Saturday , April 20 2024

Infiorător! Copil de nici doi ani, mort după ce a căzut într-o oală cu ciorbă clocotită

Un băieţel de un an şi zece luni, din Pătrăuţi, a murit în ambulanţă, în timp ce era transportat spre Bucureşti. Micuţul a căzut într-o oală cu ciorbă pe care mama sa o pusese pe podea, la răcit. Copilul a ajuns la spital cu arsuri pe mai bine de 60% din suprafaţa corporalălumanare

Un băieţel în vârstă de un an şi zece luni din localitatea Pătrăuţi a ajuns miercuri după-amiază, în jurul orelor 17.00, în stare gravă la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul spitalului suceveanm după ce a căzut într-o oală cu ciorbă fierbinte. Se pare că băiatul se juca cu verişorul său în vârstă de trei ani, în timp ce mama sa pregătea o cratiţă cu ciorbă, pe plită. La un moment dat femeia a a luat oala cu ciorba fierbinte şi a pus-o pe pardoseala încăperii. Cei doi copii alergau, iar fiul ei, de un an şi zece luni, s-a dezechilibrat şi a căzut în vasul respectiv.  Un echipaj al Ambulanţei l-a preluat pe micuţ şi l-a transportat la unitatea spitalicească suceveană, unde a fost diagnosticat cu arsuri pe 60% din suprafaţa corporală, fiind internat pentru tratament şi îngrijiri de specialitate. Din cauză că starea micuţului pacient s-a agravat, medicii suceveni au decis să-l transfere la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti. In ciuda eforturilor cadrelor medicale de pe ambulanţă, copilul a murit în jurul orelor 1.00, în drum spre clinica bucureşteană.

 

Oamenii legii au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care a căzut copilul în cratiţa cu ciorbă, fiind anunţaţi şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. (C.R.)

 

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …