Wednesday , April 24 2024

Inspectoratul Scolar Suceava, specializat în încălcarea legilor şi ignorarea dascălilor

Sindicaliştii suceveni acuză că nu au fost chemaţi la şedinţa Consiliului de Administraţie, deşi legislaţia în vigoare prevede clar acest lucru. Se pare că şefii Inspectoratului Scolar au decis “cu uşile închise” cine rămâne fără un loc de muncă, încă din această lună în învăţământul sucevean. Seful ISJ a făcut, se pare, din nou exces de zel în aplicarea ordinelor primite de la Bucureşti: deşi Ministerul cere ca 133 de posturi să dispară, şeful ISJ a aprobat desfiinţarea a 170 de posturi  

gheorghe_lazar_isj_suceava [800x600]
De când a fost numit în fruntea Inspectoratului Scolar Suceava, Gheorghe Lazăr s-a remarcat numai prin aplicarea cu supra de măsură a ordinelor primite de la şefii săi politici sau de prin Minister.

Aşa cum reiese din declaraţiile li-derului sindical Traian Pădureţ, preşedintele sindicatului “Pro-Educaţia” Suceava, neregulile se ţin lanţ la nivelul Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava. Deşi Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a şedinţelor Consiliului de Administraţie din cadrul ISJ prevede că la aceste şedinţe să fie invitaţi şi reprezentanţii sindicali, “federaţiile reprezentative la nivel de ramură învăţământ care au organizaţii sindicale în judeţ”, se menţionează în acest Regulament, conducerea ISJ a convocat în ziua de luni, 22 septembrie, şedinţă CA la care nu au fost chemaţi nici reprezentanţii sindicatului “Pro-educaţia”, dar nici cei din Federaţia Sindicatelor din Invăţământ “Spiru Haret”, filiala Suceava. In cadrul acestei şedinţe se pare că s-a decis numărul de posturi care vor dispărea încă din acest an şcolar din învăţământul sucevean. “Au făcut şedinţă fără să ne anunţe, deşi conform cu legislaţia în vigoare trebuia să luăm parte la aceste dezbateri. Am solicitat copii după procesele verbale încheiate atât la şedinţa Consiliului de Administraţie cât şi la Comisia de paritate şi chiar dacă conform legii trebuia să le primim în termen de 48 de ore, nu am primit răspuns nici până astăzi la adresa pe care am depus-o la secretariatul ISJ în ziua de miercuri, 24 septembrie. Bănuim că nu au dorit să fim prezenţi pentru a putea tăia posturi cum îi taie capul. De îndată ce vom intra în posesia acestor documente vom acţiona în instanţă pentru ca hotărârile luate să devină nule”, a ţinut să precizeze Traian Pădureţ.
Un ordin de ministru, cu aplicabi-litate de la 1 septembrie 2014, prevede reduceri de personal în sistemul de învăţământ în vederea încadrării în execuţia bugetară, la nivelul fiecărui judeţ în parte, susţine Traian Pădureţ, preşedintele sindicatului “Pro-Educaţia” Suceava. Astfel, chiar de la începutul acestui an şcolar, numărul posturilor în învăţământul sucevean va fi mai mic cu cel puţin 133 de posturi. Documentul care prevede numărul maxim de posturi în învăţământ este Ordinul ministrului Educaţiei nr. 3041 din 29 ianuarie 2014. O adresă a Ministerului Educaţiei Naţionale care face referire la judeţul Suceava a ajuns la Inspectoratul Scolar Judeţean încă de pe 5 februarie 2014 şi a fost semnată de către directorul Direcţiei Generale Management, Resurse Umane şi Reţea Scolară Naţională, Corina Marin şi de directorul Direcţiei Generale Buget-Finanţe şi Resurse Umane, Mihai Păunică, din cadrul MEN. “Există şi posibilitatea ca o serie de posturi să se reducă pe cale naturală, dar şi pentru că nu s-a realizat planul de şcolarizare propus. In urma exa-menului de admitere în învăţământul liceal s-au ocupat locurile în procent de 91%, iar la învăţământul profesional în procent de 72%. Populaţia şcolară este în scădere iar acest fapt afectează şi catedrele didactice”, a precizat inspectorul şcolar Eleonora Bulboacă.
Deşi acest ordin prevedea reduceri de personal în învăţământul sucevean cu 133 de posturi, se pare că reprezentanţii ISJ au decis să dispară încă din acest an şcolar peste 170 de posturi didactice şi nedidactice, “fără a se ţine cont de numărul de elevi din fiecare unitate de învăţământ. Am fost informat de către directorul de la Scoala Dumbrăveni, care este o unitate şcolară mare, că au fost tăiate şase norme nedidactice iar la unităţi cu câte 200 de elevi, numărul angajaţilor a rămas neschimbat”, a completat Traian Pădureţ.
In reducerea celor aproximativ 170 de posturi ar putea intra cele câteva zeci de posturi de personal auxiliar care au fost eliberate în ultimii ani şi pentru care unităţile de învăţământ încă nu au organizat concurs, dar şi o parte dintre posturile ce ar putea fi eliberate prin pensionarea unor cadre didactice.
Contactat în repetate rânduri de către reporterii cotidianului “Obiectiv de Suceava” atât telefonic cât şi la sediul ISJ, inspectorul şcolar general Gheorghe Lazăr nu a fost de găsit. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

