Thursday , March 28 2024

MUZEU VIU al satului bucovinean la Horodnic de Sus. Casele din muzeu, locuite de familii angajate

Catalin Nechifor - 3 iunie 2013
Presedintele CJ, Catalin Nechifor, a anuntat crearea muzeului la Festivalul” Traditii si legende bucovinene”
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat la Festivalul “Tradiţii şi legende bucovinene”, care se desfăşoară sâmbătă şi duminică la Horodnic de Sus, că în această zonă va fi construit un muzeu viu al satului bucovinean, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a spus că pe lângă gospodării tradiţionale ce vor fi aduse din localităţile din zonă în acest muzeu al satului bucovinean, în locaţie va fi montată şi o biserică din lemn, dar că vor fi şi alte elemente care ţin de viaţa de zi cu zi a localnicilor.
“Elementul important este locuirea acestor case. Vor fi familii care vor fi angajate”, a spus Nechifor, care a menţionat că familiile ce vor locui în casele din muzeu vor explica turiştilor şi ceea ce se întâmplă într-o gospodărie tradiţională bucovineană.
El a spus că turiştii vor putea interacţiona cu cei care vor locui în acest muzeu viu al satului bucovinean.
Nechifor a mai declarat că împreună cu Muzeul Bucovinei şi cu primarii din zonă s-a început identificarea caselor disponibile pentru a fi aduse în acest muzeu, dar şi modul în care vor putea fi angajate familiile care vor locui în aceste gospodării.
“Nu va fi vorba de cazare aici, ci doar de vizitare. Sigur, atunci când treci prin Bucovina, cu maşina sau autocarul, vezi de la distanţă aceste frumoase gospodării, dar e mai greu să intri la om în curte unde să vezi ceva natural, ceva neregizat, ceva adevărat. E un mod de interacţiune cu cei care locuiesc acolo”, a spus Nechifor.
El a adăugat că familiile care vor locui în aceste case vor produce şi expune la vânzare obiecte de artizanat, dar în acelaşi timp, turiştii vor putea mânca preparate tradiţionale gătite în gospodărie sau vor putea gusta băuturi produse în casă.
La Horodnic de Sus, un număr de 28 de primării din zonă, asociate în GAL Suceviţa – Putna şi GAL Ţinutul Bucovinei, au organizat, sâmbătă şi duminică, Festivalul „Tradiţii şi legende bucovinene”, care a început cu o scenetă istorică „Ştefane, Măria Ta”, dar şi cu diverse grupuri şi ansambluri folclorice locale care au prezentat atât jocuri şi cântece, precum şi tradiţii locale.
Nechifor a arătat că foarte multe autorităţi au colaborat timp de câteva săptămâni pentru a organiza acest eveniment.
“Sunt foarte mulţi oameni inimoşi care au dorit să marcheze aici această spiritualitate plecând de la Ştefan cel Mare de la Putna, mergând până la Milişăuţi în vale, de la Frătăuţi până la Suceviţa şi iată că, timp de două zile, capitala Moldovei lui Ştefan cel Mare este aici, la Horodnic de Sus.(…) Vreau să vă gândiţi la ceea ce înseamnă statul Moldovei, la ceea ce înseamnă Ştefan cel Mare, vrednicia lui, cel care a clădit aici un simbol şi o ţară frumoasă pe care noi astăzi avem obligaţia să o ducem mai departe”, a spus Nechifor în deschiderea festivalului.

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …