Friday , March 29 2024

Județul Suceava vrea să se împrumute cu 67 de milioane de lei pentru drumuri și Aeroport

consiliul judetean front (2)

In ședința de miercuri,  27 septembrie, 2017, consilierii județeni sunt chemați să voteze aprobarea contrac­tării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 67,782 mii de lei.

Cum s-a arătat deja, președintele Consiliului Județean a anunțat că administrația publică județeană Suceava ar urma să se împrumute cu 67 de ­mi­lioane de lei pentru realizarea de lu­crări la un nou terminal la Aeroport și pentru modernizarea a două drumuri județene. In acest sens, președintele Consiliului Județean Suceava, ­Gheorghe Flutur, a anunțat încă de acum două săptămâni  că a demarat procedura de contractare a unui credit în sumă de aproximativ 70 de milioane de lei, în primul rând pentru extinderea terminalului de la Aeroportul “Stefan cel Mare” din Salcea,  terminalul actual fiind insuficient în condițiile în care Aeroportul sucevean estimează că va  deservi 500.000 de pasageri anual. Din  același împrumut vor fi folosiți bani pentru modernizarea drumurilor județene Frasin – Ostra – Broșteni respectiv Stulpicani – Slătioara. “Deși am cerut în mod insistent, nu am primit bani de la Ministerul Dezvoltării pentru aceste investiții ce vizează punerea în valoare a obiectivului turistic recent pus pe lista UNESCO – Codrii Seculari de la Slătioara”, a spus la vremea respectivă, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Conform expunerii de motive semnate de președintele Consiliului Jude­țean Gheorghe Flutur, “prin bugetul propriu al județului Suceava pe acest an, datorită resurselor financiare limitateși a multitudinii de activități aflate în finanțarea Consiliului Ju­dețean Su­ceava, nu au putut fi asigurate suficiente fonduri pentru dru­­murile ju­­de­țene și Aeroportul “Stefan cel Mare” Suceava. Pentru asigurarea finanțării unor obiective de interes ju­dețean se propunhe contractarea unui credit intern în valoare de 67.782.000 lei”, în expunerea de motive se mai arată, pe de altă parte că, la propunerea fundamentată a Direcției Ju­dețene de Drumuri și Poduri Sucea­va, se impune realizarea unor lucrări de investiții pe trei tronsoane de drumuri județene – asfaltarea drumului Stul­picani – Gemenea; asfaltarea drumului Frasin – Stulpicani – Ostra – Tar­nița – Holda precum și asfaltarea unui drum ju­dețean din Slătioara. Din finanțarea rambursabilă pentru finan­țarea tronsoanelor de drum  mai sus amin­tite, ar urma să fie alocate 61.782.000 lei. Diferența de 6.000.000 de lei din ­cre­ditul ce urmează a fi contractat  de Consiliul Județean ar urma să fie alocați pentru extinderea termina­lului de la Aeroportul Stefan cel Mare Suceava, pentru a face față traficului și pentru asigurarea confortului ­pasage­­rilor. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …