Monday , May 6 2024

In trei luni, Colegiul Medicilor nu a reuşit să strângă declaraţii de la cei implicaţi în cazul barmaniţei care a murit plimbată cu ambulanţa

ambulanta

Dosarul privind moartea bărmăniţei pub-ului “La Bibliotecă” zace pe un raft la Colegiul Medicilor u unul dintre medicii implicaţi, participă la un curs de specializare într-un centru universitar, pentru o perioadă de şase luni. La Colegiul Medicilor sunt şi dosare din iulie 2014 care încă nu şi-au găsit rezolvarea  

Deşi au trecut mai bine de două luni de când o femeie a murit plimbată prin oraş cu Ambulanţa, reprezentanţii Colegiului Medicilor nu au reuşit să finalizeze dosarul, pentru că, susţin ei “unul dintre medicii urgentişti implicaţi în acest caz, urmează un curs de specializare într-un centru universitar pentru o perioadă de şase luni şi nu poate fi contactat pentru a i se lua o declaraţie. Nu se trage de timp dar sunt nişte termene de respectat”, ne-a povestit jurista instituţiei. La această instituţie încă se strâng probe, declaraţii, iar raportul probabil se va întocmi peste câteva luni dacă ne gândim că sunt dosare care încă nu au fost finalizate deşi au fost înregistrate în luna iulie 2014.
După cum v-am relatat la începutul lunii decembrie a anului trecut, barmaniţa de la Sala de Jocuri situată în incinta pub-ului “La Bibliotecă”, a căzut din picioare în noaptea de vineri, 5 decembrie, decedând mai târziu, după ce ajunsese la Spital, dar a fost trimisă la tomograf, la Centrul Medical “Arcadia”. Angela A. în vârstă de 38 de ani lucra de ceva vreme “La Bibliotecă”, iar în timpului turei de vineri noapte a tot repetat că se simte rău şi o doare foarte tare capul. La un moment dat a căzut din picioare, iar persoanele de faţă au sunat de urgenţă la 112, solicitând o ambulanţă.  La faţa locului s-a prezentat însă un echipaj al Serviciului de Ambulanţă în care erau doar şoferul şi o asistentă, care, depăşiţi  de situaţie, au solicitat ajutor colegilor lor. Cea de-a doua ambulanţă sosită la pub-ul “La Bibliotecă” era dotată corespunzător, iar medicul a reuşit să o resusciteze pe Angela A, mamă a unei fetiţe de opt ani. Femeia a fost intubată şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde a fost diagnosticată de către medicii urgentişti cu stop cardiorespirator şi accident vascular hemoragic. Un nou ghinion pentru femeie. Computerul tomograf al Spitalului Judeţean a fost dezactivat, începându-se operaţiunile de montare al celui nou, drept urmare s-a luat decizia transportării pacientei la Centrul Medical “Arcadia” pentru această investigaţie.  Din nefericire, Angela A. a murit în ambulanţă în drum spre “Arcadia”. Colegiului Judeţean al Medicilor Suceava a deschis atunci o anchetă pentru a se lămuri exact circumstanţele în care a murit barmaniţa pub-ului “La Bibliotecă”. Conform declaraţiilor de la acea vreme ale doctorului Sorin Hâncu, preşedintele Colegiului Judeţean al Medicilor Suceava, s-a dorit o anchetă care să scoată la iveală dacă din punct de vedere medical, cineva a greşit. «Trebuie să vedem dacă starea pacientei permitea transportul la “Arcadia”», a declarat atunci doctorul Sorin Hâncu. Doar că totul a rămas la stadiul de anchete şi declaraţii, reprezentanţii Colegiului Medicilor Suceava nereuşind nici până la această dată să intervieveze toate cadrele medicale implicate în acest caz. “Incă culegem mărturii şi probe, după care vom întocmi un raport pe care îl vom prezenta Comisiei de disciplină, după care urmează să se ia decizia finală”, a explicat jurista Colegiului. La această dată, Colegiul Judeţean al Medicilor Suceava are pe rol 12 dosare, la care se pare că se lucrează de zor. (Cristina RUSTI)

Vezi si

”Argumentele tăcute” ale Învierii lui Hristos – Pastorala ÎPS Părinte Calinic la Praznicul Învierii Domnului – 2024

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER, ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Har, pace și …