Friday , April 26 2024

Instanţele sucevene resping în cascadă toate cererile de eliberare din arest ale primarului Botezatu, de la Udeşti

 
 
Curtea de Apel şi Tribunalul Suceava au respins ieri  sau a amânat o altă suită de demersuri formulate de primarul suspendat al comunei Udeşti, Săvel Viorel Botezatu şi de casiera primăriei din localitate Marinela Borza, arestaţi în dosarul alocării de subvenţii europene pentru agricultori inexistenţi din localitate.
Astfel a devenit o certitudine faptul că primarul Săvel Botezatu şi funcţionarul public Marinela Borza – casiera primăriei din Udeşti, îşi vor petrece Crăciunul în arestul IPJ Suceava.  Ieri, atât Curtea de Apel cât şi Tribunalul au avut de judecat contestaţii depuse de apărătorii celor doi, prin care s-a cerut respingerea măsurilor dispuse de procurorii DNA, care i-au reţinut pe cei doi luna trecută. Suita contestaţiilor depusă de avocaţii celor doi este destul de consistentă însă până acum nu a avut sorţi de izbândă.
Prima decizie de ieri a fost aceea de respingere a contestaţiei formulate de inculpatul Botezatu Săvel Viorel, împotriva încheierii nr. 293 din 16.12.2014 a Tribunalului Suceava, ca nefondată. Curtea de Apel l-a obligat pe contestator să plătească statului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Sentinţa este definitivă, fiind pronunţată în camera de consiliu ieri, 19.12.2014.  Decizia instanţei superioare vine după ce cu două zile înainte Tribunalul a respins ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive luată printr-o încheiere anterioară rămasă definitivă formulată de Săvel Viorel Botezatu. S-a respins atunci ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive pronunţată de Tribunalul Suceava, rămasă definitivă prin încheierea nr. 148/10.12.2014 a Curţii de Apel Suceava, cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, formulată de Săvel Viorel Botezatu. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, l-a obligat pe Botezatu  la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
Tot ieri, Tribunalul Suceava a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, rămasă definitivă prin încheierea Curţii de Apel Suceava, cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpata Marinela Borza, aflată în arestul IPJ Suceava. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat pe  inculpata la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Soluţia poate fi atacată cu  contestaţie în 48 de ore de la comunicare pentru inculpată şi procuror.
O a treia acţiune iniţiată de apărătorii lui Săvel Botezatu  a fost depusă de asemenea la Tribunalul Suceava şi ar fi trebuit să fie judecată ieri. Doar că documentele ce ar fi trebuit să fie conţinute în dosar, erau depuse într-un dosar de contestaţie, la Curtea de Apel. In acest context, s-a luat decizia ca judecarea acestei speţe să fie amânată pentru data de 29 decembrie.
Prejudiciu estimat de aproximativ 12 miliarde de lei vechi în afaceri cu subvenţii agricole europene în comuna Udeşti
Primarul Săvel Botezatu de la Udeşti şi casiera primăriei din localitate Marinela Borza au fost reţinuţi luna trecută de procurorii anticorupţie după ce au fost audiaţi mai multe  într-un dosar  privind subvenţiile primite de la APIA Suceava.Primarul comunei Udeşti, Săvel Botezatu, este cercetat pentru influenţarea declaraţiilor, şantaj şi tentativă la comiterea infracţiunii de prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor. Totodată, el este acuzat de “prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, şi complicitate la comiterea infracţiunii de “prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”.
Procurorii anticorupţie suceveni susţin că Săvel Botezatu a încercat prin ameninţare să influenţeze depoziţiile unor martori, pentru ca prin actele de control întocmite de APIA-DACIS într-un dosar să nu se constate neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a dosarului de subvenţie pentru Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Utilizatorilor de Păşuni (ACAUP) “Oadici” din Udeşti şi împlicit să nu fie stabilite creanţe de recuperat, precum şi existenţa unor fapte de natură penală. El este acuzat că a ameninţat şi constrâns conducerea APIA Suceava şi angajatele instituţiei (direct şi prin intermediul unor factori politici), inclusiv cu demiterea din funcţie, să aprobe plata subvenţiilor din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA), pentru imaşul comunal al comunei Udeşti, în campaniile 2010-2012, în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial pentru Consiliului Local Udeşti.
Totodată, primarul a pus în executare intenţia de a obţine ilegal subvenţii de la bugetul european prin FEGA, cu documente fictive depuse la APIA Suceava, în campaniile 2010 şi 2011, în numele Consiliului Local Udeşti, în cuantum de 532.082 lei.
DNA Suceava mai susţine că prin intermediul angajatei Mariana Ciutac, în numele Consiliului Local Udeşti, au fost prezentate la APIA Suceava, pentru campania 2012 documente şi declaraţii false care au avut ca rezultat obţinerea sumei de 315.314 lei din Fondul European pentru Garantare în Agricultură.
Totodată, primarul a sprijinit-o pe Marilena Borza (funcţionar la Primăria Udeşti) să obţină nejustificat de la APIA Suceava, în campania 2013 şi în numele ACAUP Oadici Udeşti, suma de 416.782  lei provenită din fonduri europene, prin depunerea de documente fictive, sumă ce a ajuns, sub forma redevenţe, în contul Primăriei Udeşti a cărui ordonator de credite este Săvel Botezatu.
Marinela Borza, funcţionar la Primăria Udeşti şi preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor Animalelor şi Utilizatorilor de Păşuni ”Oadici” Udeşti, este cercetată pentru “prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, tentativă la comiterea infracţiunii de „prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor”, influenţarea declaraţiilor şi sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri.
Procurorii arată că Marinela Borza, în numele ACAUP ”Oadici” Udeşti, a prezentat la APIA Suceava, pentru campania 2013 documente şi declaraţii false care au avut ca rezultat obţinerea sumei de 416.782 lei din Fondul European pentru Garantare în Agricultură, dar şi că a pus în executare intenţia de a obţine ilegal subvenţii de la bugetul UE prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură, cu documente fictive depuse la APIA Suceava, în campania 2014, în numele ACAUP Oadici Udeşti.
Totodată, ea este acuzată că prin ameninţare a încercat influenţarea depoziţiilor unor martori, pentru ca prin actele de control întocmite de APIA-DACIS într-un dosar penal să nu se constate neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a dosarului de subvenţie pentru ACAUP ”Oadici” Udeşti, implicit să nu fie stabilite creanţe de recuperat, precum şi existenţa unor fapte de natură penală.
Procurorii susţin că pentru a înlocui sau a-i altera caracterul ilegal al unei declaraţii-anexă cu semnături fictive depusă în luna mai 2014 odată cu cererea de acordare a subvenţiei pentru ACAUP ”Oadici” Udeşti pentru campania 2004, i-a determinat, în luna noiembrie 2014, pe fermieri din comuna Udeşti să semneze această declaraţie-anexă prin care Borza era împuternicită să depună cerere de subvenţie în numele ACAUP ”Oadici” Udeşti şi membrii acesteia îşi asumau responsabilitatea cerinţelor ce condiţionează acordarea subvenţiei pe care a depus-o apoi la APIA Suceava. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …