Thursday , April 25 2024

Noaptea muzeelor, sâmbătă, la Suceava

2016_afis noaptea muzeelor

Sâmbătă, 21 mai, Muzeul Bucovinei va marca manifestarea NOAPTEA MUZEELOR printr-o serie de manifestări culturale deosebite oferite publicului sucevean și nu numai, desfășurate în mai multe locații (Cetatea de Scaun, Muzeul Satului Bucovinean, Hanul Domnesc și Muzeul de Stiințele Naturii).

Accesul vizitatorilor este în aceste obiective este permis începând cu ora 10 până la ora 24. Intrarea gratuită va fi între orele 18 – 24 pentru toate locațiile mai puțin pentru Muzeul Satului Bucovinean,  în care spațiul vizitarea gratuită este permisă între orele 18 – 20.

Programul manifestărilor din ziua de 21 mai este următorul: Cetatea de Scaun a Sucevei, ora 20 – Ordinul Solomonarilor  Suceava – Spectacol cu foc pe teme medievale (program de vizitare cu intrare gratuită în Cetate între orele 18 – 24).

La Hanul Domnesc Suceava, începând cu ora 19.30, spectacol de muzică – Zoltan Octavian Butuc; Povești minerești de I.D.Sârbu; Pritoceli muzicale pe versuri de Nichita Stănescu. (program de vizitare cu intrare gratuită între orele 18 – 24.

La Muzeul Satului Bucovinean, de la ora 18, Spectacol de muzică – Asociația culturală Friederich Schwartz (program de vizitare cu intrare gratuită între orele 18 – 20).

Muzeul de științele Naturii prezintă, începând cu ora 18, filme documentare – Din Lumea animalelor (rogram de vizitare cu intrare gratuită între orele 18 – 24).

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și aflat deja la a XII-a ediție. Evenimentul este patronat, în mod tradițional, de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM).  Noaptea Europeană a Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaționale a Muzeelor, care are loc întotdeauna pe 18 mai. (O.S.)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …