Saturday , April 20 2024

O avocată care a păcălit un taximetrist că îl face subofiţer la SRI a fost condamnată definitiv la un an de închisoare cu suspendare

ICCJ

 Alina Liliana Popa, avocata de la Baroul Bucureşti şi partenerul ei Ion Socol au fost condamnaţi la câte un an de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. Cei doi au păcălit un taximetrist din Coşna căruia i-au promis că îl ajută să ajungă subofiţer în cadrul SRI u familia tânărului i-a dat celor doi 38.400 de lei şi un porc, însă odrasla lor nu a mai ajuns la SRI şi nici de cei doi „binevoitori” nu au mai putut da 

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a respins ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava şi inculpaţii Alina Liliana Popa şi Ion Socol împotriva sentinţei penale din 7 martie 2013 a Curţii de Apel Suceava. Astfel, cei doi inculpaţi au rămas cu pedepsele primite la instanţa suceveană, pedepse definitive. In data de 7 martie a anului trecut, magistraţii suceveni i-au condamnat pe avocata Alina Liliana Popa, din Bucureşti şi pe partenerul acesteia Ion Socol, la câte un an de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de trei ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. In plus, cei doi inculpaţi au fost obligaţi să restituie părţilor vătămate Vasile şi Lucica Farcaş suma de 19.700 de lei, iar statului român să achite 2.050 de lei în cazul avocatei şi 1.825 de lei în cel al lui Ion Socol cu titlu de cheltuieli judiciare.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava i-au trimis în judecată pe Alina Liliana Popa şi pe partenerul ei Ion Socol pentru trafic de influenţă. Cei doi au obţinut sume importante de bani şi alte favoruri de la familia Farcaş din comuna Coşna, promiţând că îl vor face pe Marius Eduard Farcaş, de meserie taximetrist, subofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii. Procurorii DNA au stabilit că Alina Liliana Popa, de profesie avocat în cadrul Baroului Bucureşti, împreună cu Ion Socol, în perioada august 2008 – august 2009, în considerarea influenţei pe care au lăsat să creadă că o au asupra membrilor Comisiei de examinare constituită la nivelul UM 0466 Bucureşti, pentru încadrare directă ca subofiţer în cadrul SRI, îi pot determina aceştia să-l declare admis, în urma susţinerii testărilor, pe Marius Eduard Farcaş. Ei au pretins în schimb suma de 5.000 de euro de la părinţii acestuia, Vasile şi Lucica Farcaş, din care au primit, pe rând, la diferite date, 19.700 de lei, 12.000 de lei, 1.500 de lei, 4.200 de lei – bani expediaţi prin mandate poştale avocatei. Marius Eduard Farcaş a dat personal suma de 2.000 de lei lui Ion Socol. Cei doi au primit şi alte foloase, precum petrecerea concediului din luna august 2008 – când au pretins şi un porc şi a sărbătorilor de iarnă 2008/2009 – când au primit porcul crescut şi care a fost sacrificat şi pregătit în gospodărie la locuinţa şi pe cheltuiala familiei Farcaş din satul Teşna, comuna Coşna.
,,În luna august 2009 am fost la Bucureşti pentru testarea psihologică şi interviu. Ion Socol, împreună cu o persoană, m-a dus la testare, nemaifiind nevoie să stau la hotel. La câteva zile, am fost sunat de pe un număr privat că am fost picat la testarea psihologică. Imediat l-am sunat pe Ion Socol să-l întreb de ce am fost picat, la care acesta mi-a răspuns să stau liniştit că totul o să fie bine şi că voi mai da încă o dată testarea psihologică şi interviul. Mi-a precizat că o să fie totul bine, întrucât o să se reia testarea psihologică. O perioadă de timp când îl sunam pe Ion Socol ori pe Alina Popa aceştia tot îmi spuneau să am răbdare, apoi nu mi-au mai răspuns la telefon”, a explicat Marius Eduard Farcaş anchetatorilor. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …