Thursday , March 28 2024

Furtuna turbată de duminică a răscolit zona de munte a județului Suceava

Duminică noaptea, vântoasa teribilă care a făcut ravagii în partea de vest a țării a lovit și o parte a județului Suceava. La Vatra Dornei, un lucrător al Telekom a fost luat de vânt, a căzut de pe un stâlp și a suferit o fractură la tibie. Aproximativ 20.000 de gospodării au rămas fără energie electrică. Circulația feroviară între Vatra Dornei și Bistrița a fost blocată până ieri dimineață. 500 de pasageri au stat noaptea în gara Vatra Dornei, trenurile plecând ieri dimineață pe o rută ocolitoare, 50 de oameni fiind duși cu autocarul la Cluj. Doborâturi de aproximativ 30.000 de metri cubi de lemn în pădurile Direcției Silvice, în urma fenomenelor de du­mi­­nică noaptea. In mai multe localități au fost semnalați copaci doborâți de vânt și distrugeri la acoperișuri de case sau la mașini

vantoasa 1

Furtunile care au devastat o bună parte din localitățile din Banat și Transilvania au răbufnit, în câteva locuri, și în zona montană a județului Suceava.

Astfel, duminică noaptea, câteva zeci de localități din județ au rămas fără energie electrică, fiind afectate în total aproximativ 20.000 de gospodării.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Dan Baltaru, 34 de localități erau nealimentate total luni dimineața, iar nouă parțial, fiind afectați 4.377 de consumatori. Ieri dimineață era întreruptă o linie de medie tensiune în tota­litate și alte zece parțial, fiind afectate 151 de posturi de transformare.

12 echipe de intervenție au acționat pentru repunerea în funcțiune a alimen­tării cu energie electrică a localităților afectate, a precizat sursa citată.

Tot din cauza furtunii, două trenuri, cu circa cinci sute de pasageri, au fost blocate în noaptea de duminică spre luni în gara Vatra Dornei, după ce mai mulți copaci au căzut peste firele de cale ferată, circulația feroviară fiind întreruptă între Vatra Dornei și Bistrița până luni dimineața. S-a decis ca trenurile să fie redirecționate pe o rută ocolitoare, prin pasul Ghimeș (prin Bacău — Siculeni, jud. Harghita), iar 50 de pasageri au fost preluați cu un autocar spre Cluj-Napoca.

Potrivit Centrului Infotrafic, circulația feroviară pe secțiunea CF 502, între Vatra Dornei și Ilva Mică, a fost reluată, iar pe acest tronson se vor folosi locomotive cu tracțiune diesel între stațiile Floreni și Silhoasa, fiind impuse și restricții de viteză. În condițiile în care firul de contact este rupt în mai multe locuri, se estimează că problemele vor fi remediate în 48 de ore. Potrivit specialiștilor, operațiunea de schimbare a locomotivei va conduce la întârzieri de circa o oră pentru fiecare tren.

Pagube importante au fost constatate și la fondul forestier aflat în gestiunea ocoalelor silvice ale Direcției Silvice (DS) Suceava. Sorin Ciobanu, directorul DS Suceava, arătat că în urma unei prime estimări, volumul doborâturilor de vânt înregistrate după furtunile de duminică este de circa 30.000 de metri cubi în județul Suceava. El a precizat că nu s-au înregistrat în județ doborâturi compacte de arbori,  acestea fiind dispersate. Directorul Direcției Silvice Su­ceava, Sorin Ciobanu, a precizat că eva­luarea pagubelor provocate de vânt în pădurile aflate în administrarea Direcției Silvice Suceava este în curs de realizare, iar o constatare finală va fi posibilă abia după ce silvicultorii vor intra pe teren și vor vedea la fața locului consecințele acestui eveniment atmosferic neobișnuit.

De asemenea, conform raportă­rilor ISU Suceava, în urma vântului puternic, în comuna Coșna mai mulți arbori au căzut peste firele de curent electric, la Brodina un copac a căzut peste o casă, mai mulți copaci au fost doborâți de vânt și au căzut pe carosabil la Vatra Dornei, la Frătăuții Vechi un arbore a căzut peste linia de alimentare cu curent electric. De asemenea, vântoasa a rupt o barieră de cale ferată la Gura Humorului, iar din cauza copacilor și crengilor că­zute pe șosea, Pasul Mestecăniș a fost blocat timp de mai multe ore. La Dor­nișoara, vântul puternic a smuls un acoperiș, care a căzut peste o mașină, co­paci căzuți pe carosabil semnalân­du-se și în zona comunei Iacobeni, pe DN 17, și la Ortoaia. S-au mai semnalat arbori căzuți la Mitocu Drago­mirnei, un copac prăbușit peste o ma­șină la Câmpulung Moldovenesc, iar un copac a luat foc din cauza fi­­relor de curent electric, la Breaza.

Instituția Prefectului Județului Suceava a transmis ieri după-amiază un comunicat de presă în care sunt descrise alte efecte ale furtunii ce a pornit duminică dimineață din sud-ves­tul țării și s-a îndreptat de-a cur­mezișul spre nord-est, ajungând până la granițele județului Suceava. Po­trivit respectivului comunicat, „ca urmare a furtunii de duminică seara, luni la ora 13 nu erau branșate la curentul electric 18 localități din județul Suceava, iar circulația feroviară pe magistrala Moldova – Ardeal se desfășura cu întârziere între Floreni și Silhoasa.

Astfel, ieri după-amiază nu aveau curent electric 3.993 de consumatori din Breaza, Izvoarele Sucevei, Moldova Sulița, Iacobeni, Pojorâta, Vatra Mol­doviței, Moldovița, Cârlibaba, Broșteni, Saru Dornei, Vatra Dornei, Dorna Arini, Poiana Stampei, Straja și Brodina. La ora respectivă erau în teren 14 echipe de intervenție ale E.ON-Delgaz”.

In comunicatul Prefecturii se mai arată că unitățile administrativ-teritoriale din județul Suceava nu au semnalat probleme deosebite și pagube, doar Primăria Vicovu de Sus a transmis că a fost luat de furtună acoperișul unei lo­cu­ințe. Familia respectivă nu a fost eva­cuată, întrucât casa e locuibilă.

Primă­ria Vatra Dornei a comunicat accidentul unui lucrător al Telekom, care a căzut de pe un stâlp și a suferit o fractură la tibie. Bărbatul a fost internat la Spitalul Județean Suceava, fiind în afara pericolului. (Neculai ROSCA)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

One comment

  1. ce se mai bucura egger dupa furtuna asta….. o gramada de surcele numai bune de folosit !