Thursday , March 28 2024

Maraton al primarului şi al oficialităţilor Sucevei la festivităţile de deschidere a anului şcolar (FOTO)

Fiind a unsprezecea oară când participă ca primar la festivitatea de deschidere a anului şcolar, Ion Lungu a ţinut să meargă la 11 unităţi de învăţământ din toate zonele oraşului
scoala 9-2 [800x600]


Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat la deschiderea festivităţilor de an şcolar de la 11 unităţi de învăţământ din oraş, fiind a unsprezecea oară când participă în calitate de primar la aceste evenimente. „Nu este un gest de grandomanie, ci un semn de respect pentru toate cartierele din municipiul Suceava, pentru toate formele de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal. Sunt foarte multe şcoli care au invitat primarul să participe la festivitatea de deschidere a anului şcolar”, a ţinut să precizeze primarul Sucevei, la fiecare din şcolile la care a participat, urând de fiecare dată mult succes în noul an şcolar.
In general, mesajul primarului s-a axat pe colaborarea între părinţii şi Scoală, dar din care să nu lipsească Biserica şi Administraţia, iar la câteva festivităţi a făcut referire şi la Poliţie. „Rolul şcolii este deopotrivă de a educa şi învăţa. Mă bucură că sunt mulţi părinţi de faţă şi profit de acest lucru ca să spun că trebuie să facem un parteneriat între autoritatea locală, şcoală, părinţi, biserică în aşa fel încât să educăm copii noştri”, a afirmat Ion Lungu.
El nu a uitat să menţioneze şi faptul că deschiderea anului şcolar este un prilej de sărbătoare pentru profesori, elevi şi părinţi, făcând referire şi la o discuţie cu un cadru didactic dintr-o localitate limitrofă care i-ar fi spus că „pentru dascăli anul nou nu începe pe 1 ianuarie, ci pe 15 septembrie”.
Prima unitate de învăţământ la festivitatea căreia a luat parte primarul a fost Scoala Miron Costin, din zona Cuza Vodă II a cartierului Burdujeni, cea mai mare din oraş ca număr de elevi. Aici, festivitatea a început la ora 08.00 cu o scurtă slujbă oficiată de doi preoţi, iar alături de primar şi conducerea şcolii au fost de faţă senatorul Ovidiu Donţu, consilierii locali Geniloni Sfeclă şi Tiberius Brădăţan, acesta din urmă fiind şi director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă. Edilul, în scurtul său cuvânt luat după slujbă, a menţionat că pentru a unsprezecea oară consecutiv vine la deschiderea anului şcolar la Scoala generală nr.11, „şcoală pe care o respect foarte mult”, a ţinut să subliniueze de la bun început. „Primăria municipiului Suceava a încercat mereu să fie alături de Scoala 11. Am făcut acest lucru cu drag şi vreau să vă asigur că în ultimii zece ani municipalitatea a cheltuit peste 15 milioane de euro la şcoli, iar o parte însemnată a acestor fonduri se găseşte şi la Scoala nr. 11. Trebuie să fiţi mândri că sunteţi elevi ai şcolii generale nr. 11. Cum spunea domnul director, este o şcoală la care se face performanţă şi trebuie să vă ridicaţi şi dumneavoastră la aceste exigenţe. Este un corp profesoral bun aici iar copiii dumneavoastră sunt pe mâini bune”, a declarat primarul de Suceava.
Menţionăm că şi această afirmaţie cu privire la investiţiile şi reparaţiile la şcoli în cei zece ani de când este primar a fost făcută pe la aproape toate unităţile de învăţământ, particularinzând în funcţie de fiecare în parte. In general, a spus că şi în acest an, chiar dacă sunt condiţii grele din punct de vedere financiar, cu ajutorul autorităţilor locale şi centrale s-au făcut lucrări bune, s-au modernizat săli de clase, holuri, şarpante, laboratoare. Următoarea unitate de învăţământ unde primarul Sucevei a participat a fost Liceul cu Program Sportiv şi unde a fost de faţă şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, inspectorul şcolar general Gheorghe Lazăr, consilierii Corneliu Vornicu şi Cornel Grosar. Cătălin Nechifor a făcut trimitere la spiritul de competiţie şi educaţia care se îmbină foarte bine la LPS şi a dat exemplu pe fiul său care a făcut şcoala aici. Primarul Ion Lungu a avut cuvinte de laudă la adresa actualului director şi a adus un mesaj optimist referitor la finanţarea lucrărilor de la campus. „Impreună am făcut o echipă şi am reuşit să atragem finanţare din fonduri europene pentru finalizarea complexului sportiv al liceului. Noi ne-am asumat preluarea investiţiei de către municipalitate şi sperăm ca până la finele lunii septembrie să încheiem acordul de finanţare, astfel încât aceste lucrări foarte importante, care sunt într-un stadiu fizic de realizare destul de avansat, să fie finalizate”, a declarat Ion Lungu. Cătălin Nechifor a spus, referindu-se la acst anunţ al primarului, că “Poate că la un moment dat nimeni nu mai credea că acest campus şcolar va fi finalizat, dar odată cu preluarea investiţiei de către primărie, sunt convins că anul viitor acest campus va putea să definească rolul sportului în educaţie şi în competiţii şi să fie o contribuţie importantă adusă sportului sucevean”.
“Sunt convins că viitorul va intra într-o zonă de normalitate, iar valorile vor fi respectate”
Următorul „popas” din cursa care uneori părea a fi contra – cronometru a fost la Scoala generală nr. 8 din cartierul George Enescu, unde primarul a arătat că este a unsprezecea oară când participă la deschiderea anului şcolar şi despre care a spus că „este o şcoală în care îţi face plăcere să înveţi”, pentru că „omul sfinţeşte locul”, aici referirea fiind făcută şi la conducerea şcolii şi cadrele didactice. Aici, el a promis că va căuta soluţii pentru finanţarea lucrărilor la o sală de sport.
A urmat apoi o „oprire” la Scoala „Ion Creangă” – fosta Scoală generală nr.9 – din cartierul Obcine. Din cauza aglomeraţiei din trafic, mai ales în George Enescu, Ion Lungu nu a putut ajunge la timp la deschiderea festivităţii, dar directoarea i-a dat cuvântul când a ajuns. Printre altele, Ion Lungu a arătat că apreciază mult că directoarea se implică pentru rezolvarea problemelor şcolii şi că „dacă nu poate intra pe uşă, intră pe geam”. La plecare, glumind, directoarea i-a spus primarului: „nu trebuia să spuneţi că intru pe geam, era secretul nostru”.
Ca şi la şcoala 11, şi la şcoala 9 primarul a spus că elevii au toate motivele să se mândrească de locul unde învaţă. „Nimeni, în perspectivă, nu va reuşi fără să aibă carte. Sunt convins că viitorul va intra într-o zonă de normalitate iar valorile vor fi respectate”, a mai spus Ion Lungu, nu doar la Scoala Ion Creangă, ci şi la alte unităţi de învăţământ unde a participat.
Una din cele mai mari întârzieri a fost la Scoala Filadelfia, tot din cauza traficului. Primarul a ajuns după ce preşedintele CJ Suceava a plecat la Colegiul Naţional Petru Rareş, unde fiul său este licean. Primarul şi-a cerut scuze şi a ţinut să mai precizeze că are o stimă deosebită pentru director, Ioan Bădeliţă dându-i cuvântul şi salutându-l cordial. Primarul a mai spus că Scoala Filadelfia este un exemplu pentru şcolile private şi cele de stat, dând asigurări că îşi doreşte un parteneriat pentru a putea ajuta această unitate de învăţământ.
De la Scoala Filadelfia, primarul s-a deplasat la Colegiul Naţional “Stefan cel Mare” unde iar s-a întâlnit cu şefii administraţiei judeţene şi al Inspectoratului Scolar, dar şi cu alţi consilieri locali, la festivitate participând însă de o manieră mai discretă şi rectorul universităţii sucevene, Valentin Popa. In general, discursurile oficialităţilor s-au axat pe importanţa finalizării sălii de sport. Ion Lungu a spus că speră ca la finele lunii să fie semnat contractul de finanţare pentru finalizarea sălii de sport de la Colegiul Naţional „Stefan cel Mare”. „Mulţumim lui Dumnezeu că a apărut această oportunitate de a finaliza această sală de sport pe fonduri europene. Mulţumesc preşedintelui Consiliului Judeţean, Guvernului, Consiliului Local care ne-au sprijinit să preluăm această investiţie la municipalitate. Până la finele lunii septembrie semnăm acordurile de finanţare şi vom finaliza această sală de sport”, a declarat Ion Lungu.
Seful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor a vorbit despre eforturile făcute pentru a găsi sursă de finanţare pentru acest obiectiv, în ideea că sala de sport va fi funcţională la deschiderea anului şcolar viitor.
Următoarele opriri ale primarului au fost la Scoala Generală nr. 3 „cea mai căutată şcoală din municipiul Suceava” şi Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret”, la prima fiind de faţă şi deputatul Stefan Alexandru Băişanu, iar la a doua festivitate participând şi prefectul Florin Sinescu. Pentru câ se grăbea să meargă în continuare la alte şcoli, Ion Lungu a luat cuvântul înaintea prefectului şi a spus că îi place să colaboreze cu directorul Virginel Iordache pentru că este gospodar şi că vine cu emoţie la acest liceu unde a studiat fiul său, bucurându-se de faptul că a crescut an de an numărul elevilor.
Ca în fiecare an, primarul nu a lipsit de la singurele şcoli din cartierele Iţcani şi, respectiv, Burdujeni – sat. Atât la Scoala 7 din Iţcani, cât şi la Scoala 6 din Burdujeni sat a fost deosebit de bine primit, copiii şi părinţii aşteptându-l pe primar până aproape de orele amiezii. La fiecare festivitate s-a intonat imnul, s-a oficiat o slujbă – la Scoala 6 toţi copiii rostind în cor rugăciunea “Tatăl Nostru”, iar primarul a insistat asupra faptului că există condiţii de învăţământ şi preocupare an de an a municipalităţii să ajute aceste şcoli, apreciind efortul conducerilor de la cele două unităţi de învăţământ.
„Cireaşa de pe tort” a fost la Grădiniţa „Guliver” din cartierul George Enescu, unde primarul a ajuns în jurul orei 13 şi unde a rămas impresionat de cât de bine arată această unitate de învăţământ, lăudând conducerea în mai multe rânduri şi spunând că va face în continuare eforturi să sprijine investiţiile la această grădiniţă. Prichindeii i-au pregătit, de altfel, un spectacol frumos de dans care i-a impresionat şi pe părinţi, dar şi pe cadrele didactice, asta nu înainte ca primarul să viziteze toate sălile de clasă, să discute cu personalul, dar şi cu copiii şi să îi îmbrăţişeze. La final, a spus că este dificilă munca la Primărie şi unele zile sunt foarte obositoare, dar că şi efortul cadrelor didactice este remarcabil, iar munca este dificilă. „Vă spun cu toată sinceritatea că a fost cea mai emoţionantă festivitate. Am rămas surprins de condiţiile pe care le-am văzut”, a spus Ion Lungu.
O mulţime de oficialităţi şi la festivitatea de la “Petru Rareş“
Ieri dimineaţă, începând cu ora 09.30, pe terenul de sport al Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Suceava a avut loc festivitatea de deschidere a anului şcolar 2014 – 2015. La festivitate au luat parte, pe lângă sutele de elevi, profesori şi părinţi şi mai multe oficialităţi locale printre care subprefectul judeţului Suceava, Nistor Atanasă, şeful Inspectoratului Scolar Judeţean (ISJ) Suceava, Gheorghe Lazăr, deputatul Stefan Alexandru Băişanu, consilierul local Marcel Dan Roibu, precum şi reprezentanţi ai IPJ Suceava, IJJ Suceava şi ISU Suceava.
Seful ISJ Suceava, Gheorghe Lazăr, a declarat că „am ţinut să fiu prezent la deschiderea dumneavoastră întrucât de aici din liceul dumneavoastră o bună parte dintre elevi şi profesori au lucrat pentru Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică. Le mulţumesc elevilor şi le mulţumesc şi părinţilor că au avut înţelegere întrucât au ajuns noaptea târziu acasă după o muncă imensă şi nişte rezultate foarte frumoase. Mult succes, multă sănătate şi multe bucurii în noul an şcolar”.
Subprefectul judeţului Suceava Nistor Atanasă s-a arătat emoţionat de prezenţa sa printre atâţia tineri şi a precizat că „dumneavoastră urmaţi cursurile unei instituţii foarte puternice, liceul “Petru Rareş“, este un centru de educaţie cu tradiţie, cu performanţă, care a adus nenumărate nume pe harta educaţiei şi a profesionalismului. Profesorii, apostolii acestui liceu, cititori de cuvânt, de slovă, de cunoaştere, sunt cei care sunt alături de dumneavoastră pentru ca în ziua de mâine să deveniţi alţi oameni, cu o altă pregătire şi cu alte performanţe. Vreau să vă spun că şi noi, cei care am trecut prin rândurile şcolilor, suntem şi noi alături de dumneavostră şi vă dorim succes, un an împlinit şi sănătate”. (Dan PRICOPE, Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …