Friday , April 26 2024

Ion Lungu a vizitat-o din nou pe “centenara noastră, doamna Lucea Bohatereț”

Zilele trecute, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a vizitat-o pe Lucea Bohatereț, cel mai în vârstă locuitor al municipiului reședință de județ.

Este vorba de fosta educatoare în vârsta de 101 ani care, în luna noiembrie a anului trecut, a mai fost vizitată de primarul Ion Lungu și care a primit diploma „Cetățeanul Centenarului” – oficial fiind dată pe data de 28 Noiembrie 2018, odată cu aniversarea a 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu Țara – alături de medalia și diploma de Cetățean de Onoare al orașului.

La acea dată, primarul Ion Lungu a mers personal la doamna Lucea Bohatereț, declarându-se impresionat de dumneaei. „Am avut deosebita plăcere să o revăd pe centenara noastră, doamna Lucea Bohatereț. A fost o întâlnire plăcută și rela­-xantă. Mi-a povestit cum a trecut în Noul An uitându-se la televizor la Revelionul Centenar.  Periodic, reprezentanți ai Primăriei Suceava, o vor vizita pentru a-i face o bătrânețe mai frumoasă”, a menționat primarul Ion Lungu. (D.P.)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …