu istoric în care au loc evenimente ce duc la intervenţii armate. Tot la punctul I, candidaţii au avut de identificat texul care susţine că România adoptă, în relaţiile internaţionale, o atitudine diferită faţă de aceea a Tratatului de la Varşovia şi precizarea a două informaţii aflate într-o relaţie cauză-efect din primul text. De asemenea, au mai fost două cerinţe: la una dintre ele, candidaţii au trebuit să prezinte două practici politice utilizate în România, în perioada naţional-comunismului, iar la cealaltă au avut de menţionat o caracteristică a disidenţei anticomuniste din România. La subiectul II, pe baza textului « Istoria poporului român » de A. Otetea, elevii au trebuit să numească capitala statului românesc, să precizeze o informaţie referitoare la cauzele organizării expediţiei otomane în spaţiul românesc. La acelaşi subiect au avut de menţionat statul medieval românesc şi domnitorul acestuia, la care se referea sura dată şi două informaţii referitoare la măsurile adoptate pe plan intern prin care domnitorul şi-a consolidat autoritatea politică. La un alt subpunct au avut de formulat, pe baza sursei citate, un punct de vedere referitor la consecinţele declanşării expediţiei otomane din anul 1.462, susţinându-l cu două informaţii selectate din sursă.
La ultima cerinţă, elevii au avut de argumentat, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia diplomaţia promovată de un conducător politic din spaţiul românesc se încadrează în relaţiile internaţionale din secolele al XIV-lea -al XVI-lea. La ultimul subiect candidaţii au trebuit să realizeze un eseu de două pagini despre «formarea statului român modern şi evoluţia acestuia în secolul al XIX-lea».
Cu privire la dificultatea subiectelor la Istorie, elevi de la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare” din Suceava au fost mulţumiţi, spunând că subiectele nu au fost grele. “Am avut şi profesori care ne-au pregătit şi nu ne-au lăsat de izbelişte. Atâta timp cât cineva învaţă, nimic nu este greu », a declarat un elev de la Colegiul Naţional « Stefan cel Mare ». Nu aceeaşi situaţie a fost şi la Matematică, unii dintre elevi susţinând că se aşteaptă doar să treacă examenul.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, subiectele la proba obligatorie a profilului din cadrul bacalaureatului -E) c) au fost transmise, în cele 583 de centre de examinare, în condiţii de maximă securitate. “Ministerul Educaţiei Naţionale asigură că nu a existat nici un fel de breşă în procesul de transmitere a subiectelor din bazele de date gestionate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS)”. (G.G.)

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …