Friday , April 26 2024

Investiţii importante în învăţământ şi sănătate, la Volovăţ

primar volovat, ioan vicol [800x600]

Corpuri modernizate ale unităţilor şcolare, dar şi un dispensar medical nou, finalizate în ultima vreme la Volovăţ. Părinţii consideră că la Volovăţ se face şcoală mai de calitate decât acolo unde lucrează ei, în străinătate. Primarul Ioan Vicol lansează o provocare pentru alţi edili locali din zonă, să vadă dacă au reuşit să construiască într-un an un dispensar mai mândru decât cel din comuna sa. Interviu cu primarul comunei Volovăţ, Ioan Vicol

 
– Domnule primar, comuna Volovăţ face parte din lista scurtă a localităţilor cu o istorie deosebită, măcar prin prisma faptului că aici s-a construit în veacul al XIV-lea prima biserica de lemn de pe teritoriul actualei Romănii şi printre cele mai vechi din lume de către primul descălecător al Moldovei, Dragoş Vodă iar Stefan cel Mare, după un veac, a strămutat-o la Putna, unde se află şi astăzi. Legenda spune că toată operaţiunea a durat o singura noapte, edificiul fiind demontat, bârnă cu bârnă şi a fost pus pe care trase de boi, pentru a fi dus la adăpostul munţilor şi acolo reconstruit. După şase veacuri şi jumătate, locuitorii comunei Volovăţ sunt la fel de determinaţi pentru astfel de planuri mari, care să intre în legendă? Se vede de la prima ochire că Volovăţul este o comună cu oameni gospodari, cu case şi edificii frumoase în care vizitatorii au bucuria să constate o aplecare aproape neobinuită pentru curăţenie. Dar spiritul întreprinzător de la Volovăţ de acum şase veacuri şi jumătate al oamenilor din aceste locuri s-a mai păstrat? Pe de altă parte, luni (astăzi, 15 septembrie a.c., n.r.) începe noul an şcolar. Ce s-a făcut pentru ca şcolile din localitatea Volovăţ să primească elevii în cele mai bune condiţii?
– Legat de învăţămănt, pot spune că la noi în localitate, şcoala funcţionează cu clasele I-VIII în trei corpuri de clădire, toate acestea fiind zic eu în nişte condiţii destul de bune, pentru a primi elevii în noul an şcolar. La acest lucru ne-am gândit de la bun început, de când am venit la Primărie, că şcoala şi sănătatea în comuna Volovăţ trebuie să aibă printre cele mai bune condiţii de funcţionare. In anul 2012, când am fost ales primar, la Scoala veche, actualmente corpul A era începută o reabilitare încă din 2007 dar nefinalizată, din lipsă de fonduri. Din acel moment ne-am pus gândul că trebuie finalizat acel corp de şcoală, pentru a asigura copiilor din comuna Volovăţ cele mai bune condiţii. Am început să bat la diferite uşi la nivel de judeţ dar şi pe la ministere, pentru a primi bani ca să terminăm lucrările respective. In toamna anului 2012, am primit o sumă de bani pentru continuarea lucrărilor, am luat din nou legătura cu constructorul, SC Test Prima SRL, care era deja plecat de pe şantier, fiindcă nu mai fusese plătit şi, pe bună dreptate. Acesta câştigase licitaţia pentru lucrarea respectivă, făcuse şi lucrări în avans iar dacă a văzut că investiţia nu se mai finanţează, ce era să facă? Am luat legătura din nou cu el şi au reînceput lucrările. In anul 2013, s-a mai ivit o oportunitate, prin fonduri europene prin programul regional de dezvoltare Nord – Est. Am încercat să finalizăm fonduri europene pentru finalizarea acestei investiţii. Deja, ghidul ne permitea accesarea acestor fonduri. A trebuit să întocmim documentaţii foarte stufoase, enorm de multe hârtii, o birocraţie pe care noi cu greu o putem duce cu succes la final. Dar, dacă acestea sunt cerinţele Uniunii Europene, a trebuit să ne conformăm. Si suntem bucuroşi că la ora actuală suntem în preajma semnării contractului de finanţare. Este vorba despre terminarea lucrărilor care sunt gata în proporţie de 98%. O să vedeţi, chiar şi în aceste condiţii, cum s-a lucrat şi cum arată o şcoală de nivel european. Acum, la Volovăţ ne putem lăuda că avem o şcoală, nu doar corpul A, dar şi celelalte corpuri, la nivelul cerinţelor europene, cu grupuri sanitare, cu tot ce este necesar, pentru un învăţământ de calitate. Apreciez calitatea lucrărilor efectuate de constructorul Test Prima şi buna colaborare pentru proiectul de la Scoala Volovăţ. Pe de altă parte, apreciez că primind banii necesari de la Uniunea Europeană, este vorba despre 6,4 miliarde de lei vechi fără TVA, vom putea finaliza această construcţie. Am mai putea adăuga faptul că la Scoala Volovăţ funcţionează şi un nou corp de grădiniţă, unde cu sprijinul Consiliului Judeţean am direcţionat şi într-acolo ceva bani, am finalizat lucrările de reacoperire a clădirii. Am pus tablă nouă, tip Lindab, peste noua astereală din lemn. Faţadele au fost anvelopate cu polistiren de 10 centimetri. Am finalizat şi holurile interioare ale grădiniţei care erau destul de crăpate la tencuială, cum un aspect destul de neplăcut. Am reuşit, cu gresie şi cu faianţă să asigurăm condiţii foarte bune pentru copii.
Mai trebuie spus că la venirea mea în fruntea Primăriei am găsit un alt proiect, pe fonduri europene, care era aprobat în urmă cu 4-5 ani, dar care nu s-a mai pus în practică. Acesta avea cinci capitole – asfaltări de drumuri, after school, apă şi canal şi reabilitare Cămin Cultural. Am reuşit să construim clădirea destinată programului after school în 2013, cu toate condiţiile necesare. In acest moment, în comuna Volovăţ, inclusiv copiii de la grădiniţă, sunt incluşi în programul naţional de învăţământ 735 de copii. Cifra scade sau creşte, funcţie de plecările sau sosirile de copii, de la un an la altul. In ultima perioadă în plus, prin venirile din străinătate a multor cetăţeni din comuna Volovăţ, care au decis să readucă copiii la şcoala din sat. After school-ul funcţionează, dar nu cum ne-am aştepta. Dar în clădire îşi desfăşoară acum trei clase din clasa zero, cu mobilier adecvat, dar şi o clasă de a I-a, de asemenea cu mobilierul adecvat.
Părinţii consideră că la Volovăţ se face şcoală mai de calitate decât acolo unde lucrează ei, în străinătate
– Am înţeles că mulţi părinţi din localitate au decis să îşi readucă copii în satul natal, pentru a învăţa aici. Este un lucru bun sau rău?
– Numărul tot mai mare al copiilor care se întorc din străinătate, sigur şi cel al părinţilor care îşi înscriu copiii la şcoli din România şi implicit din Volovăţ reprezintă un fenomen care ne bucurăm oarecum pentru că este vorba despre oameni care revin pe locurile natale. Ea şi normal că aceşti concetăţeni ai noştri trebuiau să se reîntoarcă la Volovăţ. Era şi normal – copiii ajung la vârsta de a merge la şcoală, să nu facă şcoală prin Italia sau prin alte ţări. Aceşti părinţi consideră că la Volovăţ se face şcoală mai de calitate decât acolo unde lucrează. Din primul moment în care am venit la primărie am vrut să dau o altă înfăţişare la clădirile şcolii şi la împrejmuirile şcolii. Am construit un gard care împrejmuieşte toate cele trei corpuri de şcoală, care să dea o altă faţă instituţiei de învăţământ. Am reuşit în doi ani să finalizăm această împrejmuire în jurul şcolii, care are o lungime de peste 500 de metri, din fonduri proprii, lemn pe care l-am avut din pădurea comunităţii. Am realizat trotuare pavate în jurul şcolii, pentru ca atunci când copiii ajung în sălile de curs să nu intre din noroi direct pe gresia din şcoală.
Primarul Ioan Vicol lansează provocare pentru alţi edili locali din zonă, să vadă dacă au reuşit să construiască într-un an un dispensar mai mândru decât cel din Volovăţ
Aţi spus că două componente principale sunt cele care vă vizează activitatea de zi cu zi, ca primar al comunei Volovăţ – învăţământul şi sănătatea. Acest din urmă sistem este cel puţin la fel de important ca şi educaţia.
– In ceea ce priveşte sistemul de sănătate de la noi din Volovăţ, pot să vă spun că noi funcţionăm cu un dispensar medical într-o clădire veche de peste 100 de ani. Avem acum în comună două cabinete medicale, cu doi medici de familie, iar în spaţiul respectiv nu erau condiţii pentru a-şi desfăşura activitatea aceştia la cerinţele actuale. Nu era sistem de încălzire, era un sistem de alimentare cu apă realizat după 1990 cu sprijinul unei comunităţi din Franţa înfrăţită cu Volovăţ, dar condiţiile noi, europene nu erau întrunite. Nu aveam o sală de aşteptare, în cabinete dotările erau de domeniul trecutului. Ne-am pus în gând că Volovăţul trebuie să aibă un dispensar modern. Sunt părinţii noştri, copiii, fiecare persoană din comunitate merge când are o problemă de sănătate la dispensar. Primul medic pe care îl întâlnim este medicul de familie din localitate. Am decis că este nevoie de un dispensar care să asigure condiţii mult mai bune. In acest fel, din bugetul local, cu bani de la rectificările bugetare venite de la Consiliul Judeţean, am găsit înţelegere la nivelul conducerii judeţului, în persoana domnului preşedinte Ioan Cătălin Nechifor, am fost ajutaţi şi, cu banii din bugetul local am reuşit să construim într-un timp destul de scurt, în cu puţin mai mult de un an un dispensar cu două cabinete medicale pentru medicii de familie, cu o sală de aşteptare, iar la mansardă cu spaţii oferite spre închiriere unui medic stomatolog, aici funcţionând un cabinet de profil, tot în beneficiul cetăţenilor din Volovăţ. Toate aceste condiţii oferite prin efort public sunt benefice pentru comunitatea din localitatea noastră.
Drumurile, podurile, apa curentă şi canalizarea în Volovăţ, priorităţi noi pentru conducerea comunei
– O altă componentă a responsabilităţii dumneavoastră ca edil al comunei o respezintă infrastructura localităţii. Cum reuşiţi să asiguraţi buna funcţionare a căilor rutiere dar şi a celorlalate componente, cum ar fi de exemplu apa şi canalizarea în localitate?
– Cănd am decis că vreau să vin la primărie, nu mi-am propus să vin să fac alte activităţi decât cele în folosul cetăţenilor din comuna Volovăţ şi să încerc să le ofer cele mai bune condiţii. La şcoală m-am străduit să ofer cele mai bune condiţii pentru copii, în domeniul sănătăţii m-am străduit să ofer tuturor cetăţenilor din comună cele mai bune servicii medicale cu putinţă şi mai vreau să mă mai laud puţin, că dacă o să mai găsiţi un asemenea dispensar în zonă de o asemenea calitate, vreau să-l văd şi eu. Eu consider că la Volovăţ fucţionează acum unul dintre cele mai frumoase dispensare din zonă. Cetăţenii din comuna noastră au nevoie de drumuri, şcoli, dispensare, apă şi canal, precum şi extinderi de reţele electrice. Pe un proiect pe măsura 322 din 2012, au fost asfaltate o serie de drumuri comunale. Este foarte benefic pentru locuitorii din zonele respective dar nu este suficient. Comuna are peste 5.000 de locuitori, este o localitate veche şi are foarte multe uliţe care necesită modernizare. După 2012, am reuşit betonarea unui drum comunal cu beton de 20 de centimetri, este vorba despre drumul care duce în câmp, spre fostul CAP. Acest drum, lung de 800 de metri, este făcut din fonduri proprii este pretabil şi pentru circulaţia de utilaje grele. Un al doilea obiectiv, este vorba de asemenea de un drum betonat, de o lungime de peste 600 de metri, către pădure, într-o zonă cu multe case, investiţie realizată cu fonduri europene, într-o asociere tip GAL, cu alte localităţi din judeţ, prin intermediul căreia am obţinut suma de 75.000 de euro. Avem nevoie de poduri noi în comuna Volovăţ, de canalizare, reţele de alimentare cu apă, pe care le vom face în anii ce urmează. Cu fonduri proprii, cu bani de Consiliul Judeţean, de la Guvernul Romăniei şi din fonduri europene. Până acum, suntem în grafic cu ceea ce ne-am propus să realizăm, în condiţiile date. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …