Thursday , April 25 2024

Incă o şansă pentru cvartetul Dîmbu, Bărbuţă, Olărean, Babiuc să ajungă acasă

Curtea de Apel Cluj a decis încă odată înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pe numele celor patru. Ultimul cuvânt îl va avea, ca de obicei, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, dacă nu se va grăbi în luarea unei decizii, ar putea să îi scape acasă pe cei patru suceveni încarceraţi în penitenciarul Gherla până la sfârşitul săptămânii

dimbu arestat [800x600]


Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuţă, Aurel Olărean şi Constantin Babiuc au obţinut o nouă şansă de a se întoarce acasă din penitenciarul Gherla din partea judecătorilor Curţii de Apel Cluj. Ieri după amiază, după mai multe ore de deliberări, magistraţii clujeni au dispus încă odată înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu de 30 de zile pentru fostul şef al secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Dumitru Dîmbu, fostul judecător rădăuţean Bogdan Bărbuţă, afaceristul Constantin Babiuc şi primarul suspendat de Rădăuţi, Aurel Olărean. Cei patru nu vor putea beneficia imediat de arestul la domiciliu pentru 30 de zile, decât după ce instanţa ce va judecat contestaţia – Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se va pronunţa definitiv în cauză. Oportunitatea păstrării în arest preventiv a celor patru inculpaţi suceveni a fost cerută la Curtea de Apel Cluj de procurorii anticorupţie din cadrul Direcţiei Centrale. Bărbuţă, Dîmbu şi Babiuc au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi încă din luna iulie a anului trecut. In luna septembrie 2014 a venit şi rândul primarului de Rădăuţi, Aurel Olărean, să fie reţinut fiind trimis în judecată la începutul lunii octombrie 2014 în acelaşi dosar cu ceilalţi trei inculpaţi princiapli şi care a fost preluat de Curtea de Apel Cluj printr-o strămutare decisă de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea de Apel Bucureşti.
Ultima decizie luată într-o extindere a dosarului sus-menţionat a fost pe data de 11 februarie a.c., când Curtea de Apel Cluj a dat o nouă pronunţare în dosarul 1262/33/2014 în care au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA procurorul Dumitru Dîmbu, judecătorul Bogdan Bărbuţă, afaceristul Constantin Babiuc şi primarul Aurel Olărean, aflaţi în arest dar şi inculpaţii de rangul doi – judecătoarea Daniela Prandea, avocata Isabela Vega, comisarul şef Constantin Prelipcean, Victoria Tâcşă şi Ancuţa Alina Solovăstru din Milişăuţi.
De precizat că în ceea ce îi priveşte pe Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuţă, Aurel Olărean şi Constantin Babiuc, măsura arestării preventive a fost stabilită de instanţa clujeană până pe data de 8 martie a.c.. Dacă până la acea dată nu se va stabili altfel de către instanţa superioară – Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cei patru vor fi trimişi la domiciliile indicate, pentru arestul la domiciliu dispus de Curtea de Apel Cluj.
De cinci luni, dosarul în care Dîmbu, Bărbuţă, Olărean şi Babiuc sunt anchetaţi îşi aşteaptă intrarea la judecata pe fond. Acest lucru nu s-a întâmplat deocamdată şi, mai mult decât atât, deşi erau aşteptări în acest sens, ieşirea dosarului la judecarea pe fond a fost tot mai departe de a se produce în condiţiile în care chiar judecătorul de cameră preliminară a cerut sesizarea Curţii Constituiţionale pentru două excepţii de neconstituţionalitate. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …