Saturday , April 20 2024

Mamă şi fiu, trimişi în judecată după un accident la care femeia a încercat să convingă martorii să declare că ea ar fi fost la volan

Ioan Liviu Fuior şi mama sa Valentina Fuior au fost trimişi în judecată, după ce i-au indus în eroare pe poliţişti cu privire la un accident produs pe raza oraşului Câmpulung. Dacă tânărul a fugit de la locul faptei, pentru că avea permisul suspendat, femeia a luat vina asupra ei şi chiar le-a promis martorilor bani în cazul în care nu vor spune că fiul ei se afla la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului 

cod-rutier

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenes au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ioan Liviu Fuior, în stare de arest preventive, pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi Valentina Fuior, sub control judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de influenţarea declaraţiilor şi inducerea în eroare a organelor judiciare.
Amintim că în data de 10 septembrie 2015, în urma continuării cercetărilor privind accidentul de circulaţie produs pe 30 august a.c. pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc, în care iniţial s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este Valentina Fuior, de 57 de ani, din localitate, s-a descopeirt că în momentul producerii accidentului la volanul autoturismului era Ioan Liviu Fuior, de 28 de ani, localnic, posesor al permisului de conducere categoriile AM, B1, B, reţinut, care a părăsit locul faptei imediat după producerea accidentului.
Cei doi, mamă şi fiu, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc pentru comiterea infracţiunilor de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi influenţarea declaraţiilor, iar ieri urmau să fie prezentaţi Judecătoriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc cu propunere de arestare preventivă. Inculpaţii au fost introduşi în Arestul IPJ Suceava.
In sarcina lui Ioan Liviu Fuior, care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea ori ştergerea urmelor acestuia, s-a reţinut că pe 30 august 2015, în jurul orei 04.00 – 04.40, a condus autoturismul Mercedes pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, din direcţia Suceava spre Vatra Dornei, ocazie cu care din cauza vitezei şi nepăstrării distanţei în mers, a intrat în coliziune faţă în spate cu autoturismul Land Rover condus în aceeaşi direcţie de mers de un cetăţean din Republica Moldova. In urma impacului, Mercedes-ul a fost proiectat într-un stâlp al reţelei electrice şi în autovehiculul Volkswagen Golf, care era parcat, rezultând rănirea unei pasagere din Land Rover, care a avut nevoie de 1 – 2 zile de îngrijiri medicale. După acest accident, şoferul vinovat a plecat de la locul accidentului.
Valentina Fuior este acuzat de comiterea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor şi inducerea în eroare a organelor judiciare. In data de 30 august 2015, la ora 04.55, aceasta a mers la locul accidentului, pe strada Calea Transilvaniei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde a luat legătura cu martorii oculai ai accidentului comis de fiul ei, soldat cu importante materiale şi rănirea unei persoane, care a părăsit locul faptei şi a încercat să-i determine pe martorii oculari prin promisiuni cu oferirea unor sume de bani să dea declaraţii mincinoase în faţa organelor de cercetare penală şi să nu-l indice pe Ioan – Liviu Fuior, ca fiind şoferul maşinii care a produs accidentul.
De asemenea, a declarat în scris, în faţa poliţiştilor că ea a produs accidentul şi că a condus autoturismul BMW, implicat în evenimentul rutier, a semnat declaraţia de consimţământ a prelevării mostre biologice pentru alcoolemie, încercând să ducă în eroare organele de cercetare penală, pentru a-l scăpa de răspundere penală pe fiul acesteia, pentru părăsirea locului accidentului. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …