Friday , March 29 2024

Individul care a făcut publice fotografii cu o fată de 15 ani în ipostaze indecente a fost trimis în judecată

palatul de justitie SuceavaA


Ionuţ Florea, de 22 de ani, din Oniceni – Forăşti, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de „act sexual cu un minor” şi „pornografie infantilă prin sisteme informatice”. Amintim că în data de 13 decembrie 2013, pe la ora 16.00, la Postul de Poliţie Forăşti s-a primit mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Suceava, pe numele lui Ionuţ Florea, de 22 de ani, din comuna Forăşti, pe o perioadă de 29 zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de „pornografie infantilă prin sisteme informatice” şi „act sexual cu un minor”. În aceeaşi zi, în jurul orei 17.00, cel în cauză a fost găsit la domiciliul părinţilor săi, a fost reţinut şi încarcerat în arestul IPJ Suceava. Decizia de a a-l aresta pe tânăr a venit după ce anchetatorii au făcut o percheziţie informatică a laptop-ului aparţinând lui Florea, în care au găsit indicii care să justifice cercetarea acestuia în stare de arest.
Reamintim că Ionuţ Florea a fost reţinut, pe 10 decembrie 2013, de procurorii DIICOT fiind acuzat că a postat pe o reţea de socializare fotografii făcute cu telefonul mobil, reprezentând o minoră în ipostaze indecente. Decizia de reţinere a individului a fost luată după ce, în prealabil poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice sub supravegherea unui procuror DIICOT au făcut două percheziţii, la domiciliul suspectului din Oniceni – Forăşti şi la locuinţa unei rude a acestuia din Vadu Moldovei unde acesta locuia în mod frecvent, prilej cu care au fost ridicate pentru cercetări un laptop şi două telefoane mobile.
Tânărul este acuzat că, în perioada iunie 2012 – octombrie 2013, a făcut, cu telefonul mobil, mai multe fotografii prietenei sale, o fată de 15 ani din Fălticeni, în ipostaze indecente, pe care le-ar fi postat apoi pe o reţea de socializare. În urma probatoriului administrat, în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de suspect, pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată şi act sexual cu un minor. Lăsat atunci în libertate, Florea a fost încarcerat după cinci zile. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …