Saturday , April 20 2024

O bătrână de la azilul din Dolhasca a ajuns prea târziu la spital

In ciuda eforturilor medicilor urgentiști, femeia a murit. Ea se afla la azilul din Dolhasca de la începutul lunii. Este al doilea deces doar în luna octombrie, după ce un bărbat s-a sinucis la puțin timp de la internare, la Căminul de bătrâni din Solca. La începutul acestui an, un bărbat de 56 de ani și-a pus capăt zilelor, aruncându-se de la mansarda unui cămin de bătrâni ce funcționa ilegal în localitatea Valea Putnei

O femeie în vârstă de 81 de ani din comuna Dolhești a fost adusă la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava în noaptea de joi spre vineri, în stare foarte gravă și în ciuda eforturilor medicilor suceveni, nu s-a mai putut face nimic pentru ea, în final fiind declarat decesul. Se pare că bătrâna fusese internată de familie la Centrul pentru persoane vârstnice din Dolhasca de pe data de 1 octombrie, iar marți, 9 octom­brie, acesteia i s-a făcut rău. Perso­nalul medical de la azil a solicitat intervenția unei ambulanțe, pacienta fiind preluată și transportată la Spitalul Municipal Fălticeni. Din cauza stării grave în care se afla femeia, medicii fălticeneni au decis transferul acesteia către unitatea spitalicească suceveană. Oamenii legii au dispus prin ordonanță necropsierea cadavrului în vederea stabilirii cauzei morții și eliberării certificatului de deces.

Numai de la începutul lunii, este al doilea deces survenit în rân­dul beneficiarilor din astfel de unități, la doar câteva zile de la internare.

Un bătrân în vârstă de 78 de ani, din comuna Vama, care era internat în Căminul de bătrâni din Solca, a fost găsit sâmbăta trecută, în jurul orelor 6.00, mort în fața scărilor de la intrarea în azil. Se pare că acesta s-a aruncat în gol de la fereastra camerei unde era internat. El ajunsese la Centrul de Persoane Vârstnice din Solca în urmă cu doar trei zile, mai exact pe data de 3 octombrie, când a fost adus de către fiul lui. Simțindu-se probabil abandonat și pe fondul unei depresii, bărbatul a profitat de lipsa de reacție a angajaților și s-a aruncat în gol. Deși la momentul internării se știa faptul că acesta a fost internat în repetate rânduri la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Mol­dovenesc, nu s-a luat în calcul supravegherea lui. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a sinucis bărbatul de 78 de ani.

La începutul acestui an, un alt bărbat de 56 de ani și-a pus capăt zilelor, aruncându-se de la man­sarda unui cămin de bătrâni ce funcționa ilegal în localitatea Valea Putnei. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …