Tuesday , April 23 2024

Incă 30 de zile de arest pentru Ioan Beșa, criminalul polițistului Sorin Vezeteu

Judecătorii suceveni au prelungit cu 30 de zile arestul preventiv în cazul inculpatului Ioan Beșa, criminalul polițistului Sorin Vezeteu. Ucigașul, care a trecut prin închisorile din Spania, l-a atacat mișelește pe la spate și l-a înjunghiat de cel puțin 40 de ori pe polițist, în Gara Burdujeni 

criminal besa2tn

Tribunalul Suceava a prelungit cu 30 de zile măsura arestării preventive luată față de Ioan Beșa, criminalul polițistului Sorin Vezeteu. Decizia magistraților suceveni nu este definitivă, ea poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.

Amintim că la data de 20 iulie 2017, un polițist a avut un sfârșit tragic după ce un dezaxat ce a trecut prin închisorile din Spania l-a atacat mișelește pe la spate și l-a înjunghiat de cel puțin 40 de ori. Agentul șef de poliție Sorin Vezeteu, tată a doi copii, ajutorul șefului postului de poliție de la Poliția Transporturi Feroviare din Burdujeni, a murit pe peronul Gării Burdujeni din municipiul Suceava, fiind atacat cu sălbăticie de un boschetar aciuat în zonă.

Criminalul, Ioan Beșa, de 23 de ani, din cătunul Mironu, comuna Valea Moldovei, se plimba pe peron ținând în partea din față un rucsac. Acesta a cotrobăit prin rucsacul respectiv, a trecut pe lângă polițist și deodată și-a schimbat direcția de mers și s-a repezit spre omul legii. L-a tras pe polițist de mână și l-a lovit cu cuțitul direct în gât. Sorin Vezeteu a încercat să se opună, însă în scurt timp a fost pus la pământ și lovit cu sălbăticie de individul scăpat de sub control. Deși peronul era plin de oameni, nimeni nu a intervenit. Doar un bătrân l-a lovit cu piciorul pe ucigașul ce continua să-l lovească pe Sorin Vezeteu cu sânge rece. In ajutorul polițistului au sărit doi colegi ce se aflau la circa 150 de metri distanță, aceștia, cu sprijinul martorilor, reușind să-l încătușeze pe Ioan Beșa.

La fața locului a ajuns de urgență un echipaj SMURD. Medicii s-au chinuit zeci de minute să-l resusciteze pe polițist, însă fără succes. Necropsia a arătat că o lovitură de cuțit ce i-a atins inima i-a fost fatală.

Asasinul, care între timp a fost arestat preventiv, nu a arătat nicio clipă că regretă crima comisă. El a susținut doar că a recurs la acest gest cumplit după ce a fost închis pe nedrept în închisorile din Spania. (Dănuț ZUZEAC)

 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …