Wednesday , April 24 2024

Groapa de gunoi de la Moara va fi terminată în două luni

groapa moara1 [800x600]

Consiliul Judeţean Suceava va organiza o licitaţie internaţională de desemnare a firmei care va răspunde de gestionarea gropii de deşeuri de la Moara, unde va fi adus gunoiul din localităţile din zona de deal şi de şes a judeţului

Groapa ecologică de gunoi de la Moara va fi terminată în două luni. Anunţul a fost făcut, ieri, de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, într-o conferinţă de presă, după ce a vizitat şantierul platformei de deşeuri şi după o discuţie pe care a avut-o cu reprezentantul uneia dintre firmele care au încheiat contractul de execuţie, şi anume firma suceveană „General Construct”.
După cum a spus preşedintele Cătălin Nechifor, stadiul general al lucrărilor este de 90%, cu mici întârzieri pe partea staţiei de colectare şi tratare a levigatului, adică a deşeurilor rezultate din apa care se îmbibă în gunoiul ce va fi depozitat la rampa de la Moara. El a mulţumit asocierii firmelor General Construct şi Efacec din Portugalia cu filiala din Bucureşti a acesteia, pentru ritmul foarte bun de lucru şi pentru calitatea lucrărilor. „Execuţia contractului s-a derulat secvenţial. Sunt elemente care au vizat construirea unei staţii de sortare cu o capacitate de 28.000 de tone pe an şi a unei staţii de tratare a levigatului la care am lucrat foarte mult până să găsim soluţia tehnică”, a declarat Cătălin Nechifor.
Lucrarea are prevăzute elemente de construcţii adiacente, clădiri administrative, echipamente de laborator, platforme de colectare primară, staţie de spălare pentru autovehicule, pentru că fiecare maşină va fi spălată, pentru a nu duce noroi sau mizerie pe drumurile publice. De asemenea, sunt prevăzute şi sisteme de siguranţă, de protecţie la incendii şi de colectare a gazului metan, iar drumul de acces de la drumul judeţean spre rampa de deşeuri era executat în proporţie destul de mare. Totuşi, drumul de acces în lungime de 900 de metri are lăţimea de o bandă, iar soluţia proiectantului a fost ca să amenajeze două alveole în locurile cu cea mai mare vizbilitate pentru ca, în acest fel, să poată circula bine maşinile care vin şi pleacă de la groapa de gunoi. Costurile executării unui drum cu două benzi pentru maşinile grele care transportă gunoiul era prea mare, cu tot cu exproprierea terenului, iar de-a lungul drumului este reţeaua electrică. groapa moara2 [800x600]
Totodată, Cătălin Nechifor a mai spus că va fi organizată o licitaţie internaţională pentru desemnarea operatorului care va răspunde de colectarea, transportul şi procesarea gunoiului la rampa de la Moara. Cătălin Nechifor a precizat că sunt în continuare unele probleme de legislaţie cu privire la procedura de achiziţie şi armonizarea legislaţiei naţionale cu o directivă europeană. De aceea, nu este cert dacă va fi sau nu permis ca până la organizarea licitaţiei de gestionare a gropii de deşeuri de la Moara gunoiul să fie sau nu depozitat aici. Cătălin Nechifor a evitat să se pronunţe, precizând doar că aşteaptă un răspuns în acest sens de la Agenţia de Protecţie a Mediului şi de la garda de Mediu.
Investiţia în depozitul ecologic de deşeuri de la Moara este de 27 de milioane de lei, fără TVA, şi este efectuată în baza unui proiect european de peste 50 de milioane de euro finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu. Groapa ecologică de la Moara va deservi localităţile din zona de deal şi de şes a judeţului Suceava. Groapa de la Moara a fost făcută în două etape, în prima etapă fiind alte lucrări făcute care au costat peste 18 milioane de lei fără TVA. De asemenea, în proiectul european demarat de CJ pentru un sistem integrat de management al deşeurilor este prevăzută şi o groapă de deşeuri la Pojorâta, amplasarea acesteia fiind în imediata apropiere de DN 17, pe vârful unui munte. Tot în acelaşi proiect este prevăzută amenajarea a unor staţii de transfer a deşeurilor, a mai multor puncte de colectare şi lucrări de închidere a gropilor de gunoi. (D.P.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …