Friday , April 26 2024

Ministrul Sănătății a lăudat Unitatea de Primire Urgențe de la Suceava

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vizitat Unitatea de Primire Urgențe, secțiile de Radiologie şi Ingrijiri Paliative şi şantierul unde se lucrează pentru extinderea secției de Cardiologie Pintea cu carlan

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a aflat ieri la Suceava, ocazie cu care a vizitat Unitatea de Primire Urgențe, secțiile de Radiologie şi Ingrijiri Paliative şi şantierul unde se lucrează pentru extinderea secției de Cardiologie de la Spitalul Județean Suceava. Aceasta a declarat că este plăcut impresionată de modul în care arată unitatea spitalicească suceveană în general şi Unitatea de Primire Urgențe în special, managerul unității spitaliceşti, Vasile Rîmbu, menționând că în ultimii zece ani s-au investit aproximativ 45 de ­mi­lioane de euro în spital, atât din fonduri proprii, bani de la Consiliul Județean cât şi fonduri alocate de Ministerul Sănătății, ministrul Sorina Pintea salutând implicarea autorităților locale în dezvoltarea unităților spitaliceşti. “S-au investit mulți bani şi se vede. Ceea ce îmi place, este că sunteți o echipă. Nu poți obține performanță dacă nu ai în spate o echipă bine sudată”, a declarat ministrul Sorina Pintea.Pintea la spital

Se pare că vizita la Suceava se datorează prieteniei vechi dintre ministrul Sorina Pintea şi preşedintele Consiliului Județean Suceava, ­Gheorghe Flutur. “Am acceptat să vin la Suceava din trei motive. Primul este acela că am dorit să-l susținem pe colegul nostru, sub-secre­tar de stat în Minister, medicul Tiberius Bră­dă­țan, la conferința “Zilele Medicale ale Sucevei”, al doilea motiv este relația foarte bună pe care o am cu grupul parlamentar PSD, iar al treilea motiv pentru care mă aflu astăzi aici, este prietenia care mă leagă de domnul Flutur. Ne cunoaştem de pe vremea când dumnealui era ministru şi a venit în vizită la Baia Mare, unde eu eram director la Direcția Silvică”, a povestit ministrul Sorina Pintea. Aceasta a mai declarat la Suceava, că va susține efortu­rile autorităților județene de înființare a unui spital de copii.

Pe parcursul vizitei la Spitalul Județean, ministrul Sănă­tă­ții, Sorina Pintea, a fost în­so­țită de subsecretarul de stat Ti­berius Brădățan, prefectul Mirela Adomnicăi, preşedintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur, senatorii PSD Virginel Iordache şi Ioan Stan şi deputații PSD Alexandru Rădulescu  şi Maricela Cobuz. (Cristina RUSTI)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …