Friday , March 29 2024

Manifestări emoționante la Putna, la comemorarea domnitorului Stefan cel Mare

Ieri s-au împlinit 514 ani de la trecerea Sfântului Voievod la cele veșnice. Alături de Mitropolitul Teofan al Moldovei, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi din care au făcut parte Mitropolitul Mitrofan de Lugansk si Alchevsk – Ucraina, Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, Episcopul Macarie al Europei de Nord și Episcopul vicar Damaschin Dorneanul. Un grup de peste 300 de pelerini în costume populare a plecat pe jos la ora 7:30, cu buciumași și icoana Sf. Voievod Stefan cel Mare, de la intrarea în Putna până la mănăstire. Intre pelerini a fost și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, inițiatorul Programului Stefanian, primari din județul Suceava și preoți de la mai multe parohii. La intrarea în mănăstire, celor veniți pe jos li s-au alăturat pelerini veniți din județele Moldovei, din Transilvania, precum și din Republica Moldova și Ucraina. Cu prilejul hramului Mănăstirii Putna, moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul și ale Sfinților Putneni, Cuvioșii Sila, Paisie, Natan, au fost scoase spre închinarea credincioșilor. Tot ieri, Primăria Suceava a emis un certificat de urbanism cu privire la amplasarea a trei corturi destinate strângerii de semnături în favoarea unirii României cu Republica Moldova

oameni la putna

Luni, 2 iulie, s-au împlinit 514 ani de la trecerea Sfântului Voievod la cele veșnice și, potrivit basilica.ro, 561 de ani de la înscăunarea sa ca domn al Moldovei. Mii de credincioși din întreaga țară și din Republica Moldova au participat la slujba hramului luni, 2 iulie, la Mănăstirea Putna, pentru a-l cinsti pe Sfântul Voievod Stefan cel Mare, ctitorul așezământului monahal. De la ora 9:30, un sobor de ierarhi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit – conform mmb.ro, „Liturghia dedicată hramului”, iar la Chinonic a cântat Corala „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți”. Alături de ­Mi­tropolitul Teofan al Moldovei, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi din care au făcut parte: Mitropolitul Mitrofan de Lugansk si Alchevsk – Ucraina, Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, Episcopul Macarie al Europei de Nord și Episcopul vicar Damaschin Dorneanul. Tot cu acest prilej al Hramului Mănăstirii Putna, moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul și ale Sfinților Putneni, Cuvioșii Sila, Paisie, Natan, au fost scoase spre închinarea credincioșilor.manifestari putna 2 iulie 2018 (5)

Printre oficialitățile sucevene care au participat la hramul de la Putna s-au numărat președintele CJ Suceava, ­Gheor­ghe Flutur, primarul de Suceava, Ion Lungu. Acesta din urmă a declarat că a preferat să depună o singură coroană de flori împreună cu primarul municipiului Soroca din Republica Moldova, Victor Său. „Am depus o singură coroană împreună cu dl. primar Victor Său având în vedere că Soroca și Suceava sunt cetăți ale domnitorului Stefan cel Mare și, în prezent, sunt localități înfrățite”, a explicat Ion Lungu. El a precizat că, din punctul său de vedere, evenimentele la care a participat sunt „înălțătoare, emoționante și reflectă o trăire profundă a celor care au sentimente patriotice”.

Interesant este că la comemorarea lui Stefan cel Mare, Primăria Suceava dă undă verde celor care vor unirea cu Republica Moldova. Astfel, în data de 2 iulie 2018, Primăria Munici­piului Suceava a emis un certificat de urbanism cu privire la amplasarea a trei corturi destinate strângerii de semnături în favoarea unirii României cu Republica Moldova. Întrebat cu privire la acest demers, Ion Lungu a răspuns încă că nu a fost ceva planificat, ci doar o coincidență. Solicitarea a fost adresată Primăriei Suceava de ASOCIATIA PLATFORMA UNIONISTA 2012. Cele trei corturi – în suprafață de 4 mp fiecare – sunt amplasate în parcul prof. Ioan Nemeș, în parcul Universității și în parcarea din proximitatea Cetății de Scaun a Sucevei.manifestari putna 2 iulie 2018 (1)

La manifestările prilejuite de hramul Mănăstirii Putna a participat și un grup de peste 300 de pelerini care a plecat pe jos la ora 7:30, cu buciumași și icoana Sf. Voievod Stefan cel Mare, de la intrarea în Putna până la mănăstire. Pelerinii îmbrăcați în costume populare au intonat corale patriotice și bisericești, evocând personalitatea marelui voievod Stefan cel Mare și Sfânt. Între pelerini a fost și președintele CJ Suceava Gheor­ghe Flutur, inițiatorul Programului Stefanian, primari din județul Suceava, dar și preoți de la mai multe parohii din județul Suceava. La intrarea în Mănăstire, celor veniți pe jos li s-au alăturat pelerini veniți din județele Moldovei, din Transilvania, precum și din Republica Moldova și Ucraina.manifestari putna 2 iulie 2018 (4)

Potrivit basilica.ro, în omilia sa prilejuită de slujba hramului mănăstirii Putna, Mitropolitul Teofan a spus des­pre Sfântul Voievod Stefan cel Mare că „oamenii l-au urmat pentru că au recunoscut în el glasul Cerului și împreună cu el au mers pe calea care duce spre Împărăția lui Dumnezeu”. Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a evocat în predica sa personalitatea marelui domnitor al Moldovei și a spus că Sf. Voievod Stefan cel Mare și Sfânt a ținut cont de trei lucruri: credința în Dumnezeu, iubirea față de neamul său și atașamentul față de valorile familiei. Totodată, ierarhul l-a evocat pe sfântul voievod ca fiind un om al rugăciunii, al postului, al pocăinței și al spovedaniei.

ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a constatat că se împlinește dorința marelui poet național, Mihai Eminescu, care a spus ca din ziua de cinstire a marelui Stefan cel Mare să fie făcută sărbătoare națională. Pe de altă parte, el a ținut să facă referire la lideri comuniști care, în semn de respect față de istoria noastră și de personalitatea domnitorului Stefan cel Mare, au avut o deosebită considerație față de Mănăstirea Putna. Astfel, despre Nicolae Ceaușescu spunea că, fiind la Putna, se comporta ca un creștin, iar despre Emil Bodnăraș a evocat faptul că acesta ar fi intervenit la Veaceslav Molotov ca la fixarea granițelor româno-sovietice să fie Mănăstirea Putna inclusă în teritoriul României, argumentul fiind existența mormântului lui Stefan cel Mare. Este de menționat că în urmă cu opt ani, când președinții de atunci ai României și Republicii Moldova, Traian Băsescu și Mihai Ghimpu, au vizitat Mănăstirea Putna, ÎPS Pimen le-a spus și lor că datorită faptului că mormântul lui Stefan cel Mare este la Putna, granițele sovieto-române nu au fost mutate mai jos.manifestari putna 2 iulie 2018 (2)

Programul manifestărilor a inclus și un recital susținut de Orchestra-Model și Corul „Credo” ale Ministerului Afacerilor Interne al Repu­blicii Moldova și de Corul „Glasul Bucovinei” al Scolii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” – Făl­ticeni. După oficierea ­sluj­bei religioase au fost depuse co­roane de flori la mormântul lui Stefan cel Mare, iar autoritățile sucevene au participat la sfințirea Portalului Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă” care s-a ­i­naugurat la Putna. Potrivit mmb.ro, Portalul Memorial Golgota Neamului – „Fântâna Albă” este închinat jertfei românilor de pretutindeni și din toate timpurile pentru libertate, independență și dem­nitate națională și, în mod special, românilor care au fost uciși în Masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei, la 1 aprilie 1941, pentru vina de a-și fi iubit neamul, credința și patria. Portalul cuprinde o poartă monumentală, o troiță de piatră, spații pentru depunerea de flori și aprinderea de lumânări, inscripții cu numele satelor de unde au pornit spre România cei uciși atunci și o cișmea. Poarta este trecerea; troița marchează locul jertfei și, așezată înaintea porții, arată că cei uciși au căzut în fața locului de trecere în România cea iubită, iar cișmeaua este simbolul vieții care izvorăște din jertfa lor. În programul manifestărilor a fost inclus și recitalul Grupului Vocal-Tradițional „Ai lui Stefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” – Vicovu de Sus. (D.P.)manifestari putna 2 iulie 2018 (3)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …