Thursday , April 18 2024

Licitația pentru salubrizarea municipiului Suceava va fi reluată

Dupa mai bine de doi ani de procese, firma Rosal a pierdut lupta cu competitorii locali. Primarul municipiului Suceava, a declarat că ultima contestație depusă de firma Rosal, a fost respinsă de Curtea de Apel n va fi organizată o nouă licitație pentru activitatea de salubrizare în orașul reședință de județ. Procedura pentru noua licitație va demara din luna februarie a acestui an

 salubrizaretn

Primăria Suceava va relua în acest an licitația privind atribuirea contractului pentru serviciul de salubrizare menajeră, a anunțat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. După ce numeroasele contestații depuse de firma S.C. Rosal Grup S.A. au împiedicat atribuirea definitivă a contractului pentru salubrizare menajeră la nivelul municipiului Suceava în ultimii ani, Curtea de Apel a dat marți o hotărâre definitivă prin care respinge recursul depus de fostul operator al serviciului de salubrizare, considerându-l nefondat. Astfel, Primăria Suceava va putea reglementa în sfârșit problema salubrizării la nivelul municipiului, atribuind definitiv acest contract pentru următorii 12 ani, unui singur operator. „O problemă importantă, nerezolvată la primăria Suceava, pe care o reluăm, pentru că între timp au venit normele metodologice pentru achiziții de servicii publice, este cea legată de salubritatea menajeră. O veste bună pentru municipalitate este că ieri (n.r. marți) s-a dat definitiv la Curtea de Apel rezoluția în reclamația pe care a făcut-o Rosal că am atribuit ilegal contractul temporar celor de la Diasil și de la Florconstruct. Soluția, pe scurt, spune că „respinge recursul principal ca nefondat”. S-a teminat și apelul, s-au terminat toate căile de atac”, a arătat ieri primarul Ion Lungu.

Edilul Sucevei a arătat că dorește să aprobe documentația pentru licitația privind serviciul de salubritate menajeră în ședința de Consiliu Local din luna februarie, urmând ca apoi să inițieze procedurile de licitație, în așa fel încât acest contract să poată fi atribuit în mod definitiv cât mai curând posibil.

„A rămas în continuare acest contract temporar, dar sigur că și noi suntem interesați să avem un contract permanent. Ca atare, avem deja pregătită documentația pentru licitația la salubritatea menajeră, precum și o foaie de parcurs, care au fost date în dezbatere publică. Vrem ca în luna februarie să o aprobăm în Consiliul Local, iar la sfârșitul lunii februarie să mergem pe SEAP pentru licitație”, a mai arătat primarul sucevean.

Noul caiet de sarcini prevede construirea a 200 de depozite subterane, mai multe cu 55 comparativ cu proiectul anterior

Dacă în vechiul caiet de sarcini al proiectului era prevăzută construirea a 145 de buncăre subterane pentru depozitarea deșeurilor menajere, conform noului caiet de sarcini ar urma să fie construite 200 de depozite subterane, dintre care 100 vor fi îngropate în întregime, iar alte 100 vor fi îngropate doar parțial.

„Noutatea față de data trecută este că venim cu 200 de depozite subterane, dintre care 100 sunt îngropate în totalitate, iar 100 sunt semi -îngropate. Cele semi -îngropate au o capacitate mai mare și pot fi folosite în zone unde avem spațiu larg. Cele închise complet vor fi amplasate în zonele înguste. Unele dintre ele au lifturi automate de ridicare a buncărelor, iar la celelalte containerele cu deșeuri se ridică cu o macara. Important este că am demarat procedurile de consultare publică și avem caietul de sarcini. Vrem să intrăm cu ele în luna februarie (n.r. în ședința de Consiliu Local). Vrem să avem un operator definitiv pe salubritate, mai ales că sperăm ca, în cele din urmă, în 2017 să se pună în funcțiune și groapa ecologică și trebuie să avem clarificate lucrurile până atunci”, a mai arătat ieri, primarul Sucevei, Ion Lungu. Reamintim că, această licitație a mai avut loc în urmă cu mai bine de doi ani, însă atribuirea contractului a fost împiedicată de numărul mare de contestații depuse de vechiul operator.

In ultimii ani activitatea de salubrizare în municipiul Suceava s-a desfășurat într-un sistem provizoriu, serviciul fiind alocat unor firme care au câștigat inițial licitația dar au fost contestate de către fostul operator Rosal Grup București. Acum doi ani și jumătate, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a stabilit că toate ofertele depuse pentru respectiva licitație organizată de primăria suceveană erau neconforme. Curtea de Apel Suceava a menținut acest verdict. Ca atare, s-a anulat total licitația pentru salubritatea menajeră, declara atunci primarul Ion Lungu. Primarul Sucevei spunea la vremea respectivă că, apărând norme noi pe linia achizițiilor publice prin licitație electronică, va intra din nou în Consiliul Local pentru a cere aprobarea unui nou caiet de sarcini, care să respecte noua modalitate de prezentare a ofertelor și ali­nierea la noile prevederi privind achizițiile publice. “Este o prioritate pentru Primărie. Lucrăm pe un contract temporar, nu avem un operator oficial. Ne-am fi dorit și asigurarea constantă a întreținerii spațiilor verzi din interiorul car­ti­erelor, în zona blocurilor. Imi doresc cât mai repede posibil să reluăm această licitație, pentru a avea un operator pe salubritate care să poată implementa investiția ce vizează realizarea platformelor subterane, spunea primarul Ion Lungu acum un an. Licitația pentru activitatea de salubritate din munici­piul Suceava viza concesionarea acestui serviciu pentru o perioadă de 12 ani, același termen va rămâne și pentru noua licitație. In pachetul de servicii licitat va fi cuprinsă, pe lângă acti­vitățile curente de salubrizare, și realizarea mai multor platforme subterane de depozitare a deșeurilor. Reamintim că în conformitate cu vechiul caiet de sarcini în baza căruia s-a organizat licitația de salubritate menajeră acum doi ani și jumătate, câștigătorul ofertei trebuia să își asume, pe lângă salubrizarea în municipiul Suceava, și construirea a 145 de buncăre subterane pentru depozitarea deșeurilor menajere, precum și amenajarea unui număr de 12 locuri de joacă. La vremea respectivă a fost desemnată câștigătoare a licitației asocierea dintre firmele sucevene DIASIL – FLORCONSTRUCT în detrimentul firmei bucureștene ROSAL. Firma ROSAL, care a asigurat mai mulți ani activitățile de salubritate în municipiul Suceava, a depus contestație la CNSC și a urmat o sarabandă a proceselor care a dus, în cele din urmă, la anularea licitației de acum doi ani. In acest interval, asocierea DIASIL- FLORCONSTRUCT asigură salubrizarea municipiului reședință de județ în baza unei hotărâri de Consiliu Local, cu statut provizoriu.  Conform noului caiet de sarcini, numărul de buncăre pentru depozitarea deșeurilor a crescut la 200 de la cele145 prevăzute inițial. Desigur, toate aceste deziderate ale municipalității sucevene vor deveni posibile în 2017 dacă ofertanții nu vor continua sarabanda contestațiilor cu care ne-au obișnuit încă din 2014.(Alexandra IONICA)

Vezi si

18 percheziții la Hânțești și Vârfu Câmpului, într-un dosar de braconaj piscicol

Poliţiştii din Botoşani efectuează, miercuri dimineaţă, 18 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava, …