Friday , March 29 2024

Mega proiectul parcurilor eoliene din judeţul Suceava va continua, susţin oficialii FILASA

parc filasa

 12 parcuri eoliene vor fi construite în nouă comune: Berchişeşti, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu, Drăgoieşti, Horodniceni, Ilişeşti, Moara, Stroieşti, şi Udeşti. “A fost doar o primă abordare cu privire la acest proiect important. Vom ţine aproape”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. In noiembrie 2011, cei de la Filasa au anunţat o investiţie de 780 de milioane de euro în 12 parcuri eoliene din nouă localităţi din judeţul Suceava ce urmau să fie construite începând din septembrie 2012. Din mai multe motive, multe dintre acestea de ordin tehnic, proiectul a fost practic blocat o bună perioadă  

Mega proiectul construirii a 12 parcuri eoliene în judeţul Suceava, pe mai multe zone de la Udeşti până la Capu Câmpului, anunţat la finele anului 2011 de oficialităţile judeţene şi de reprezentanţii grupului francez de firme Filasa, va fi dus mai departe în ciuda dificultăţilor întâmpinate. Discuţii pe această temă au avut loc, vineri, iar mesajul transmis de investitorul francez a fost acela că nu va fi sistat proiectul deşi au apărut unele întârzieri din motive neprevăzute.
„Contrar zvonurilor care circulă, Eolenvest (firmă membră a grupului Filasa – n.red.) continuă dezvoltarea celor 12 parcuri eoliene în regiunea Suceava şi confirmă, în ciuda întârzierilor, că parcurile se vor realiza. Acest lucru a fost confirmat domnului Cătălin Nechifor, preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, în cadrul reuniunii de vineri 19 iulie 2013”, se arată în comunicatul semnat de Bernard Esquirol, director general Filasa.
Discuţiile au avut loc după ce preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a cerut, în iunie, în cadrul unei întâlniri cu ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, care a fost însoţit şi de reprezentanţi ai unor firme franceze cu activitate în judeţul Suceava, inclusiv cel al firmei franceze Filasa, explicaţii privind continuarea proiectului eolian.
„Au fost discuţii. Mi-au explicat dificultăţile tehnice pe care le-au întâmpinat. Sper să le poată depăşi. Noi, Consiliul Judeţean le vom da tot sprijinul pe care îl putem oferi. A fosat doar o primă abordare cu privire la acest proiect important. Vom ţine aproape”, a declarat Cătălin Nechifor. El a precizat că nu a fost avansat, la discuţii, un termen foarte precis la care să poată fi reluate lucrările.
Reamintim că, în noiembrie 2011, cei de la Filasa au anunţat o investiţie de 780 de milioane de euro în 12 parcuri eoliene din nouă localităţi din judeţul Suceava ce urmau să fie construite începând din septembrie 2012.
Firma franceză avea în plan şi o investiţie în realizarea unei linii de 400 de MW pe o lungime de 10 – 12 kilometri, de la punctul central al parcului până în punctul de transformare din Suceava de unde energia va fi preluată de linia care este proiectată a se realiza între Suceava şi localitatea clujeană Gadalin. Staţia de transformare a energiei electrice va fi construită de cei de la Filasa, cel mai probabil, la Drăgoieşti, deşi exista o variantă şi la Horodniceni.
Care este cauza întârzierii proiectului
Punerea în aplicare a proiectului a fost amânată după ce Filasa a fost nevoită să renunţe la furnizorul de turbine eoliene. Conform afirmaţiiilor preşedintelui CJ Suceava, acesta este cauza menţionată în timpul discuţiilor cu cei de la Filasa pentru care lucrările au întârziat.
In parcurile eoliene era prevăzut a fi instalate turbine produse de firma daneză Vestas cu putere instalată de 3 Mw fiecare, care vor fi puse pe stâlpi de 120 de metri înălţime, palele elicelor fiind de 45 de metri. Până în 2011 în lume erau instalate doar şapte asemenea turbine.
Furnizorul a explicat că nu poate onora solicitarea astfel încât FILASA a trebuit să identifice un alt fabricant în domeniu. A fost identificată o firmă din Spania, care însă, deşi are capacitatea de a furniza în timp util turbinele cerute, acestea nu au decât o putere de 2,7 megawaţi iar nu 3 megawaţi cum ar fi avut cele contractate anterior de la VESTAS.
In aceste condiţii, va trebui refăcută toată documentaţia privind avizarea acestor centrale eoliene, inclusiv la nivel de autorizaţii de construire. Aceasta înseamnă, conform ritmului de mişcare a documentelor cunoscut în România, cel puţin trei luni iar mergând pe considerentul că urmează lunile de iarnă, investiţia importantă preconizată să înceapă în toamna acestui an, va demara abia în primăvară.
In noiembrie 2011, Bernard Esquirol declarat că momentul începerii efective a investiţiei a fost precedat de un interval de timp de doi ani în care s-au făcut studii specifice, proiectarea sau construcţia sediului de birouri. El a subliniat că prin această investiţie firma franceză îşi propune să facă profit, dar şi să contribuie la atingerea obiectivelor stabilite de UE pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile şi a subliniat că autorităţile locale care sunt partenere ale proiectului vor avea de câştigat atât prin contractul de parteneriat cât şi prin taxele şi impozitele locale ce vor fi încasate suplimentar
Cele 12 parcuri eoliene vor fi construite în nouă comune: Berchişeşti, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu, Drăgoieşti, Horodniceni, Ilişeşti, Moara, Stroieşti, şi Udeşti, pe o suprafaţă totală de 4.000 de hectare, fiecare parc eolian având între 350 şi 400 de hectare. In comunele Horodniceni şi Ciprian Porumbescu vor fi câte două parcuri eoliene.
Sase milioane de euro investite până în 2011 pot fi pierdute definitiv dacă Filasa nu va continua proiectul
Zece din cele 12 parcuri eoliene vor fi grupate pe opt localităţi din perimetrul încadrat de oraşele Suceava – Gura Humorului – Fălticeni, iar acestea urmau a fi tratate în manieră unitară ca şi cum ar fi un singur parc eolian, datorită dinstanţelor relativ apropiate dintre localităţile pe teritoriul cărora vor fi realizate investiţiile respective.
Având în vedere că împreună au o putere instalată de 429 MW/h, cele zece parcuri pe care FILASA le priveşte în mod global vor reprezenta o investiţie mai mare decât parcul eolian de 350 MW/h dezvoltat de compania CEZ în judeţul Constanţa. De asemenea, la o distanţă ceva mai mare de celelalte parcuri eoliene, o altă investiţie similară a grupului francez Filasa se va derula în comuna Udeşti, puterea instalată fiind de 90 de MW/h.
Potrivit studiilor firmei franceze în localităţile unde vor fi amplasate aceste parcuri eoliene intensitatea vântului este de 6,5-7 metri/secundă, câte 2.800-3.000 de ore pe an.
Până în noiembrie 2011, firma franceză a investit 6,2 milioane de euro în studii şi proiecte tehnice şi construcţia sediului administrativ. Acesta este realizat sub forma unui sat tradiţional românesc, din case ecologice, din lemn, construite de firma Doxar pe un teren situata pe teritoriul administrativ al comunei Ciprian Porumbescu, în apropiere de o pădure. De asemenea, iluminatul în zonă este asigurat tot de la o reţea electrică unde stâlpii sunt prevăzuţi cu panouri solare. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Ziua Veteranilor Unității – o sărbătoare a consolidării spiritului de camaraderie la Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava

În fiecare an, în preajma manifestărilor dedicate Zilei Armei, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava sărbătorește …