Friday , April 26 2024

Guvernul trage cu pixul o autostradă și pe la Suceava 

In turneul recent din țările arabe din zona Golfului, premierul Viorica Dăncilă a prezentat  proiectul “North East Highway”: Iași – Tg. Neamț – Siret, pe care Guvernul vrea să îl realizeze în Parte­neriat Public-Privat. Această autostradă nu există nicăieri în do­cumentele oficiale ale autorităților, precum Master Planul Gene­ral de Transport. Tronsonul este „lipit” de bucata de autos­- tradă de la Tg. Neamț – Iași – Ungheni, parte din A8 

În turneul recent din țările arabe din zona Golfului, premierul Viorica Dăncilă a prezentat proiectele pe care Guvernul vrea să le realizeze în Parteneriat Public-Privat. Printre aceste proiecte apare o autostradă care nu există nicaieri în documentele oficiale ale autorităților precum Master Planul General de Transport: o autostradă de la Tg. Neamț la Suceava și mai departe spre granița cu Ucraina. Acest tronson este „lipit” de Guvern de bucata de la Tg Neamț – Iași – Ungheni, parte din A8. În Master Plan, în schimb, există un drum de mare viteză de la Suceava la Pașcani și mai departe spre sudul țării spre București, informează HotNews.

Guvernul Dăncilă vrea să facă o serie de mari proiecte de infrastructură prin Parteneriat Public-Privat, adică un proiect înc are partenerul privat se ocupă de finanțare, proiectare și execuție, iar în schimb statul român va plăti anual o sumă de bani timp de câteva zeci de ani – o strategie eșuată până acum de trei ori în 15 ani pe celebra A3 Comarnic – Brașov.

Guvernul, prin Comisia Națională de Prognoză, vrea să facă trei mari proiecte de autostrăzi, iar în recenta vizită în țările din Golf, premierul Viorica Dăncilă le-a și prezentat: autostrada A3 Ploiești – Comarnic – Brașov (la pachet cu întreținerea București – Ploiești), autostrada pe Coridorul IV Sudic (București – Alexandria – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj) și, surpriză, autostrada Ungheni – Iași – Tg. Neamț – Suceava – granița cu Ucraina.

Surpriza vine din faptul că până acum Guvernul a menționat că vrea prin PPP doar bucata Tg. Neamț – Iași – Ungheni, parte din A8 până la Tg. Mureș.

Acum, de nicăieri, proiectul prevede pe harta prezentată de premierul Dăncilă o nouă bucată de autostradă de la Tg. Spre Suceava care nu există nicăieri în Master Planul Ge­-neral de Transport (MPGT), documentul strategic din domeniul infrastructurii.

În schimb, în MPGT Suceava (și Siret) ar urma să fie legată printr-un drum de mare viteză pe ruta Pașcani – Bacău – Buzău – București, nicidecum prin Tg. Neamț.

O taxă de 7 dolari pe 100 de km și plăți anuale de 70 de milioane de dolari timp de 40 de ani

În prezentarea premierului se precizează că „noua” autostradă va avea 190 de km, iar șoferii ar urma să plătească o taxă de 7 dolari / 100 km.

Conform tabelului, PPP-ul pentru acest proiect ar urma să dureze 40 de ani, iar statul poate suporta 25% din costul inițial, iar ulterior câte 70 de milioane în fiecare an al parteneriatului, pe lângă taxele încasate de partenerul privat. În plus, statul român ar acorda și un bonus de 100 de milioane de dolari dacă partenerul privat reușește să realizeze proiectul în primii 3 ani, deși de aprobări și exproprieri tot statul român se va ocupa.

Potrivit cifrelor din Master Plan, drumul de mare viteză Siret – Suceava – Pașcani urma să aibă circa 100 de km și un cost estimat de 490 de milioane de euro. (HotNews)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

3 comments

  1. Si cand o sa fie gata aceasta autostrada? In 20 sau 30 de ani!

  2. LA 7 $ / 100 KM , in Moldova??
    un drum la bucuresti sa fie 31,5 $ + benzina/motorina
    O SA FIE PUSTIE …
    ASA E CAND AI PRIM MINISTRU ANALFABET

  3. Foarte frumos…..