Friday , April 19 2024

O masină a Poliţiei de Frontieră a fost avariată de jeep-ul unui contrabandist, care a uitat să tragă frâna de mână

accident politisti de frontiera [800x600]

Poliţiştii de frontieră au urmărit maşina unui contrabandist, care a reuşit să urce un deal, unde s-a împotmolit. Contrabandistul a coborât din vehicul şi a rupt-o la fugă, fără a mai trage însă şi frâna de mână. Astfel, autoturismul de teren a început să o ia la vale şi s-a oprit fix în autospeciala poliţiştilor, chiar sub privirile acestora. In zona respectivă au fost găsite 17 colete cu ţigări de contrabandă, a căror valoare se ridică la suma de circa 87.000 de lei

O autospecială a poliţiei de frontieră a fost avariată după ce a fost lovită de maşina unui contrabandist, în localitatea Falcău. Acest incident a avut loc în seara zilei de 26 iunie 2014, când poliţiştii de frontieră au plecat în urmărirea unui autoturism Mitsubishi, despre care aveau informaţii că transportă ţigări de contrabandă. După o urmărire de mai bine de cinci kilometri, maşina contrabandistului a ajuns într-o zonă deluroasă pe care a urcat, reuşind să scape de autospeciala poliţiştilor de frontieră care a rămas la baza dealului. Contrabandistul a reuşit să ajungă în vârfu dealului, moment în care a ieşit din autovehicul şi a rupt-o la fugă, fără a mai trage însă şi frâna de mână a maşinii. Aceasta a luat-o la vale şi s-a oprit fix în autospeciala poliţiei de frontieră, chiar sub privirile poliţiştilor care nu au avut prezenţa de spirit de a o feri din calea autoturismului scăpat de sub control. In momentul impactului se pare că, din Mitsubishi ar fi sărit şi două colete învelite cu folie neagră în care erau ţigări de contrabandă.
Poliţia de Frontieră a remis un comunicat de presă în care incidentul este povestit asemănător, numai că detaliile tragicomice lipsesc cu desăvârşire. Astfel, în comunicat se arată că „în data de 26 iunie a.c., în jurul orei 19.30, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina au depistat în trafic, pe raza localităţii Falcău, judeţul Suceava, un autoturism de teren marca Mitsubishi Shogun înmatriculat în Marea Britanie, despre care existau date că transportă ţigări de contrabandă. Soferul autovehiculului a refuzat să oprească la semnalele regulamentare efectuate de poliţiştii de frontieră şi a continuat deplasarea pe un drum forestier, fapt pentru care lucrătorii noştri au pornit în urmărirea maşinii, folosind semnalele acustice şi luminoase.
După o urmărire de aproximativ 6 km, autoturismul de teren a intrat pe un drum în rampă şi a derapat, moment în care şoferul a sărit din maşină. Autovehiculul „Mitsubishi” a alunecat spre baza pantei, lovind cu spatele partea frontală a autospecialei poliţiei de frontieră, aflată în staţionare, rezultând avarierea ambelor autoturisme”. În urma verificărilor făcute de poliţiştii de frontieră s-a stabilit că autoturismul implicat în incident îi aparţine lui Dănuţ U., în vârstă de 24 de ani, din comuna Straja, care la scurt timp a fost reţinut de poliţiştii de frontieră. În zona respectivă, au fost găsite 17 colete de ţigări de provenienţă ucraineană care urmau să fie introduse ilegal în România. Autoturismul de teren şi coletele au fost transportate la sediul SPF Brodina unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 8.680 de pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 86.800 de lei, care au fost confiscate.
Poliţiştii de frontieră i-au întocmit lui Dănuţ U. acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi distrugere. Autoturismul marca „Mitsubishi Shogun”, în valoare de peste 4.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul sectorului SPF Brodina, în vederea continuării cercetărilor, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
In dimineaţa zilei de ieri, în jurul orei 04.30, în PTF Siret, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat cetăţeanul ucrainean Verzhil A., de 62 ani, care conducea un microbuz marca Volkswagen, înmatriculat în Ucraina. Cum existau suspciuni că acesta transportă ţigări de contrabandă, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au făcut un control amănunţit asupra maşinii. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată la controlul vamal, în rezervorul autovehiculului, cantitatea de 520 de pachete de ţigări marca Winston, de provenienţă Republica Moldova. Tigările în valoare de 634 de lei au fost confiscate, iar şoferul a fost amendat cu 5.000 de lei. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …

One comment

  1. De asta isi tot aduc taranii suceveni masini de teren din Marea Britanie, ca sa le foloseasca la contrabanda cu tigari.