Wednesday , April 24 2024

O adolescentă de 16 ani a încercat să se sinucidă pentru că familia nu-i acceptă iubitul

Fata a înghițit un pumn de medicamente după ce o mătușă i-a reproșat că își face de rușine familia 
ambulanta


O fată în vârstă de 16 ani din comuna Boroaia a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean după ce a înghițit un pumn de medicamente. Adolescenta avea mereu parte de reproșuri din partea familiei din cauza iubitului ei, rudele reproșându-i că tânărul nu este suficient de bun pentru ea și că ar trebui să fie mai exigentă la acest capitol. Totul a culminat vineri seara, după ce Viorica T. s-a certat cu o mătușa de-a sa, femeia reproșându-i că-și face familia de rușine și că ar trebui să încheie relația pe care o are cu un băiat mai mare din aceeași localitate. Tânăra s-a închis în camera ei și a înghițit aproape 20 de medicamente de diferite tipuri și compoziții, pe care le-a găsit prin casă. A fost găsită în stare de leșin de o prietenă de-a ei, care a sunat de urgență la 112. Un echipaj al Ambulanței s-a prezentat la domiciliul fetei din comuna Boroaia, de unde a preluat-o și a transportat-o la Spitalul Municipal Fălticeni. Pacienta a fost diagnosticată cu intoxicație medicamentoasă voluntară și a fost transferată la spitalul sucevean din cauza stării grave în care se afla. Tânăra a fost internată la secția de Pediatrie a Spitalului Județean pentru investigații și tratament de specialitate. (C.R.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …