Wednesday , April 24 2024

Loial Impex și ELCO, încă un an responsabili pentru iluminatul public din municipiul Suceava

iluminat-public


Primarul Ion Lungu a anunțat ieri că a avut loc licitația pentru întreținerea și repararea rețelelor electrice publice din municipiul Suceava, singura ofertă depusă fiind declarată eligibilă. Este vorba despre asocierea între Loial Impex SRL și ELCO SA. Această asociere efectuează, de altfel, de mai multă vreme astfel de operațiuni pe rețelele publice municipale. “Dorim să implementăm proiectul de iluminat public cu fonduri elvețiene, să modernizăm iluminatul public în municipiul Suceava, după care să facem un contract de concesionare a iluminatului public”, a spus Ion Lungu, care a explicat că an de an se organizează licitații care merg foarte greu, se ajunge, în urma contestațiilor, până la jumătatea anului și municipiul rămâne în anumite perioade descoperit în ceea ce privește întreținerea iluminatului public.
“Noi dorim să facem un contract de concesiune, să avem o stabilitate din acest punct de vedere, dar și o strategie clară. Vom avea și un birou de gestionare a iluminatului public în municipiul Suceava și vom avea o strategie în acest sens”, a punctat Ion Lungu. (N.R.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …