Friday , March 29 2024

Micul lanţ de benzinării al firmei PANAFOR, scos la vânzare de BRD

panafor benzinarie

Societatea din Panaci era până acum trei ani printre cele mai importante din zonă, exploatând lemn pe care îl transforma în cherestea în gaterele proprii şi având chiar şi trei benzinării la Panaci, Saru Dornei şi Dorna Arini u împrumuturile bancare angajate şi nerestituite au adus în numai doi ani firma de la o cifră de afaceri de 42 de miliarde de lei vechi, cu 43 de angajaţi şi cu profit pe măsură, la faliment

Zeci de afaceri din zona de munte a judeţului Suceava, ce păreau bine aşezate, s-au topit ca şi când nici n-au existat în doar câţiva ani. Este vorba despre gateriştii mici care în marea lor majoritate nu au mai reuşit să ţină piept concurenţei pe care principalul exploatator de lemn din judeţ – firma Schweighofer, cu fabrica de la Dorneşti, o face la licitaţiile organizate de structurile silvice din judeţ. “De când a intrat pe piaţă austriecii, gateriştii au pierit ca muştele”, a concluzionat Vasile Cozan, primarul comunei Panaci explicând cum s-a ajuns ca o firmă din zonă, până acum trei ani potentă, cu cifră de afaceri de zeci de miliarde de lei vechi a intrat abrupt în insolvenţă şi apoi în faliment. Pe lângă expansiunea firmei austriece, împrumuturile angajate în bănci şi nerestituite la timp, au contribuit de asemenea la decesul multor firme de exploatare a lemnului din judeţ. Printre acestea şi SC PANAFOR IMPEX SRL Panaci, aparţinând lui Gavril Niculiţă. La începutul anului 2011, la societatea, având ca obiect principal de activitate tăierea şi rindeluirea lemnului, care exploata lemn pe care îl transforma în cheresta în gaterele deţinute în zonă şi care mai avea şi trei benzinării, lucrau 43 de angajaţi. Cifra de afaceri pe anul precedent trecuse de 42 de miliarde de lei vechi, profitul era bunicel. In decurs de un an, totul s-a prăbuşit. Debitorii bancari – BRD şi BCR au cerut insolvenţa societăţii, transformată, la sfârşitul anului 2012 în faliment. Datoriile acumulate la bănci, de circa 30 de miliarde de lei vechi nu au mai putut fi restituite. Au rămas neplătite şi alte debite, totalizând alte miliarde de lei vechi la diferiţi creditori, de la Fisc la primăriile din zonă, E.oN şi foşti parteneri de afaceri precum Min Bucovina, Motoractive IFN SA, la CNADR şi Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri.
Foştii angajaţi au rămas fără locuri de muncă, iar activele au fost scoase la vânzare pentru plata datoriilor. Este vorba, în principal de datoriile la bănci. Astfel, pe site-ul executări.com sunt postate trei anunţuri de vânzare la licitaţie a staţiei Peco din Neagra Sarului, comuna Saru Dornei pentru suma de 3,4 miliarde de lei vechi fără TVA, a staţiei Peco cu teren aferent din comuna Panaci, pentru 700 milioane de lei vechi fără TVA şi a staţiei Peco cu vulcanizare, bar şi teren aferent din comuna Dorna Arini, pentru 3,4 miliarde de lei vechi fără TVA. Toate aceste active, a căror valoare însumează 7,5 miliarde de lei vechi sunt executate de BRD. Ceilalţi creditori, inclusiv primăriile, au slabe şanse să capete măcar ceva în urma vânzării bunurilor firmei intrate în faliment. Primarul Vasile Cozan de la Panaci spune că are de încasat de la PANAFOR mai bine de 500 de milioane de lei vechi, dar nu prea trage speranţe că ar putea să obţină măcar o parte din această sumă, deşi s-a înscris la masa credală şi participă la şedinţele adunării creditorilor. (Neculai ROSCA)
 
 

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …