Thursday , April 25 2024

Luni încep simulările la BAC

bac

Pentru prima dată în acest an, vor susţine simulare a examenului de Bacalaureat şi elevii din clasa a XI-a n peste 13.500 de elevi vor susţine luni, 3 martie, simulare la Limba şi Literatura română

Luni, 3 martie 2014 încep simulările examenului de Bacalaureat. Pentru prima dată în acest an, pe lângă elevii de clasa a XII-a şi cei din clasa a XI-a vor susţine aceste testări. La nivelul judeţului Suceava, 6 344 de elevi care în momentul de faţă sunt înscrişi în clasa a XII-a în învăţământul liceal, alături de alţii 7 425 din clasa a XI-a, vor susţine luni, 3 martie, proba scrisă la limba şi literatura română. In cursul zilei de miercuri 5 martie, va avea loc proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului iar vineri, 7 martie, doar elevii din clasa a XII-a, potenţiali candidaţi ai examenului de Bacalaureat, vor susţine proba scrisă la alegere dintre disciplinele de profil. “Fiecare unitate liceală din judeţ este considerată centru de examen iar subiectele vor fi transmise direct de la Ministerul Educaţiei Naţionale”, am aflat de la inspector Laura Hacman, purtător de cuvînt în cadrul Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava.
Examenul de Bacalaureat se va desfăşura şi în acest an în două etape, şi anume sesiunea iunie-iulie şi sesiunea august-septembrie 2014. In perioada 26 – 30 mai, elevii din clasele a XII-a se vor putea înscrie în vederea susţinerii examenului, pe 30 mai 2014 fiind ultima zi de cursuri pentru ei. Examenul va debuta pe data de 10 iunie cu proba orală de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, urmată de evaluarea orală la limba maternă pe data de 13 iunie iar pe 27 iunie va avea loc proba orală la o limbă străină. Pe data de 30 iunie, candidaţii examenului de Bacalaureat vor susţine proba scrisă la Limba şi Literatura Română. In cursul zilei de 1 iulie se va desfăşura proba scrisă la Limba şi Literatura maternă, iar pe 2 iulie va avea loc proba obligatorie a profilului – probă scrisă. Examenul se va încheia pe data de 4 iulie 2014 cu proba la alegere a profilului. Pe 7 iulie se vor afişa rezultatele iar elevii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii, rezultatele acestora afişânduse pe data de 11 iulie.
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va desfăşura în perioada 18 august – 4 septembrie 2014.(Cristina RUSTI)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …