Thursday , May 2 2024

Lucrările de modernizare a pistei aeroportului Sucevei au intrat în conservare. Aerogara va fi gata, probabil, la primăvară

La pistă s-a avut în vedere ermetizarea acesteia de aşa manieră încât, în primăvară, când vor fi reluate lucrările, să nu mai fie probleme cu umiditateea din straturile de balast şi pietriş. Din cauza scăderii temperaturilor, există riscul să nu fie finalizate la termen unele lucrări la partea exterioară a aerogării, motiv pentru care s-a cerut o prelungire a contractului, fiind de aşteptat ca lucrările să fie încheiate la primăvară 

modernizare-aerogara-aeroport [800x600]
Asa va arata aerogara Sucevei dupa modernizare

Proiectul european privind modernizarea pistei aeroportului „Stefan cel Mare” va fi încheiat, anul viitor, la data de 31 iulie, iar de la data de 1 august vor începe să opereze diverse companii de transport aerian cu care deja conducerea Regiei Autonome Aeroportul “Stefan cel Mare” are iniţiate discuţii. De altfel, stadiul la care au ajuns lucrările este unul destul de avansat, permiţându-se reluarea lor, de la primăvară, a lucrărilor de asfaltare a pistei, precum şi în zona căilor de rulare şi a platformei de îmbarcare, aceasta urmând a fi betonată. Actualmente, lucrările de modernizare a pistei au intrat în conservare, ca de altfel majoritatea celorlalte lucrări incluse în proiectul respectiv, în condiţiile în care „s-a tras tare” pentru a fi realizat un procent cât mai mare din acestea în toamna care tocmai a trecut.aerogara [800x600]

După cum a explicat directorul adjunct Marius Grosu Romaşcu, canalizarea pistei s-a făcut în totalitate, aceasta fiind o lucrare foarte complexă şi, de asemenea, terenul pentru ILS (instalaţia pentru aterizarea aeronavelor în condiţii meteo dificile) este gata amenajat, lucrările la turnul de control nou sunt într-un stadiu destul de avansat, partea care îi revine aeroportului urmând a fi finalizată în luna aprilie a anului viitor. Directorul Ioan Măriuţa a precizat, însă, că au fost făcute şi demersuri clare la Romatsa pentru ca aceasta să achiziţioneze şi să aloce la Suceava, în primul trimestru al anului viitor, instalaţia ILS. De asemenea, tot în prima parte a anului 2015, vor începe şi lucrările de dotare, de către Romatsa, a noului turn de control la care ar mai fi de executat lucrări de finisaje şi de montare a unor geamuri.
In ce priveşte partea de lucrare a pistei, s-a avut în vedere ermetizarea acesteia de aşa manieră încât, în primăvară când vor fi reluate lucrările, să nu mai fie probleme cu umiditateea din straturile de balast şi pietriş. Astfel, pe o lungime de 1.750 de metri şi pe toată lăţimea de 45 de metri a pistei s-a turnat un strat de mixtură asfaltică de o grosime de opt centimetri. De asemenea, pe aceeaşi lungime de 1.750 de metri şi pe o lăţime de numai 15 metri din pistă s-a turnat un al doilea strat de asfalt de opt centimetri grosime. Pe diferenţa de până la 2.460 de metri cât ar fi lungimea totală a pistei nu s-a mai putut turna asfalt, iar ca să nu pătrundă apa rezultată din topirea zăpezii s-a pus un strat bituminos „pentru evitarea deteriorării”, după cum a explicat Marius Grosu – Romaşcu. Intrebat de ce nu s-a continuat, totuşi, asfaltarea şi după 1.750 de metri până la limita de 2.460 de metri, Marius Grosu a explicat că în perioada turnării primului strat de asfalt se lucra şi la tubulatura pentru balizaj, aici lucrarea desfăşurându-se mai greu şi de aceea s-a trecut la aşternerea unui nou strat de asfalt. Intre timp, cei care lucrau la tubulatura pentru balizaj au finalizat lucrarea, dar s-a răcit vremea şi contructorul – Tehnic Asist – nu a mai riscat să toarne asfalt şi s-a limitat doar la partea cu turnarea unui strat bituminos pentru conservare.turn aeroport [800x600]
Anul viitor, aeroportul de la Suceava nu va avea doar o pistă şi un turn nou, ci şi o aerogară modernă. Proiectul are trei etape şi este la etapa finală, licitaţia fiind adjudecată de firma suceveană Test Prima pentru aproape 2,6 milioane de lei fără TVA. Lucrările erau în plină desfăşurare, dar din cauza scăderii temperaturii, există riscul să nu fie finalizate la termen unele lucrări la partea exterioară, motiv pentru care s-a cerut Consiliului Judeţean Suceava – autoritatea contractantă – o prelungire a contractului, fiind de aşteptat ca etapa finală a modernizării aerogării să fie încheiată la primăvară. (Dan PRICOPE)

Vezi si

USV a scos la concurs șapte locuri de muncă auxiliare

Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava a scos la concurs, în această perioadă, șapte locuri …