Tuesday , March 19 2024

Ionela-Livia Cozmiuc: Am arătat la Mondiale că suntem acolo unde trebuie, pe locul întâi. Vrem aurul la Olimpiadă

Suceveanca Ionela-Livia Cozmiuc, care alături de Gianina-Elena Beleagă și-a apărat cu succes titlul mondial la dublu vâsle categorie ușoară la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Plovdiv, povestește cum au ajuns pe primul loc și cum au trăit această nouă victorie. “Mereu ai de învățat, tot timpul e loc de mai bine, nu poți să spui, dacă sunt campioană mondială doi ani la rând, îmi este asigurat și titlul în al treilea an, trebuie tot timpul să fii în priză. Ne dorim foarte mult o medalie olimpică și nu oricare, ci pe cea de aur și vom face tot ce ne stă în putință s-o câștigăm”, spune Ionela – Livia Cozmiuc. Canotorii suceveni medaliați la Mondiale au avut parte de primire oficială la Snagov 

Ionela-Livia Cozmiuc (fostă Lehaci) și Gianina-Elena Beleagă și-au apărat cu succes titlul mondial la dublu vâsle categorie ușoară, la Campionatele Mondiale de la Plovdiv, după ce la Europenele de la Glasgow s-au clasat pe locul patru, la fel ca în 2017. ”Am avut același traseu ca și anul trecut. Nu e un traseu pe care ni l-am dorit, dar așa s-a întâmplat. Suntem foarte bucuroase că am reușit să repetăm performanța de la Mondiale, dar cu un regret că am repetat-o și pe cea de la Europene. Sperăm ca pe viitor să nu se întâmple la fel și să fie cu medalii și la Europene și la Mondiale. În viața unui sportiv sunt și locul 4 și 5, și locuri unu, nu poți să fii la fiecare concurs în formă maximă și să câștigi tot. Ca să câștigi trebuie în primul rând să știi să pierzi. Am trăit mai intens succesul din acest an. Anul trecut eram dezorientate, pentru că nu știam ce se întâmplă, acum știam deja cum trebuie să te simți și a fost ceva spectaculos, mai ales că au fost și mulți români care ne-au susținut în tribune”, a declarat Ionela Cozmiuc la Complexul Sportiv de la Snagov.

”E un sentiment pe care nu îl poți descrie în cuvinte, a spus Gianina Beleagă. De asta am avut și scris pe șosete ‘We are the best’, asta a fost ideea principală, așa ne-am simțit, așa am fost și sperăm că la anul vom fi la fel. Noi vom munci în continuare, pentru că e un sentiment pe care nu-l poți descrie când ești pe podium și ne mai dorim asta cu siguranță”.

Pasul greșit de la Europene le-a mobilizat și mai mult pe Cozmiuc și Beleagă în pregătirea pentru Mondiale, unde au reeditat succesul din 2017.

”Mai mult decât îndoială, ne-a strecurat mai multă dorință, mai multă ambiție și faptul că am vrut să dovedim din răsputeri că acel loc 4 nu era al nostru și că putem mai mult. Am arătat la Mondiale că suntem acolo unde trebuie, pe locul întâi. Orice sportiv merge cu gândul la aur, pentru că altfel poți să nu câștigi nimic și să nu prinzi nici finala. Am abordat fiecare cursă cu încredere, am făcut-o în funcție de importanța ei și am dat tot ce am avut mai bun în semifinală și în finală. În finală, știam că toate bărcile sunt bune, dar și că eu m-am antrenat conștiincios și dacă vom reuși să facem cea mai bună cursă a noastră, nu are cum să nu fie bine. La o finală de Mondiale, nu există o tactică, decât aceea că pleci tare și termini și mai tare”, a adăugat Cozmiuc.

Cu un nou antrenor, italianul Antonio Colamonici, Ionela Cozmiuc speră să se adapteze cât mai repede și să ajungă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Tokyo: ”Am schimbat antrenorul, urmează să ne obișnuim cu noul program, să ne antrenăm la fel de conștiincios ca și până acum, să luptăm la fel de bine și eu cred că anul viitor va fi la fel de bun ca și acesta. Mereu ai de învățat, tot timpul e loc de mai bine, nu poți să spui, dacă sunt campioană mondială doi ani la rând, îmi este asigurat și titlul în al treilea an, trebuie tot timpul să fii în priză. Ne dorim foarte o medalie olimpică și nu oricare, ci pe cea de aur și vom face tot ce ne stă în putință s-o câștigăm”.

Soțul Ionelei – medaliat cu argint

Marius-Vasile Cozmiuc (soțul Ionelei), component al bărcii de dublu rame alături de Ciprian Tudosă, medaliată cu argint la CM 2018, era convins că nu vor rata podiumul la Mondiale, după locul 3 la Europene: ”M-am gândit că nu avem nimic de pierdut. Am muncit totul anul foarte serios, amândoi. După Campionatul European, am câștigat mai multă încredere în noi. La Mondiale, podiumul a fost același ca la Europene, doar că la Plovdiv am făcut rocada cu Franța. Noi pe doi și ei pe trei. Croații au fost mai puternici și la acest campionat, dar nu sunt de neînvins. Noi suntem în această formulă de un an, pe când Croația și Franța au echipaje cu mai multă experiență în aceeași formulă. Cred că an de an vom fi mult mai puternici. Ne așteptam la medalia de argint, chiar speram și la mai bine, pentru că am muncit foarte bine. Dar croații au gestionat cursa mai bine, au plecat foarte puternic prima parte și nu am reușit să-i mai ajungem. La anul ne dorim medalii și la Europene și la Mondiale, unde vor fi calificările la JO. Vrem să calificăm barca pentru olimpiadă”, a declarat Cozmiuc pentru Agerpres.

Elisabeta Lipă, despre rezultatele canotorilor suceveni: “A fost o performanță excelentă”

Președinta Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a caracterizat ca excelentă performanța canotorilor români și este optimistă că la Tokyo vom reveni din nou în elita olimpică: ”A fost o performanță excelentă, pentru că obiectivul nostru a fost să ne calificăm la cât mai multe probe în finale. Având în vedere că suntem la jumătatea ciclului olimpic, prima bătălie pe care trebuie s-o dai este pentru calificare. Medaliile, normal, le dorești la Jocurile Olimpice. Încercând mai multe variante și echipele au fost un pic slăbite. De exemplu, barca de 8^1 fete, unde vrem să avem o imagine frumoasă și clară la JO. După Rio am pierdut trei fete, anul trecut am pierdut după Mondiale alte trei fete. Este foarte greu să faci un opt în câteva luni. Suntem în căutări, suntem în construcție, să vedem comportamentul lor la Europene, la Mondiale. Începând cu acest ciclu olimpic s-a reintrodus proba de 4 rame fără cârmaci la fete, încercăm mai multe variante și cele mai bune vor fi aliniate la start, anul viitor, la Mondiale, unde sunt și calificările pentru JO. Mai avem două șanse și în anul olimpic, când poți califica și alte echipe”.

”Pentru o medalie olimpică nu este suficientă valoarea, îți trebuie și experiență. Una e să ai experiență la juniori, alta e la tineret, vorbim de cu totul altceva la CM de seniori. Noi am aliniat la băieți patru echipaje și toate au intrat în finale. Este un lucru extraordinar, nu am mai avut așa calificări de ani buni. Dublu vâsle băieți a ajuns în finala mare la CM, pentru ei a fost ieșit din comun. Ei au venit pe locul 6, nu că nu au valoare, se puteau bate la titlu, dar lipsa de experiență și-a spus cuvântul. Efectiv nu au putut să concureze la maxim din cauza emoțiilor. Numai cu experiență reușești să echilibrezi emoțiile. De asta îi aruncăm în competițiile grele și de acolo să plece cu o experiență, mai plăcută sau mai puțin plăcută”, a subliniat Lipă.

Mihai Covaliu, invitat al Federației Române de Canotaj la CM de la Plovdiv, a rememorat emoțiile care l-au încercat urmărind întrecerile din Bulgaria: ”Am plecat la Plovdiv cu gândul că nu voi putea fi emoționat ușor, față de experiența pe care o am în sport. Dar, din fericire, am trăit momente extraordinare și pentru asta vă mulțumesc. În sportul vostru concurența este fantastică, ați depășit echipe foarte puternice, reprezentând spații mult mai puternice din punct de vedere economic și logistic decât România.

Suntem în elita acestui sport la canotaj, am fost acolo și ne dorim să rămânem. Ați avut un an fantastic, pentru care meritați felicitările, aplauzele și respectul nostru. Nu am venit cu flori, dar am venit cu o veste la fel de bună, dacă nu mai bună, în sensul că după rectificarea de buget putem să vă spunem că bărcile pentru Tokyo de care aveți nevoie, și nu sunt puține, sunt asigurate. COSR face eforturi foarte mari, total îndreptățite pentru FR de Canotaj, pentru a sprijini nu numai sportivii seniori din loturile olimpice dar și sportivii juniori care trebuie să fie pregătiți ca în orice moment să ia locul seniorilor, așa cum s-a întâmplat la acest CM, când barca de 8^1 fete a fost, dacă nu mă înșel cea mai tânără din finală. JO 2020 sunt aproape, dar este suficient timp ca această barcă să ajungă la maturitate și la plenitudinea forțelor pentru a se lupta din nou pentru o medalie. Barca de 8^1 băieți cred că va ajunge și ea să se bată pentru medalii. Celelalte echipaje sunt absolut convins că își doresc să urce pe podium, având exemplul celor care au câștigat medalii până cum. Numărul sportivilor din programul Samurai, după aceste Mondiale, a ajuns la 30, doar la canotaj”.

Vezi si

Iubitul Arynei Sabalenka, fost hocheist de performanță, a murit la 42 de ani

Belarusul Konstantin Koltsov, fost jucător profesionist de hochei pe gheață și iubit al jucătoarei de …