Wednesday , April 24 2024

Incă o lună de arest preventiv pentru fraţii Turu

Tribunalul Suceava le-a prelungit mandatele de arestare preventivă cu încă 30 de zile inculpaţilor Decebal Biriş, Petru Traian Balan fost Biriş şi Stefan Neacşu. Cei trei au ajuns după gratii pentru că i-au aplicat o bătaie soră cu moartea unui taximetrist

turu-0031 [800x600]


Tribunalul Suceava a admis pro-punerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpaţii Decebal Biriş, Petru Traian Balan fost Biriş şi Răzvan Romulus Stefan Neacşu cercetaţi pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Reamintim că la sfârşitul lunii septembrie, poliţiştii suceveni, însoţiţi de procurori, au descins la şapte adrese din municipiul Suceava şi din localităţile învecinate, inclusiv la vila „Turu” din cartierul Burdujeni. Sapte indivizi au fost ridicaţi din aşternuturi, încătuşaţi şi aduşi pentru audieri la Parchet, parte dintre aceştia fiind indivizi din anturajul clanului „Turu”, determinaţi să ia asupra lor responsabilitatea agresiunii a cărui victimă a fost, în seara cu pricina, taximetristul Cozmiuc.
Astfel, poliţiştii suceveni împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au reuşit să pună capăt, după mai bine de două săptămâni a unei stări de teroare iniţiată pe străzile municipiului Suceava, pe timp de noapte, de veşnicii membri ai clanului „Turu”, familie de etnici rromi cu state vechi în zona infracţionalităţii, activitatea membrilor clanului evoluând de-a lungul anilor de la hoţii din buzunare la furturi de anvergură, mai apoi ajungându-se la operaţiuni mai de anvergură, trafic de persoane şi alte asemenea, ţinând de responsabilitatea structurilor de combatere a crimei organizate.
In seara zilei de vineri, 19 septembrie, taximetristul Marius Cozmiuc, de 22 de ani, a fost bătut crunt de mai mulţi indivizi iar când a fost vorba să fie identificaţi vinovaţii, la Poliţie s-au prezentat patru tineri care au luat totul asupra lor, deşi victima i-a indicat dintru început pe alţii, respectiv pe fraţii „Turu” – Traian Petru Balan, fost Biriş, pe Decebal Biriş, dar şi pe un anume Stefan Neacşu.
Cei trei, la care s-a adăugat un al patrulea suspect de comitere a infracţiunii de tentativă de omor împotriva taximetristului Marius Cozmiuc, Bogdan Amărculesei, au fost vizitaţi joi dimineaţă de poliţişti, procurori şi mascaţi. Nu au scăpat de percheziţii nici ceilalţi indivizi implicaţi în operaţiunea din seara zilei de 19 septembrie, Marin Logofătu, Florin Mititelu şi Stefan Eduard Dura, care s-au prezentat la sediul poliţiei sucevene susţinând că ei sunt de fapt agresorii taximetristului. Pentru acest lucru, cei trei au fost săltaţi şi aduşi la audieri, fiind însă lăsaţi acasă, fiind cercetaţi în libertate pentru favorizarea infractorului şi tăinuire. De la domiciliul fraţilor „Turu” – Traian şi Decebal, anchetatorii au ridicat mai mulţi saci cu probe, respectiv arme albe, bâte de baseball, bastoane telescopice precum şi obiecte de vestimentaţie. Au fost identificate sume importante de bani – 2.000 de euro şi aproximativ 3.000 de franci elveţieni, a căror provenienţă nu a fost justificată, telefoane mobile, tablete dar şi elemente de muniţie folosite pentru arme neletale.
Cu o săptămână mai înainte, poliţiştii suceveni au reuşit să blocheze în trafic două maşini în care erau şase indivizi înarmaţi cu bâte, spray iritant lacrimogen şi cu un pistol cu bile, printre aceştia aflându-se şi Decebal, unul dintre fraţii “Turu”. Surse din rândul anchetatorilor afirmau atunci că cei şase vroiau să aplice o corecţie unei persoane din clanul Maruseac din Sfântu Ilie.
Marius Cozmiuc este vărul lui Silviu Croitori zis “Huiduma”, un individ pe-riculos din Dărmăneşti. Acesta este un apropiat al lui Daniel Maruseac. Cei doi au fost prinşi în flagrant, în anul 2010, în Gara Iţcani, în timp ce cereau taxă de protecţie unui bărbat din Mitocu Dragomirnei. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

One comment

  1. A trebuit să facă fapte grave în Suceava ,că la Burdujeni erau ocrotiți de lege de organe și nu pățeau nimic.