Saturday , April 20 2024

Hrănit aiurea ani în şir cu munţi de bani, balaurul Termica a ajuns din nou cartoful fierbinte din mâinile consilierilor locali

cazane termica [800x600]

Firma în drum spre faliment a păpat de la intrarea în insolvenţă sute de milioane de lei din banii sucevenilor. Discutarea pe şleau a falimentului Termica în Consiliul Local sucevean este amânată până când aleşii locali se vor pune de acord şi vor conştientiza amploarea dezastrului din sistemul de termoficare al municipiului reşedintă de judeţ. Numai cu banii plătiţi din bugetul local de când Termica a intrat în insolvenţă – 25 de milioane de lei – s-ar fi putut cumpăra şi instala peste 4.100 de centrale termice de apartament, ceea ce înseamnă mai mult de 20% din numărul total al locuinţelor încă racordate la sistemul centralizat de termoficare din municipiul Suceava  

Anunţul că la sfârşitul săptămânii trecute Curtea de Apel Iaşi a respins planul de reorganizare propus de acţionarii majoritari de la SC Termica SA a fost privit ieri cu rezervă în conferinţa de presă organizată ieri de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, mai ales că o parte importantă a consilierilor încă nu s-au decis ce atitudine vor lua, în condiţiile în care intrarea firmei de termoficare, altădată şi cu atribuţii de producere a energiei termice pentru municipiul Suceava este o chestiune de zile.
“Urmează să vedem care sunt paşii următori de acolo, ce va stabili judecătorul. Din punctul meu de vedere ar trebui reluată discuţia pentru înfiinţarea unei noi societăţi de transport şi distribuţie a energiei termice, care să aparţină municipiului Suceava. Unii consilieri locali au spus: “domnule, noi nu luăm nicio decizie până nu avem o hotărâre”. Sigur, nu-i hotărârea finală, dar este deja una care spune ceva, tocmai de aceea, săptămâna viitoare voi avea nişte discuţii informative cu consilierii locali, va trebui făcută o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, cu mai multe puncte principale pe ordinea de zi, printre care va fi discutat şi aprobarea înfiinţării unei firme de de termoficare. Pe data de 16 aprilie este licitaţie pentru un nou operator de transport şi distribuţie, chiar dacă noi nu putem ajunge la prima strigare la licitaţie, este etapa a doua şi etapa finală la negocieri, e posibil să mergem şi cu noua societate a Primăriei.”, a spus Ion Lungu.
Milioane de lei neplătite de Termica, rămase pe cârca sucevenilor, redenumite “blestemul Termica”
Primarul Ion Lungu a lansat şi o nou sintagmă: “blestemul Termica”: “La Termica este o problemă de sistem şi de asta am ajuns în această situaţie. Din păcate este blestemul Termica pe municipiul Suceava şi în şedinţa de Consiliul Local de mâine, o sumă de 3,9 milioane de lei pentru care suntem somaţi să plătim la EON Gaz, sumă aferentă anului 2013, noi am dat o hotărâre de Consiliu Local prin care Primăria s-a angajat, în cazul în care nu plăteşte Termica să fie plătit gazul metan consumat în acea perioadă, în iarna 2012 – 2013, din 42 de milioane de lei. Termica a plătit trei milioane, Primăria trebuie să plătescă 39 milioane de lei pentru Termica la EON Gaz. Avem noroc că am luat aceşti bani din fondul de rezervă dar numai mâine nu-i poimâine, avem şi procese pe rol, vom avea de plătit peste 6 milioane, de această dată la ACET. Termica merge pe drumul ei, iar noi avem de plătit sute de milioane pentru ce s-a consumat în anii din urmă, când Primăria municipiului Suceava a angajat pentru Termica. Acolo nu căutăm ţap ispăşitor, dar a fost societate ineficientă pusă în braţele Primăriei”, a spus Ion Lungu. El şi-a exprimat regretul că a avut gura pocită în anul 2002 când am spus că Termica va fi o piatră de moară legată de gâtul Consiliului Local (atunci când CET-urile au fost preluate de administraţiile locale, n.r.) . El consideră că pentru viitor trebuie să se gândească pozitiv, pentru indentificarea unui nou operator “pentru a se construi o strategie comună producător – operator – Consiliu Local – Primărie să putem ieşi în faţa populaţiei pentru că din punctul meu de vedere nu ar fi motive să se facă debranşări masive în perioada următoare pentru că încălzirea la Suceava în anul 2014 – 2015 a fost una dintre cele mai ieftine din ţară”. Ion Lungu a arătat că singura problemă care este în continuare în ceea ce priveşte furnizarea de apă caldă şi căldură este nesiguranţa, incertitudinea de funcţionare a sistemului. Dar în măsura în care va fi un nou operator, se va putea face o strategie concretă, să garantăm cetăţenilor din municipiul Suceava că nu vor fi sincope, că va fi apă caldă şi căldură şi sper că vom putea rezolva problema” a spus Ion Lungu.
Pierderile pe reţelele Termica sunt de 40%
Intre timp, a anunţat primarul Ion Lungu, firma Termica a făcut public un bilanţ energetic pe anul trecut care arată că pierderile pe reţelele de transport şi distribuţie a agentului termic în municipiul Suceava sunt de 40.2%. “Am fost săptămâna trecută la Bucureşti să pregătim un proiect de transport distribuţie şi din nou spun că judec pozitiv în ideea că vom avea într-o zi un serviciu civilizat şi confortabil pentru populaţie, un serviciu care va cuprinde producţia, transportul şi distribuţia energiei termice în municipiul Suceava.
Cu siguranţă se poate închide costul pentru că la Termica sunt nişte costuri istorice, sunt peste 100 de salariaţi în plus astăzi acolo. Intenţionăm să acoperim o parte din aceste costuri. Până se vor reabilita aceste reţele termice, Primăria va suporta o parte din pierderi şi vom încerca să găsim o soluţie prin care să găsim acel echilibru.
La capital social 2.5 milioane de lei sunt prinşi în acest buget, pentru o primă fază este sufficient, dacă o să mai fie nevoie, încă mai avem nişte bani în fonduri de rezervă şi putem să luăm de acolo. Eu consider că e bine să facem o societate nouă a Consiliului Local.
Contractul cu Bio Energy se va negocia din nou în Consiliul Local. Contractul este pe 30 de ani, el se negociază în Consiliul Local, cei de la Bio Energy au tot interesul să dea şi energie termică pentru că în aceste condiţii mai beneficiază de un certificat în plus. Sunt convins că vom găsi soluţii pentru că nimeni nu are interesul să facem un preţ la gigacalorie care să nu poată fi plătit. Avem toate şansele ca la Suceava să fie un preţ suportabil pentru populaţie, dacă putem păstra acest preţ aşa cum este astăzi” a spus primarul Lungu.
De menţionat că de când SC Termica SA a intrat în insovenţă şi nu s-a mai ocupat de producere ci doar de transportul şi distribuţia energiei termice, Primăria Suceava a plătit către firma acum falimentară echivalentul a 25 de milioane de lei în contul subvenţiilor. La un preţ rezonabil de 6 mii de lei/locuinţă, din această sumă s-ar fi achitat integral achiziţionarea şi montarea a peste 4.100 de centrale termice de apartament, ceea ce înseamnă mai mult de 20% din numărul total al locuinţelor încă racordate la sistemul centralizat de termoficare din municipiul Suceava. Evident că dacă un asemenea program ar fi început acum 2-3 ani, acum toate locuinţele persoanelor susţinute generos de municipalitate cu subvenţii la încălzire, subvenţii înghiţite aiurea de Termica, ar fi putut beneficia de sisteme de încălzire individuale, nemaifiind nevoie ca tot oraşul să plătească populistele subvenţii la încălzire, acestea putând fi acordate, individual, în mod transparent, doar celor care au nevoie cu adevărat de susţinerea comunităţii. (Iulia Greta NIGA, Neculai ROSCA)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

2 comments

  1. Dati-va demisia

    Cum de Primaria din Cluj a gasit solutia cu sistemul centralizat!?
    In Cluj-Napoca au demarat o campanie de informare privind rebransarea locuintelor la sistemul centralizat de termoficare.
    Campania se adreseaza proprietarilor care au renuntat la sistemul centralizat si si-au montat centrale termice de apartament, avertizandu-i pe acestia ca pretul gazelor se va dubla pana in 2018.
    Reprezentantii primariei distribuie fostilor consumatori ai regiei fluturasi cu mesajul “Sistemul centralizat de termoficare, o solutie eficienta si sigura”, in care se arata ca se ofera posibilitatea rebransarii gratuite pentru cei care s-au debransat.
    Potrivit materialelor informative, sistemul centralizat prezinta o serie de avantaje, precum predictibilitatea costurilor (165 lei/gigacalorie) in conditiile cresterii constante cu 10 – 12 la suta anual a preturilor gazelor naturale pentru consumatorii casnici, eficienta ridicata demonstrata in sistemele centralizate moderne vest – europene sau siguranta in exploatare si monitorizare permanenta a functionarii sistemului.
    La Cluj-Napoca au fost facute investitii in modernizarea retelei de termoficare si a centralelor termice. In acelasi timp, compania cauta solutii pentru a mentine un pret cat mai scazut al gigacaloriei.
    La noi nu se poate, nu?

  2. Sunt necesare cateva corecturi.
    Termica nu papa bani de la primarie. Primaria trebuie sa plateasca subventia, care este diferenta de la pretul real al gigacaloriei, pana la pretul care aduce voturi, hotarat de consiliul local.
    Din banii sucevenilor Termica, papa bani numai pe gigacaloriile consumate, problema mare e ca nu prea papa decat foarte putin. Nu prea are lumea bani, deoarece urbea, in lipsa locurilor de munca e compusa din someri, pensionari si bugetari cu salarii mici.
    O mare parte din bani sunt papati de pierderi, numai ca cele 40%, nu sunt in retelele Termica, cum mentioneaza articolul, cea mai mare parte sunt in retelele ale carui proprietar este Primaria Suceava, deci cine trebuie sa plateasca?
    “sunt peste 100 de salariaţi în plus” spune articolul, pai daca mai facem 100 de someri, se rezolva problema termoficarii? Locurile de munca se creeaza numai in campanii, acum nu conteaza, ii dam afara, sunt numai niste oameni cu familiile lor.
    Orice firma ar prelua termoficarea va avea exact aceleasi probleme numai ca se va chema altfel.