Wednesday , April 24 2024

Noua Lege a Pieţelor – o mare necunoscută pentru “pieţarii” suceveni

Producătorii agricoli care vor să-şi vândă produsele proprii în pieţe o pot face de la 1 mai 2015 numai dacă deţin atestate de producători şi carnete de comercializare. In Piaţa Mare din Suceava, prevederile legii sunt destul de puţin cunoscute de producătorii locali n la întrebarea: “cum veţi folosi carnetul de comercializare?”, mulţI dintre cei aflaţi ieri în spatele tarabelor din Piaţa Mare au răspuns simplu: “nu ştiu”. Deşi legea le cere, producătorii – comercianţi nu sunt încă dumeriţi cu modul de utilizare a acestor documente, chiar dacă mulţi au intrat în posesia lor deîndată ce legea le-a cerut

 
piata1 [800x600]


In urma ordinului emis de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, producătorii agricoli care vor să-şi vândă produsele proprii în pieţe o pot face de la 1 mai 2015 numai dacă deţin atestate de producători şi carnete de comercializare. Conform prevederilor din art. 4 din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri  de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, atestatul de producător se eliberează de către primar în termen de cinci zile lucrătoare de la data solicitării, cu avizul asociaţiei de profil, dacă există pe raza localităţii respective.
Producătorii agricoli, persoane fizice care doresc să îşi vândă produsele obţinute în gospodăria proprie trebuie să elibereze cumpărătorilor documente asemănătoare chitanţelor, iar pe lângă acestea, producătorii trebuie să deţină un atestat de producător care să înlocuiască certificatul de producător. Cei care nu respectă aceste reguli pot primi amenzi de până la 22.500 de lei.
Atestatul de producător reprezintă documentul eliberat persoanei fizice care desfăşoară activitate economică în sectorul agricol, valabil pentru titularul acestuia, şi care atestă calitatea de producător agricol persoană fizică. Atestatul de producător este valabil un an calendaristic de la data emiterii şi este vizat semestrial, prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii primarului localităţii respective.
Totodată, producătorii care au un atestat de producător au nevoie şi de un carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol. Carnetul de comercializare, potrivit legii, este documentul utilizat de persoana fizică care deţine un atestat de producător, precum şi de soţul/soţia sau rudele/afinii de gradul I, după caz, pentru exercitarea actului de comerţ a produselor agricole obţinute în ferma sau în gospodăria proprie. De asemenea, legea prevede că vânzarea produselor cumpărate de la terţe persoane în baza carnetului de comercializare este interzisă. Carnetul de comercializare a produselor funcţionează practic precum un chitanţier, adică, indiferent de calitatea cumpărătorului, respectiv persoană fizică sau persoană juridică, agricultorii vor înmâna file din carnet indiferent de cantitatea şi structura sortimentală a produselor vândute. Filele din carnet vor fi distribuite în felul următor: primul exemplar se înmânează cumpărătorului, al doilea exemplar se păstrează de către vânzător, iar al treilea exemplar se păstrează la carnet.
Carnetele utilizate care vor conţine al treilea exemplar al filelor se vor înapoia primăriilor care le-a emis, în termen de 15 zile lucrătoare de la data utilizării ultimei file a acestora. Totodată, excepţie de la aceste prevederi o reprezintă situaţia în care vânzarea se va desfăşura în pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante. In aceste situaţii, producătorii agrigoli sunt obligaţi să înscrie, la sfârşitul fiecărei zile, într-o filă corespunzătoare, produsele agricole şi cantităţile totale vândute în ziua respectivă.
Unii producători care îşi vând produsele, producţie proprie în Piaţa Centrală din municipiul Suceava nu au înţeles mare lucru din Legea pieţelor. La întrebarea: “cum veţi folosi carnetul de comercializare?” unii au răspuns simplu: “nu ştiu”, în timp ce alţii, puţin mai documentaţi au spus că “trebuie să dăm chitanţe pentru tot ce vindem”. Niciunuia dintre producătorii – comercianţi din “Piaţa Mare” nu îi este clară această lege, unul dintre ei a acuzat chiar şi sistemul spunând că “Pe vremea lui Ceauşescu nu era aşa. Aveai un preţ exact pentru produse şi erai sigur că ai cui să le vinzi, acum, mai bine de jumătate din produsele expuse pe tarabă se strică şi le arunc la tomberon. La ce să-mi folosească mie aceste “hârtii” şi atâta umblătură pentru a le obţine?”.
Un vânzător de mere, producţie proprie, din Piaţa Centrală din municipiul Suceava, nesigur de prevederile legale impuse a declarat că nu se poate pronunţa în ceea ce priveşte legea şi nu poate spune dacă este bună sau rea, ci aşteaptă să vadă ce se mai întâmplă de acum în colo pentru că din ’95, de când vinde produse agricole şi până acum nu s-a mai întâlnit cu aşa ceva. “Deocamdată nu pot să spun că-i bun sau că e rău, dar dacă o sa fie cumva să dau la toată lumea o filă din carnet este posibil să termin filele într-o zi, în cazul în care o să vină mulţi cumpărători. La produsele pe care le vând eu sunt şi multe cheltuieli şi pierderi, adică nu tot ceea ce se aduce se şi vinde, o parte dintre mere ajung în tomberon. Deocamdată nu am fost verificaţi de nimeni, dar sunt convins că o să vină să verifice”, a declarat un vânzător de mere, producţie proprie din Piaţa Centrală din municipiul Suceava. Producătorul – comerciant a mai adăugat că pentru obţinerea documentaţiei necesare a plătit la primăria localităţii de care aparţine suma de 100 de lei. “Pentru atestatul de producător şi pentru carnetul de comercializare am plătit la primărie 100 de lei”, a spus comerciantul.
Pe de altă parte, o vânzătoare de produse lactate din gospodăria proprie, tot din Piaţa Centrală, a spus că pierderile nu sunt aşa mari pentru că produsele sunt ţinute în condiţii bune şi că cei mai vizaţi sunt producătorii – comercianţi de leguminoase. De asemenea, aceasta a mai precizat că documentele impuse de lege trebuie să fie în permanenţă asupra comerciantului pentru că, în cazul unui control trebuie să dovedească provenienţa produselor şi dreptul de a le comercializa. “Noi nu pierdem foarte mult pentru că ţinem brânzeturile în condiţii bune, însă tot sunt cheltuieli şi aici. Din câte am înţeles, cei mai vizaţi sunt producătorii de leguminoase pentru că au cantităţi mai mari. Din informaţiile mele, atestatul de producător trebuie să fie în permanenţă asupra noastră fiindcă acesta dovedeşte provenienţa produselor şi calitatea mea de producător persoană fizică. De asemenea, carnetul de comercializare trebuie să îl folosim, din câte am înţeles, pentru cantităţile mari de marfă vândută”, a declarat comercianta – producătoare de brânzeturi din Piaţa Centrală Suceava.
Deşi legea le cere, producătorii – comercianţi nu sunt încă dumeriţi cu modul de utilizare a acestor documente, însă au intrat în posesia lor deîndată ce legea le-a cerut.  (Iulia-Greta NIGA)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …

2 comments

  1. Ai dreptate! Este groaznic ce se intampla in Republica Radauti cu tiganii. Aici primarii sau cei in masura din primarie sunt cei mai buni prieteni ai rromilor, care au un tupeu fantastic in piata. Ciudat ca nimeni nu-i poate stavili. Bine ar fi sa mai vie cineva si prin Radauti, orasul gropilor si al tiganilor. Rusinos ce a ajuns acest oras. A trecut taifunul prin el, adica PDL-ul cu nenea Olarean .

  2. cu tiganiada

    Asta-i culmea! Si sa nu mai poata da primariile certificate de producator tiganilor din Radauti, care de cand se stiu ei sunt mari producatori de produse agricole proaspete si de aceea le vand la pret de “gram de aur”, iar pe deasupra mai si fugaresc adevaratii producatori care vin si ei cu trei oua in piata? Nu se poate asa ceva! Tiganiada pentru o Romanie mai buna!