Medicii de familie au epuizat aproape 50% din stocul de vaccin antigripal

18/01/18 ora:6:50am

Din cele 32.522 de doze de vaccin antigripal repartizate judeţului nostru, au fost imunizate până acum 16.287 de persoane vaccin

La nivelul judeţului Suceava s-au folosit până acum aproape 50% din dozele de vaccin antigripal repartizate de Ministerul Sănătăţii. Mai exact, din cele 32.522 de doze care au ajuns în depozitele DSP, au fost administrate până acum 16.287 de doze, restul fiind în stocurile medicilor de familie, iar aproape 3.000 de doze sunt în depozitul DSP. Din datele statistice ale Direcţiei de Sănătate ­Pu­blică reiese că 8.858 de doze au fost administrate persoanelor de peste 65 de ani, iar 546 de doze au ajuns la persoanele rezidente în instituţiile de ocrotire socială. Cu peste 5.000 de doze de vaccin antigripal au fost imunizate persoane cu vârsta cuprinsă între şase luni şi 64 de ani, aflate în evidenţele medicilor cu afecţiuni cornice cum ar fi afecţiuni pulmonare, cardiovasculare, renale, hepatice, metabolice şi neurologice, la care s-au adăugat şi 24 de femei însărcinate şi peste 1.200 de cadre medicale. (C.R.)