Saturday , April 20 2024

Medicii rezidenţi nu mai sunt obligaţi să plătească pregătirea profesională dacă nu se întorc la post

medici rezidenti [800x600]

 Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că salariile primite de medicii rezidenţi pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului nu vor fi restituite. Pentru că nu se mai întorc la posturi după finalizarea rezidenţiatului, multe departamente rămân fără specialişti  

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis la mijlocul lunii trecute, mai exact pe data de 16 februarie 2015, că salariile primite de către medicii rezidenţi pentru munca desfăşurată în perioada rezidenţiatului nu vor fi restituite, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă la finalizarea perioadei de specializare. Astfel, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2008 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, sintagma “cheltuieli de personal” nu include salariile primite de către medicul rezident pentru munca desfăşurată în perioada residenţiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situaţia în care medicul rezident nu îşi respectă obligaţia asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfăşurat programu de rezidenţiat. Medicii rezidenţi au putut opta până acum pentru un loc de rezident fără garanţii de angajare ulterioară, dar şi fără obligaţii ulterioare din partea lor sau pentru un post pe care să-l ocupe definitiv, însă cu obligaţia de a nu-l abandona cel puţin cinci ani după terminarea rezidenţiatului. Unităţile sanitare i-au avut pe statele de plată, dar tinerii medici s-au pregătit, între trei şi şapte ani, în centre universitare. Aceştia sunt cei care au acceptat să meargă în spitale mici, din zone izolate, şi au susţinut concursul de rezidenţiat direct pe post. Figurând pe statele de plată ale spitalelor respective, medicii rezidenţi aveau însă obligaţia de a rămâne pe acest post o perioadă egală cu durata perioadei de pregătire. Altfel, trebuiau să dea banii înapoi. Spitalul care încheie un contract cu un medic rezident, îl aşteaptă pe acesta să-şi termine pregătirea şi în acest timp nu poate scoate postul la concurs. De remarcat este că aceşti medici aveau deja asigurat un loc de muncă, în timp ce ceilalţi, la terminarea rezidenţiatului, vor da concurs pentru posturile care vor fi libere atunci.
Insă o bună parte dintre medicii rezidenţi care au încheiat contracte cu spitalele sucevene nu s-au mai întors la locurile de muncă după finalizarea specializării, activitatea în aceste unităţi spitaliceşti fiind practic blocată, iar acum se pare că nici nu vor putea fi constrânşi să dea banii înapoi. Astfel, la Spitalul Municipal Vatra Dornei nu se poate face nici o intervenţie chirurgicală deoarece această unitate spitalicească nu are medic anestezist iar medicul rezident care avea contract cu spitalul nu s-a întors la post. “Trebuia să se prezinte încă de pe data de 1 februarie anul trecut dar a optat să plece din ţară. Am făcut demersurile necesare pentru a-l da în judecată dar se pare că acum nu vom mai putea face nimic iar în tot acest timp activitatea secţiei de chirurgie este blocată. Nu putem asigura nici o operaţie de cezariană din cauză că nu avem anestezist. Spitalul din Vatra Dornei nu are anestezist de cinci ani de zile iar acum se pare că trebuie să o luăm de la capăt. Am solicitat Ministerului Sănătăţii deblocarea a nouă posturi de medici pentru care am dori să organizăm concurs”, am aflat de la economistul Valentin Stan, managerul Spitalului Vatra Dornei. La această unitate spitalicească a refuzat să revină la post şi medicul rezident radiolog, fiind afectată şi activitatea acestei secţii.
Situaţia este una destul de gravă şi la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc unde recent patru medici rezidenţi nu au mai revenit la posturi. Este vorba de doi medici de medicină de urgenţă, un chirurg şi medic de medicină internă. “Pe aceşti rezidenţi nu-i interesa până acum nici că-i dăm în judecată, de vreme ce trebuie să plătească înapoi 36 de salarii medii, bani ce se eşalonează poate şi în 20 de ani, însă acum nici această variantă nu ne mai rămâne. Pentru noi ca spital însă, situaţia este îngrijorătoare. Se blochează activitatea şi există chiar riscul de a pierde contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Dorim să solicităm printr-o adresă Ministerului Sănătăţii, modificarea legislaţiei şi astfel deblocarea posturilor”, ne-a declarat Eugen Cioşnar, managerul Spitalului Câmpulung Moldovenesc.
Situaţia nu este mai bună nici la Spitalul Rădăuţi şi nici la cel din Gura Humorului. “Medicul rezindent pentru diabet şi boli de nutriţie s-a prezentat la post după finalizarea specializării, mai exact pe data de 1 ianuarie, însă ne confruntăm cu lipsa unui medic pediatru”, a declarat de la Cornel Vieru, managerul Spitalului Orăşenesc Gura Humorului. La nivelul judeţului Suceava au fost 31 de posturi libere pentru ultimul examen de rezidenţiat pe post, sesiunea 23 noiembrie 2014, dar dintre acestea doar nouă s-au ocupat, medicii rezidenţi nemanifestând interes pentru spitalele mici. Rămâne de văzut acum câţi dintre aceşti nouă medici rezidenţi îşi vor respecta contractul încheiat şi se vor întoarce la posturile pentru care au optat. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …