Saturday , April 20 2024

Mitingul aviatic Suceava Air Show va avea loc pe 26 august

miting [800x600]

Dorindu-se ca Luna Diasporei, (luna august, n.r.)  organizată de Consiliul Județean Suceava să aibă un final pe măsura acțiunilor ce vor fi organizate, consilierii județeni vor trebui să analizeze o propunere de hotărâre de CJ, în ședința ordinară de vineri, 28 iulie, privind aprobarea organizării în data de 26 august 2017 a evenimentului “Suceava Air Show” – mitingul aviatic ajuns acum la a VI-a ediție. prima proșpunere a fost pentru data de 2 septembrie, o săptămână mai târziu, dar ținându-se cont de faptul că luna august este cea mai pretabilă din punct de vedere al previziunilor meteorologice dar și prin prisma numărului potențial de participanți la spectacolul aeronautic ce se va desfășura pe Aeroportul “Stefan cel Mare” de la Salcea – Suceava, schimbarea datei este justificată în conformitate cu expunerea de motive ce însoțește proiectul de hotărâre.

“Având în vedere faptul că Aeroportul “Stefan cel Mare” Suceava reprezintă un obiectiv deosebit de important, fiind “o Poartă spre Bucovina”, administrația județeană dorește promovarea acestuia prin susținerea unui eveniment ce a devenit o tradiție, fiind la a VI-a ediție, respectiv “Suceava Air Show”. Se mai arată în expunerea de motive că, în cadrul evenimentului, iubitorii de aviație sunt invitați să asiste la evoluții de înaltă acrobație aeriană cu planoare și avioane, zboruri de agrement și de prezentare cu avioane ultra-ușoare, reunite într-un spectacol ce va încheia șirul de evenimente organizate în cadrul Programului “Luna Diasporei”. Pentru toate acestea, se solicită consilierilor județeni votul pentru a se aproba alocarea din bugetul propriu al Consiliului Județean Suceava a sumei de 250.000 de lei, necesară organizării evenimentului “Suceava Air Show”. (N.R.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

2 comments

  1. Da,e bine,dar se pare că nu prea evoluează acest tip de spectacole pe care personal le apreciez.cam aceleași aeronave cu aceleași manevre(acrobatii).nu se poate ca la București e normal dar ceva mai diversificat de poate și la noi….a, da ,sponsoriii?!?

  2. Algebra elementara: 250.000 RON x 4 ani = 1 milion RON. Daca mai facea si alte economi, mincinosul de Flutur, care a promis centura GATA intr-un an daca e ales, ar fi putut avea bani sa isi acopere promisiunea si ne demonstra ca in mod eronat i se spune mincinos PDL-ist.