Tuesday , April 23 2024

Handbaliştii suceveni au pierdut aseară la “masa verde” meciul cu Dinamo pentru că nu s-a găsit o ambulanţă în tot oraşul

Handbal 2 [800x600]

Oficialii celor de la CSU Suceava aruncă măgăreaţa pe cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, pe care îi acuză că nu şi-au respectat obligaţiile din contractul semnat la începutul acestui an. “Pe data de 8 septembrie, noi am trimis o adresă la Serviciul Ambulanţă, dar ori s-a întâmplat ceva cu acea hârtie, ori a fost rea voinţă”, a spus directorul echipei locale de handbal, Sorin Raţă. “Au sunat cu 5 minute înainte de începerea meciului să ne întrebe de ce nu a venit ambulanţa. De unde să trimitem, dacă toate ambulanţele erau plecate pe teren? E vina lor, cu altă ocazie să nu ne mai solicite asistenţă. Stau şi dorm în papuci şi cineva să aibă grija lor, că au meci?” a replicat directorul SJA Suceava, doctorul Daniel Martiniuc. CSU Suceava a pierdut meciul de ieri cu scorul de 0-10, a fost penalizată cu un punct şi a plătit degeaba baremurile de arbitraj  

Situaţie fără precedent în sportul sucevean. Un întreg oraş s-a făcut de râs după ce echipa locală de handbal CSU Suceava a pierdut la “masa verde” meciul programat ieri după-amiază, pe teren propriu, în faţa lui Dinamo Bucureşti, în cadrul etapei a IV-a din Liga Naţională.
Motivul? La ora 17.00, ora oficială de start a meciului de ieri, la sala Liceului cu Program Sportiv, nu era prezent niciun echipaj de ambulanţă, deşi clubul CSU Suceava are semnat în acest sens un contract de prestări servicii cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă.
Atât le-au trebuit dinamoviştilor. Aceştia au aşteptat zece minute, după care, cu acceptul observatorului, au părăsit terenul învingători, cu trei puncte în cont, obţinute fără niciun strop de transpiraţie.
De partea cealaltă, sucevenii au rămas cu buza umflată în aşteaptarea ambulanţei, care avea să dea un ocol sălii abia la ora 17.17. Prea târziu. Trecuseră cele zece minute regulamentare. Dinamoviştii erau deja la vestiare şi jocul încheiat cu victoria lor.
Conform regulamentului, formaţia suceveană a pierdut meciul de ieri, cu scorul 0-10 şi va primi şi un punct de penalizare în clasament.
Puşi într-o situaţie jenantă, oficialii echipei locale de handbal au aruncat măgăreaţa în curtea Serviciul Judeţean de Ambulanţă, pe care îl acuză că nu şi-au respectat obligaţiile din contractul semnat la începutul acestui an. Sorin Raţă, noul director al clubului CSU Suceava a organizat o conferinţă de presă ad-hoc, în cadrul căreia a explicat cu documentele pe masă că a făcut toate demersurile ca ambulanţa să fie prezentă la sală. “Ambulanţa trebuia să vină cel târziu la ora 16.30, conform unui contract pe care îl avem semnat cu Serviciu Judeţean de Ambulanţă Suceava. Pe data de 8 septembrie, noi am trimis o adresă la Serviciul Ambulanţă, dar ori s-a întâmplat ceva cu acea hârtie, ori a fost rea voinţă. Adresa este înregistrată în registrul de intrări-ieşiri a clubului. La 16.45 am contactat Serviciul de Ambulanţă, dar doamna doctor care era de serviciu ne-a răspuns că nu au maşini disponibile care să vină la sală”, a explicat Sorin Raţă.Handbal [800x600]
Directorul echipei locale de handbal a precizat că va face toate demersurile pentru a găsi vinovaţii. “Dacă cel vinovat este din cadrul clubului, va plăti cu demisia, dacă vinovaţi sunt cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, atunci îi vom acţiona în instanţă. Poate fi şi ceva premeditat, luăm în calcul toate posibilităţile” a spus Sorin Raţă.
De partea cealaltă, contactat telefon, doctorul Daniel Martiniuc, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava a declarat că oficialii echipei locale de handbal trebuia să anunţe cu 24 de ore înainte de meci că au nevoie de o ambulanţă la sală şi să ceară confrimarea în ziua meciului. “Cu toate echipele care ne solicită să le asigurăm asistenţa convenim ca să fim anunţaţi înainte cu 24 de ore şi apoi să ni se ceară confirmarea în ziua competiţiei, cu mai multe ore înainte. Grija noastră principală este asigurarea asistenţei de urgenţă, asistenţa la activităţile sportive este o activitate auxiliară. Dacă putem o facem dacă nu, nu. Corect era să fim solicitaţi cu 24 de ore înainte şi ulterior în ziua meciului cu căteva ore înainte. Pentru că adus un echipaj suplimentar din timpul liber, nu din cel prezent la serviciu în ziua respectivă. Au sunat cu 5 minute înainte de începerea meciului să ne întrebe de ce nu a venit ambulanţa. De unde să trimitem, dacă toate ambulanţele erau plecate pe teren? E vina lor, cu altă ocazie să nu ne mai solicite asistenţă. Stau şi dorm în papuci şi cineva să aibă grija lor, că au meci? Să-şi caute în altă parte asistenţă de urgenţă”, a transmis, vizibil nervos, directorul SJA Suceava.
Pe lângă lovitura de imagine primită ieri şi cel puţin un punct pierdut în clasament, echipa locală a trebuit să plătească degeaba şi brigada de arbitri, a cărei barem se ridică la circa 1.000 de lei. Cei aproximativ 200 de suporteri care au vrut să asiste la meciul de ieri cu Dinamo şi-au primit înapoi banii pe biletul de intrare. “As vrea să le cer scuze spectatorilor, iubitorilor sportului sucevean, al handbalului în special. Tot clubul a primit o palmă. Sigur nu se va mai întâmpla”, a precizat directorul CSU Suceava, Sorin Raţă.
“Indiferent de ce vinovat se va găsi, punctele nu ni le mai dă nimeni înapoi”, a concluzionat, pe un ton amar, antrenorul Petru Ghervan.
(Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Angelica Fădor: ”Festivalul Național al Ouălor Încondeiate de la Ciocănești – un eveniment de înaltă ținută”

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a fost prezent, duminică, la Festivalul Național al Ouălor …