Saturday , April 20 2024

Judecătoria Suceava va avea un nou sediu

curtea de apel - conferinta martie 2014 [800x600]

Preşedinta Curţii de Apel Suceava, Maria Andrieş, a explicat, ieri, într-o conferinţă de presă, că Judecătoria Suceava va avea un nou sediu, construit cel mai probabil pe spaţiul actualei parcări, care va fi funcţional până în anul 2020. Din perspectiva numărului total al dosarelor de soluţionat, Curtea de Apel Suceava se situează pe locul 6 în ierarhia celor 15 curţi de apel din ţară

Ieri, la Palatul de Justiţie din Suceava a avut loc o conferinţă de presă organizată de Curtea de Apel Suceava, în care s-a discutat despre activitatea instanţei în anul 2014. Preşedinta Curţii de Apel Suceava, judecătoarea Maria Andrieş şi reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii Adrian Bordea şi Horia Dumbravă, au prezentat modul în care Curtea de Apel Suceava şi-a desfăşurat activitatea anul trecut.
“Indicatorii statistici ce reflectă activitatea instanţei pe parcursul anului 2014 evidenţiază o reducere a volumului cauzelor intrate, scăderea semnificativă a stocului de  dosare la finele anului şi menţinerea operativităţii aproximativ în aceleaşi valori ca şi anul anterior. Din perspective numărului total al dosarelor de soluţionat, Curtea de Apel Suceava se situează pe locul 6 în ierarhia celor 15 curţi de apel din ţară. Operativitatea la nivelul instanţei s-a menţinut aproximativ la acelaşi valori ca în anul precedent, instanţa înregistrând o operativitate la 84,69%, situându-se astfel pe locul trei pe ţară. Raportând rezultatele obţinute în 2014, la noii indicatori de eficienţă, reiese că instanţa este una foarte eficientă, înregistrând o rată de soluţionare a cauzelor de 105,03%, un procent de 2,65% al stocului de dosare, o pondere a dosarelor deschise, o pondere a dosarelor închise de 97.77% şi un procent de doar 4,6% al redactărilor peste termenul legal”, a explicat preşedinta Curţii de Apel Suceava, Maria Andrieş.
Aceasta a mai precizat că Judecătoria Suceava va avea un nou sediu. Proiectul a fost trimis Ministerului Justiţiei, care a încheiat un Memorandum cu Ministerul Dezvoltării Regionale, cu privire la construirea a mai multor sedii pentru instanţele din ţară, aflate în municipiile reşedinţă de judeţ. Maria Andrieş a mai explicat că noua clădire a Judecătoriei Suceava va fi construită probabil în parcarea Palatului de Justiţie din Suceava şi va fi funcţională până în anul 2020.
De asemenea, reprezentanţii CMS veniţi la Suceava au spus că Judecătoria din Gura Humorului nu va mai fi desfiinţată, însă i se vor mai aronda localităţii din zona Rădăuţi şi Suceava pentru ca această instanţă să îşi justifice existenţa. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

One comment

  1. si parcarea unde va fi?! sau nu avem nevoie de asa ceva?