Thursday , March 28 2024

Ieri a fost deschis Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică “O nouă şansă” de la Todireşti

centru todiresti1

CRRN “O nouă şansă” de la Todireşti a fost realizat prin finanţare nerambursabilă de la Banca Mondială şi prin contribuţia Consiliului Judeţean Suceava. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 1.060.830,14 Euro

In cursul zilei de ieri, a avut loc deschiderea Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică “O nouă şansă” de la Todireşti. La deschiderea centrului au fost prezenţi Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Dan Adomniţei, directorurl Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Gheorghe Avram, primarul comunei Todireşti, Gavril Mîrza, deputat PSD, dar şi funcţionari ai DGASPC Suceava.
“Felicitări, e o lucrare extraordinară, ceva pe care cu siguranţă îl aşteptam de mult pentru că e un concept mai nou. Dacă până acum zona de asistenţă socială prevedea şi avea în gestiune centre mari, centre în care erau foarte mulţi beneficiari cu posibilităţi, din păcate, mai reduse pentru recuperare, iată că această piatră de temelie, acest proiect de la Todireşti, înseamnă un nou început, un concept european modern, şi anume, cel referitor la oameni cu posibilităţi, oameni care au posibilitatea să fie recuperaţi altfel decât în centrele mari şi sincer mă bucur că acest proiect a luat sfârşit. A fost un efort important şi financiar şi uman. S-a lucrat foarte mult, însă vreau să apreciez calitatea deosebită a lucrărilor. Localizarea este şi ea foarte bună. Este bună şi pentru beneficiari, dar şi pentru cei care lucrează din zonă. Sunt angajaţi care trăiesc în acest teritoriu, iar el aşa cum spuneam, va deservi persoane cu dizabilităţi, cu dificultăţi care sunt posibil de adus din aceste centre care sunt în cadrul Direcţiei de asistenţă. Ii vedem lângă noi, sunt oameni care au posibilitatea să trăiască viaţa mai bună şi vreau să vă spun că facem toate eforturile ca într-adevăr acest concept de o nouă şansă să fie o realitate la Todireşti”, a declarat Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava. Oficialităţile prezente au apreciat calitatea lucrărilor, a eforturilor depuse pentru realizarea acestui centru, iar cele 34 de locuri de muncă create au fost considerate benefice pentru comuna Todireşti.
Scopul proiectului a fost de crea condiţii de îngrijire şi de recuperare mai bune în acord cu tipul şi gradul persoanei cu handicap psihic, de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi a serviciilor de asistenţă socială pentru beneficiarii Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Costîna.
1.060.830,14 Euro, valoarea totală a investiţiei
Unitatea a reuşit să fie deschisă mulţumită sprijinului financiar din partea Băncii Mondiale, care a contribuit cu 3.853.570,23 de lei, dar şi datorită contribuţiei cu suma de 782.257,04 lei a Consiliului Judeţean Suceava. Centrul are o capacitate de 50 de locuri, iar beneficiarii, persoane adulte cu dizabilităţi vor beneficia de confortul impus de standardele minimale de calitate. Potrivit celor spuse de reprezentanţii DGASPC Suceava, „se va pune accent pe diversificarea activităţii terapeutice care să funcţioneze în conformitate cu necesităţile asistaţilor, pe valorificarea relaţiilor asistaţi-asistaţi, asistaţi-familie, asistaţi-comunitate, dar şi eficientizarea serviciilor specializate, în mod special serviciul medical şi cel de consiliere psihologică”.
De asemenea, reprezentanţii DGASPC Suceava au mai spus că „noul CRRN „O nouă şansă” Todireşti dispune de o clădire care să respecte standardele minime de calitate, ceea ce va contribui, în mod esenţial, la creşteaea calităţii serviciilor acordate. In plus, există spaţii propice dezvoltării unor ateliere de terapie ocupaţională, în care, în funcţie de abilităţile existente şi afinităţile de grup, beneficiarii vor putea să îşi valorifice potenţialul funcţional restant, inclusiv creativitatea”.
Parterul clădiri cuprinde 17 dormitoare cu 3 paturi, un dormitor cu 2 paturi, grupuri sanitare de personal şi beneficiari, bucătăria, centrala termică, sala de mese, birouri, spălătorie, vestiar, portic.
Toate încăperile sunt dotate modern, cu respectarea standardelor europene, ele fiind orientate în aşa fel încât să fie asigurate condiţiile normale de ventilare, însorire şi iluminare naturală a acestora. (Georgiana GROZA)
 

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …