Friday , April 26 2024

Grevă spontană la mina de uraniu de la Crucea

Ortacii nu și-au primit lefurile de două luni de zile. Exploatarea de Uraniu de la Crucea are datorii către furnizori de circa 3,5 milioane lei. Protestul va continua și în cursul zilei de azi, precum și în zilele următoare, până la soluționarea situației, iar în caz contrar minerii amenință că se vor deplasa la București pentru a picheta Ministerul Energiei și Guvernul  

Din cauză că nu și-au primit salariile de două luni de zile, minerii de la Exploatarea de Uraniu de la Crucea au intrat, începând de luni, 12 noiembrie, în grevă iar cei din schimbul I au refuzat să coboare în subteran s-au adunat în curtea sediului administrativ solicitând plata drepturilor salariale. Prefectul Mirela Adomnicăi a fost înștiințat cu privire la această grevă spontană.

Acțiunea va continua și în cursul zilei de azi, precum și în zilele urmă­toare, până la soluționarea situației iar în caz contrar minerii se vor deplasa la București pentru a picheta Ministerul Energiei și Guvernul.

Exploatarea de Uraniu de la Crucea pe lângă faptul că nu și-a achitat obligațiile salariale, mai are datorii către furnizori de circa 3,5 milioane lei. Mina mai are 340 de angajați iar în ultimul deceniu a fost locul protestelor periodice, de fiecare dată pe fondul plății cu întârziere a salariilor, ajun­gându-se la blocări în subteran și la greva foamei.

Stocul de uraniu exploatat până acum nu a fost vândut, dar valorificarea stocului de uraniu poate fi făcută la un preț inferior celui de piață. Necesarul pentru centrala de la Cernavodă este asigurat din import canadian.

Planul de restructurare al activității – despre care se vorbește de mai mulți ani – încă se lasă așteptat. Acest plan însă presupune închiderea etapizată a minei de uraniu și conservarea minei.

Exploatarea Crucea, deschisă în 1983, este furnizor național unic pentru energia nucleară. Un proiect ase­mănător, deocamdată doar la stadiul de discuții, fiind zona Tulgheș (Harghita) – Grințieș (Neamț). (D.P.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …