Tuesday , April 16 2024

Mama ucigașă din Rădăuți și-a părăsit copilul în repetate rânduri, dar Tribunalul Suceava a decis să o lase să-și crească fetița

Internată la Socola, monitorizată de medici psihiatri și de psihologi, Alina Mihaela Olaru a convins judecătorii că poate fi o mamă bună. După ce și-a aruncat copilul în tomberon, la vârsta de trei luni, femeia l-a mai părăsit și în februarie 2013, plecând în străinătate. După ce a stat în plasament, Tatiana a fost incredintata unui frate al mamei sale. O sentință a instanței a redat fetița Alinei Olaru în aprilie 2015  

criminala sinucigasa

Detalii înfricoșătoare ies la iveală despre copilăria chinuită a micuței Tatiana, omorâtă cu sânge rece sâmbătă după-amiaza în Italia, de propria mamă. După cum v-am relatat în numărul pre­cedent al cotidianului “Obiectiv”, Alina Mihaela Olaru, o tânără de 31 de ani din municipiul Rădăuți, și-a ucis fiica de șase ani și jumătate cu mai multe lovituri de cuțit, apoi și-a luat viața folosind aceeași armă. Corpurile neînsuflețite ale celor două, fiică și mamă, au fost găsite în apartamentul unde locuiau, de mama femeii ucigașe. Alina Mihaela Olaru a plecat cu fiica sa de șase ani, Tatiana, în luna mai a acestui an, în zona Torino, din Italia, unde mama sa, bunica fetiței, locuiește de 15 ani, lucrând la o firma de curățenie. Sâmbătă după-amiază, ma­ma Alinei, Elena Nistor, de 56 de ani, întorcându-se acasă, unde locuiau și fata și nepoata, la fața locului au fost che­mați de urgență atât carabinierii, cât și o ambulanță, dar personalul medical, din nefericire, nu a mai putut face nimic pentru a le salva pe cele două.

Dintr-un raport al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Su­ceava reiese că fetița provine dintr-o re­lație de concubinaj a mamei și s-a născut pe data de 24.02.2011 în Hertfordshire, Marea Britanie. Se pare că du­pă venirea pe lume a Tatianei, părinții s-au despărțit, iar tatăl nu și-a recunoscut niciodată copilul. La jumătatea lunii mai a anului 2011, abandonată într-o gean­tă de voiaj, într-un tomberon din car­tierul Hipodrom al municipiului Ră­dă­uți de către mama sa, când avea nu­mai trei luni de viață, fetița a fost găsită în viață de un polițist rădăuțean. “Co­pilul a fost preluat în regim de urgență de reprezentanții DGASPC Suceava și plasat la un asistent maternal profesionist în aceeași zi. Ulterior, mama minorei a fost internată în Spitalul de Psihiatrie Socola Iași, fiind diagnosticată cu tulburare psihotică acută polimorfă post partum, așa cum reiese din evaluarea psihiatrică. La începutul anului 2013, mama copilului s-a prezentat la sediul instituției noastre și prin intermediul unui avocat a solicitat reintegrarea minorei, a depus actele necesare, inclusiv evaluare psihiatrică de la medic psihiatru și evaluare psihologică de la psiholog, evaluări din care rezultă că la momentul evaluării, februarie 2013, era fără tulburări psihi­­ce și fără manifestări clinico-psiholo­gice de intensitate patologică. Re­in­­tegrarea nu s-a finalizat deoarece mama copilului a plecat din nou în străinătate. În aceste condiții, s-au început demersurile pentru deschiderea procedurii de adopție internă și, contactându-se, conform legii,  toa­te rudele până la gradul IV inclusiv, a fost identificat un unchi matern, fra­tele mamei,  care a solicitat plasamentul în familia lărgită”, a explicat Nadia Crețuleac, director executiv în cadrul DGASPC Suceava.

In luna noiembrie a anului 2014, femeia și-a manifestat din nou dorința de a-și recupera copilul, fiica sa fiind în acea perioadă în plasament, la fratele său. In urma unei sentințe judecătorești, copilul a început să locuiască din nou cu ma­ma sa, iar finalul tragic al unei co­pilării triste s-a consumat sâmbătă după-amiază. “In luna noiembrie 2014, mama a prezentat toate documentele necesare: anchetă socială cu ­pro­punere de reintegrare, copie contract de muncă în Rădăuți, adeverință de salariat, documente care dovedesc că era proprietara unei locuințe, cazier judiciar, adeverință de la medicul de familie, recomandare medicală de la medic psihiatru din care reieșea că este aptă pentru creșterea copilului și cu precizarea că este fără tulburări psihice manifeste la momentul respectiv și are discernământul păstrat. Dosarul a fost înaintat instanței judecătorești competente, care a dispus reintegrarea minorei la mamă, i-a redat exercițiul drepturilor și obligațiilor părintești față de copil și a dispus autorității tutelare de la domiciliul mamei monitorizarea situației copilului pe o perioadă de șase luni de la momentul reintegrării, conform Sentinței Civile nr. 813/23 din aprilie 2015 a Tribunalului Suceava. Menționăm faptul că, în conformitate cu legislația în vigoare, instanța judecătorească este suverană în a hotărî dacă este oportună reintegrarea unui copil în familia naturală, pe baza probelor administrate în dosarul respectiv”, a încheiat directorul executiv al DGASPC Suceava, Nadia Crețuleac. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Peste 100 de persoane au participat la o acțiune de igienizare a Parcului Șipote

Luni, 15 aprilie, Primăria municipiului Suceava și Direcția Silvică a Parcul Șipote au organizat o …