Friday , April 19 2024

Noi marcaje de delimitare a intersecțiilor aglomerate din Suceava

Primăria Suceava va aplica marcaje noi de delimitare a mai multor intersecții din oraș. Deja un astfel de marcaj a fost aplicat pe bulevardul George Enescu la intersecția cu Aleea Lalelelor și, ulterior, un altul pentru deli­mitarea locului de intersecție între strada Mărășești și Bulevardul 1 Mai în zona parcului Pictor Vladimir Florea. „Liniile diagonale încrucișate cuprinse într-un contur delimitează în intersecție locul de intersectare a ­caro­sabilelor drumurilor. Este interzisă intrarea pe marcaj în cazul în care semnalul semaforului în direcția de mers interzice deplasarea sau circulația este blocată, ca urmare conducătorul fiind forțat să oprească pe acest marcaj”, a ținut să precizeze viceprimarul Lucian Harșovschi într-o postare pe contul său de facebook.

Întrebat cu privire la continuare acestor demersuri, Lucian Harșovschi a răspuns că se vor face analize în trafic, dar a precizat că în mod sigur una din intersecțiile unde va fi aplicat un asemenea marcaj galben este între bulevardul Corneliu Coposu și Calea Obcinilor. (D.P.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …