Thursday , April 25 2024

Gheorghe Flutur și-a depus oficial candidatura pentru un nou mandat în fruntea liberalilor suceveni

Ieri, în cadrul Colegiului Director al PNL Suceava au fost validate candidaturile pentru 91 de organizații din județ. Noua conducere a organizației județene a PNL Suceava va fi aleasă pe data de 22 aprilie

flutur - pnl

 Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele organizației județene a PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat oficial că și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea liberalilor suceveni. Flutur a anunțat că în cadrul Colegiului Director al PNL Suceava, care a avut loc ieri și la care au participat 160 de reprezentanți ai organizațiilor din județ, au fost validate candidaturile pentru 91 de organizații, celelalte având termen încă o săptămână pentru definitivarea do­cumentelor.

“Alegerile de jos în sus au mers foarte bine la Suceava. Pe 22 aprilie vom avea Conferința județeană de alegeri și îmi anunț astăzi depunerea candidaturii la funcția de președinte al organizației județene. Aștept să-și depună candidatura alți candidați, așa cum e firesc”, a declarat Flutur.

De asemenea, Gheorghe Flutur a spus că în ședința Colegiului de ieri au avut loc discuții privind viitorul politic al PNL, atrăgând atenția că “partidul trebuie să-și clarifice chestiunea conducerii naționale, să-și ­cla­rifice linia doctrinară pe care o urmează și trebuie să trecem la o opoziție fermă, cu ținte precise”. Flutur a precizat că partidul se află acum în “precampanie” și că urmează să se dezbată în teritoriu platformele celor care vor candida la șefia partidului, pentru ca apoi, în luna iunie, cei 5.000 de delegați la Congresul național să aleagă conducerea PNL.

La conferința de presă a lui Gheorghe Flutur a fost prezent și Ludovic Orban, unul dintre candidații la funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Acesta s-a întâlnit ieri cu membrii Colegiului director al PNL Suceava și a declarat că mizează pe sprijinul liberalilor suceveni în aceste alegeri, arătând că Suceava va avea cea mai numeroasă delegație la Congresul care va avea loc pe 17 iunie 2017. Orban a promis că va reveni la Suceava pentru a le prezenta liberalilor suceveni moțiunea pe care o va avea pentru câștigarea președinției PNL. ”Am mare încredere în colegii mei, primari, viceprimari, consilieri, președinți de filiale, pentru că aceștia sunt în legătură directă cu cetățenii. Ei știu cel mai bine căile prin care PNL poate să revină pe locul meritat, și anume să fie cel mai puternic partid din România”, a declarat Ludovic Orban. (T.A.)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …

4 comments

  1. De ce ati taiat comentariul meu care este o opinie civilizata si realista , se pare ca sustineti altceva si atunci ne meritam soarta !!!!

  2. ”….să-și clarifice linia doctrinară pe care o urmează și trebuie să trecem la o opoziție fermă, cu ținte precise”. Păi vă sugerez ca doctrină să o îmbrățișați pe cea liberală,( sau n-ați auzit de ea?), iar ca ținte precise: să vă opuneți aprobării Legii salarizării unitare, creșterilor pensiilor, eventual propuneri de tăiere a lor. etc. Ca motiv invocat tot eu vă dau o sugestie: nu sunt bani. Dar de terminarea drumului de centură a Sucevei ați auzit? că în campania electorală tunați și fulgerați, că nu se face. Și aici vă pot sugera o scuză: nu suntem noi la putere. În rest, așteptăm Lumina de Înviere de la Ierusalim, că acest lucru e mai simplu de realizat.

  3. Suceava cu Flutur , Lungu si aghiotantii, a ajuns printre cele mai sarace judete, fara infrastructura si fara locuri de munca pt. cetateni, in schimb si-au sporit fest averile personale !!!
    Au reusit din pacate sa manipuleze prin vorbe goale si diverse “metode” o parte de “lume” ….

  4. Niste putori!
    Lungu si Flutur- astia sunt erodati, depasiti. La vremuri noi, trebuie oameni noi!
    Înainte de alegeri Lungu si Flutur mai incearaca sa ne amageasca, sa faca cite ceva , iar populimea entuziasmata ii realege… si uite asa nu progresam cu anii.
    In schimb PSD-ul, s-au pus pe treaba, alegind oamenii harnici, competenti si tineri!?