Friday , May 3 2024

Jumătate din stațiile de încărcare pentru mașini electrice au fost deja montate în municipiul Suceava

La Suceava urmează să fie puse în funcțiune 28 de stații de încărcare, dintre care 14 cu încărcare standard și alte 14 cu încărcare rapidă. In cadrul proiectului privind mobilitatea urbană durabilă  vor sosi în municipiu în acest an 11 autoturisme electrice, două furgonete și 10 biciclete electrice

 

statie incarcare

14 stații de încărcare a autovehiculelor electrice au fost deja montate în diverse zone ale municipiului Suceava. Astfel, proiectul privind implementarea unei strategii în domeniul transportului care vizează încurajarea transportului electric, considerat unul care protejează mediul, începe să prindă contur. In cadrul proiectului finanțat din fonduri puse la dispoziție de guvernul elvețian urmează a fi montate încă 14 puncte de încărcare, astfel încât în municipiu vor fi puse în funcțiune 28 de stații de încărcare, dintre care 14 cu încărcare standard și alte 14 cu încărcare rapidă.

“Cât privește stațiile de încărcare electrică, deja 14 sunt montate. La Primăria Municipiului Suceava sunt montate trei asemenea stații de încărcare rapidă și mă bucură faptul că ieri am semnat contractul pentru primele 11 mașini electrice care vor veni în Suceava și două furgonete. Iată că începe să prindă contur acest proiect al transportului electric în municipiul Suceava”, a declarat ieri primarul Ion Lungu.

Cele 28 de stații de încărcare vor fi amplasate în zona cartierului ANL din Obcini, în zona Romtelecom, a restaurantului Nistru, în parcările Primăriei Suceava, la sediul Primăriei din Burdujeni, la sediul Direcției Domeniului Public, în parcările subterane, în parcarea Iulius Mall, în parcarea din zona Pieței Mari, în parcările din zona gărilor Burdujeni și Ițcani, în parcările din zona blocurilor ANL Burdujeni, la magazinul Bucovina, în zona parcărilor de pe strada Stefan cel Mare, în zona BCR, în zona OMV Bazar, precum și în parcările de pe străzile Alexandru cel Bun, Samuil Isopescu, Zamca și Mărășești.

In cadrul proiectului privind mobilitatea urbană durabilă vor sosi până la sfârșitul acestui an 11 autoturisme electrice Peugeot iON și două furgonete Peugeot Partner, pentru  care luni a fost semnat contractul cu firma Grădinariu Import Export SRL. De asemenea, în municipiu urmează să fie amenajate 56 de locuri de parcare pentru autovehicule electrice.

Pe lângă achiziționarea autoturismelor electrice, în municipiu vor sosi și 10 biciclete electrice care vor fi folosite de polițiștii locali din Suceava. (A. IONICA)

 

 

Vezi si

Accident între două mașini în fața Centrului de Transfuzii Suceava. O persoană a fost rănită (FOTO)

Joi seara, în jurul orei 19.15, un accident rutier în care au fost implicate două …