4 comments

  1. Asa o ingramadeala anul acesta la a fi directoare.Sa fie evaluate cat sunt de gospodari,ce fac in zeci de ani de conducere pentru unitatea care au condus-o.Fonduri,investiíi sa lase ceva in urma lor,nu doar afaceri personale.Nu,doar mai adauga o hartie de sefie la C.V.-ul personal,ambitii personale.Unele nu au cumparat un scaun,n-au infiintat o specializare,n-au facut un proiect,dar a vrut neaparat sa fie sefa nr.1.

  2. Stimata Redactie. Va rog sa faceti o ancheta la Scoala gimnaziala nr.3 din Suceava. Acolo, incepand de la 01.10.2014 in urma deciziei doamnei director nu se mai permite intrarea parintilor in scoala pentru a i insoti pe copii din clasa 0 si 1acasa. In fata scolii incepand cu ota 11.40 sunt sute pe parinti care stau ca la puscarie care isi asteapta copii sa iasa din scoala. Copii sunt mici si nu se pot descurca chiar cu toata bunavointa doamnelor invatatoare. Este umilitor la adresa parintilor modul in care intelege doamna directoare parteneriatul educational dintre scoala si familia elevilor. Nu mai exista in Suceava asa ceva de badjocoritor la adresa parintilor, copiilor si a invatatoarelor cu este acum la scoala gen. nr.3 . Rusine conducerii scolii. Rusine.

  3. Mentinerea in sistem doar cu spaga,cumetriii,găști si lipsa de profesionalism cât de multa,persecuție dacă nu dai șpagă,calomnie și multă bârfă.Nedreptăți făcute de directoare fără soluționare-un sistem unde nu ți rezolvă nimeni dreptatea. .Bine spus aloo DNA.!!!!!
    Nu stim ce posturi se reduc la d-l Paduret,stim ca se infiinteaza noi posturi desi sunt clase cu 16 elevi la liceu si se tin pensionari si contabili ,pedagogi in camine fara elevi de liceu cu vreo 2,3 studenti,bibliotecari fara cititori(toti eleviii au internet),bucatarese fara elevi in cantine si multe posturi nejustificate.Unde e reducerea,nu se vede.Se vad scoli fara copiii, cu directori și dir.adjuncti-o batalie exacerbata pe functii,puși doar pe căpătuială.Un sistem MAFIOT,nicăieri nu mai este așa ceva.Slugărnicia și lingușeala bate orice muncă.

  4. sistemul de invatamant este un sistem mafiot ,nu te poti angaja fara spaga si maia les nu te poti mentine in serviciu fara spaga!!!! aloo DNA !!!!!!!!!!!!!!!