Impopoţonată cu reclame, de pe clădirea simbol a oraşului curg tablele şi cade tencuiala

Catalogată de unii o bijuterie arhitectonică, de alţii o hidoşenie comunistă, Casa de Cultură a Sucevei este considerată de zeci de ani clădirea emblematică a Sucevei. Simbolul acesta a ajuns însă în ultimul hal de degradare. Tablele de pe acoperiş stau să cadă, iar administratorii clădirii le-au oprit din zbor cu borduri şi bolovani puse ca la expoziţie, pe marginea acestuia. Mozaicul ornamental e degradat, prăfuit şi spart. Tencuiala se scurge de la o zi la alta, intrarea oficială a devenit un morman de moloz, loc de joacă pentru copii, iar sălile de spectacol nu au mai fost primenite de decenii  

Unde sunt îngropaţi banii pe care agenţii economici chiriaşi ai Casei de Cultură din Suceava îi plătesc, este o întrebare bună pentru urmaşii sucevenilor din zilele noastre, cu veleităţi arheologice. De ani întregi, presa locală a scos în evidenţă faptul că o clădire reprezentativă a municipiului reşedinţă de judeţ, frumoasă spun unii, urâtă zic alţii, dar în mod cert amplasată la kilometrul zero al Sucevei s-a transformat într-un fel de centru comercial, spaţiu de expoziţii, sediu de universităţi private, de şcoală de şoferi etc. A fost o discuţie, la sfârşitul anului trecut, de introducere a acestei clădiri în cadrul monumentelor istorice. S-au făcut şi demersuri din partea Ordinului Arhitecţilor din România în acest sens, susţinute chiar de conducerea Primăriei, la acea vreme. Acestea au rămas doar la nivel de deziderat, fiindcă proprietarul – entitatea denumită Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură, nu a fost de acord. S-au purtat discuţii legate de modul în care a fost amenajat foaierul Casei de Cultură din Suceava, închiriat de un investitor local. Că investiţiile făcute ar fi fost oportune sau nu, reprezintă chestiuni care rămân de asemenea pe un plan inferior al discuţiei. Pe primul plan rămâne însă imaginea edificiului construit acum jumătate de secol, proiectat de arhitectul Nicolae Porumbescu.
Intrarea principală nu mai aparţine entităţii ca atare, după ce foaierul a fost închiriat. Doar intrarea laterală dinspre strada Nicolae Bălcescu, este singura care mai poartă însemnele vechi ale heraldismului comunist, în care clădirea este denumită „Casa de Cultură a Sindicatelor”. O suită de litere plumburii greu încercate de intemperiile ultimelor decenii, abia se mai pot evidenţia printre ofertele comerciale ale chiriaşilor, în permanentă concurenţă unele cu altele. Ofertele au ajuns şi în mijlocul străzii, atrăgând amatori la închirieri de maşini, pentru un preţ avantajos, la cea de-a doua şi ultima intrare a Casei de Cultură. Alături, tencuiala de pe decorurile stradale gândite de maestrul arhitect Nicolae Porumbescu se degradează, devenind loc de joacă prin moloz a micilor suceveni care nici nu au habar ce luptă se dă pentru această clădire considerată de unii emblematică pentru Suceava, de alţii o locaţie comercială, ca oricare alta. In partea dinspre sucursala Orange, a Casei de Cultură se dărâmă platformele betonate care aveau atât rol ornamental, dar şi pe acela de loc de refugiu ori odihnă al sucevenilor aflaţi în trecere ori a oaspeţilor veniţi din altă parte. In partea din spate a clădirii, către Palatul Administrativ, tencuiala din partea de sus a clădirii a început să pice în capul trecătorilor. Pentru a limita pagubele şi, se presupune şi pe cel al potenţialelor victime, administratorii Casei de Cultură a Sindicatelor au plasat peste bucăţile de tablă ce ar trebui să protejeze bucata de zid afectată, mai multe borduri care la răndul lor pot fi luate de un vârtej şi aruncate peste capetele trecătorilor.

Cu investiţii de milioane de euro, cu chiu cu vai, centrul Sucevei a reuşit să devină un loc civilizat. Esplanada care se va prelungi până la magazinul Bucovina dă o notă de civilizaţie oraşului. Insă, amplasată exact la kilometrul zero al Sucevei, această construcţie administrată acum în spirit sindicalisto – capitalist, a ajuns din monumentul central al oraşului un fel de ruşine de pe care cade tencuiala şi tablele.
Casa de Cultură – iarmarocul de la kilometrul zero -subiect de istorie recentă a Sucevei
De mai bine de un deceniu Obiectiv de Suceava trage periodic semnale de alarmă privind destinul celui mai important edificiu cultural construit în municipiul reşedinţă de judeţ în ultima jumătate de secol. Rând pe rând, demnitari locali s-au arătat dispuşi să facă ceva pentru ca această Casă de Cultură să revină la destinaţia iniţială, dar niciuna dintre iniţiativele acestora nu au fost încununate de succes. Acum un an arătam că după 1990, această construcţie emblematică pentru Suceava a devenit un fel clădire de birouri şi magazine, o unitate eteroclită în care destinaţia iniţială nu se mai regăseşte. Roată împrejurul modestelor litere, afectate de deceniile de viaţă, care denumesc clădirea, tronează colorate, ostenative şi strălucitoare, anunţuri care dinamizează faţada mohorâtă a acesteia. Arătam atunci că e greu de numărat câte firme şi-au găsit locul pe cele patru paliere ale Casei de Cultură. Scoli de şoferi, case de schimb valutar, închirieri de maşini, firme de transport internaţional, firme de asigurări, agenţii de turism, producători în domeniul publicităţii, ateliere de reparaţii electrice, centre de închiriere casete video, producători de mobilier, dar şi universităţi private funcţionează în acest mic babilon, denumit “Casa de Cultură a Sindicatelor”.

Din dotările iniţiale, care mai amintesc de destinaţia acestei clădiri a mai rămas doar afişierul, deasupra căruia tronează şi în această vară a anului 2014, reclama unui magazin de bijuterii.
Sălile de spectacole stau mai mult în conservare, pentru că, dezobişnuiţi să li se mai ofere spectacole, sucevenii, atunci când mai vine câte o formaţie ori o trupă de teatru, de-abia dacă ocupă primele trei – patru rânduri ale sălii. Mai multă agitaţie se vede prin Casa de Cultură, toamna, la vremea balurilor bobocilor sau periodic, cu prilejul întâlnirilor electorale ale unor formaţiuni politice cu mai multă dare de mână şi cu mai mulţi membri.
Casa de Cultură din Suceava aparţine sindicatelor, fiind o instituţie publică cu personalitate juridică proprie, fiind întabulată ca atare. Există o asociaţie – Direcţia Caselor de Cultură a Sindicatelor din România, cu sediul în Bucureşti, iar conducerea acestei direcţii este asigurată de reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale.
In anul 2003 a existat o iniţiativă legislativă privind trecerea acestor case de cultură în patrimoniul comunităţilor locale. Aceasta a fost blocată însă de mahării confederaţiilor sindicale, care nu au conceput că ar putea scăpa din mână o asemenea avere. Condusă de eterna doamnă Brânză – Gheghea, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava se dărâmă de pe o zi pe alta. (Neculai ROSCA)