Thursday , April 25 2024

Ministrul Sănătății a anunțat deschiderea Spitalului Fălticeni pentru luna septembrie

Lucrările la această unitate spitalicească au început în urmă cu 28 de ani, mai exact în anul 1991 

Se pare că noul Spital Municipal Fălticeni are șanse să fie gata până în toamna acestui an, după cum a declarat ieri ministrul Sănătății, Sorina Pintea. “Anul acesta, acest spital se va deschide. Deci nu se pune problema să nu alocăm sau că nu am fi alocat bani. Cred că domnul ministru Bănicioiu a spus asta, că din 2015 nu s-au alocat bani. În septembrie revenim la Fălticeni să deschidem spitalul”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, nemulțumită de informațiile apărute în ultima vreme, conform cărora nu s-au mai acordat bani, din anul 2015.

Lucrările la această unitate spitalicească au început în urmă cu 28 de ani, mai exact în anul 1991. Proiectul este realizat în proporție de peste 98%, iar bolnavii sunt tratați în continuare într-un spital vechi de peste 150 de ani.

Sorina Pintea a mai precizat că, în acest an, Ministerul Sănătății finanțează Spitalul Județean Constanța pentru achiziția unui scintigraf, Spitalul Gura Humorului, ”cu o solicitare modestă” de 300.000 de lei, Spitalul Municipal Rădăuți cu 2,3 milioane de lei și Spitalul din Cîmpulung Moldovenesc care a solicitat doar 194.000 de lei. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …