Thursday , April 25 2024

Fratele criminalului Beșa, dat în urmărire internațională, a fost prins în Germania

Alexandru Beșa, de 24 de ani, din comuna Valea Moldovei, fratele criminalului Ioan Beșa, cel ce l-a omorât cu sălbăticie pe polițistul Sorin Vezeteu, a fost reținut în Germania. Acesta era dat în urmărire internațională din primăvara acestui an pentru că are de executat doi ani și patru luni de închisoare cu executare pentru mai multe infracțiuni, printre care se numără și cinci de ultraj

 alexandru besa.jpgtn

 

Alexandru Beșa, de 24 de ani, din comuna Valea Moldovei, dat în urmărire națională și internațională din primăvara acestui an a fost prins în urma unui control de rutină efectuat de polițiștii germani din orașul Gronau. Acesta este nimeni altul decât fratele lui Ioan Beșa, cel care l-a omorât cu 40 de lovituri de cuțit pe polițistul Sorin Vezeteu pe peronul Gării Burdujeni din municipiul Suceava. Alexandru Beșa are de executat doi ani și patru luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, amenințare, distrugere și ultraj. El a fost prins în noaptea de 21 spre 22 iulie 2017, la ora 01.30, de către polițiștii germani, fiind arestat în vederea extrădării sale în România.

„In urma acțiunii de cooperare polițienească, în urma unui control de rutină efectuat în Germania a fost identificat Alexandru Beșa, care figura ca și urmărit la nivel internațional în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea emis de către secția penală a Judecătoriei Gura Humorului, mandatul fiind emis pentru mai multe fapte de violență și ultraj. Condamnatul a fost identificat de către autoritățile germane, se află în custodia lor urmând a fi extrădat în România pentru ispășirea pedepsei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul de poliție Ionuț Epureanu.

La data de 20 februarie 2017, Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe inculpatul Alexandru Beșa, din comuna Valea Moldovei, la doi ani și patru luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, lovirea sau alte violențe asupra unui membru de familie, distrugere și amenințare. Decizia magistraților suceveni este definitivă.

La sfârșitul anului 2015, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Alexandru Beșa cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie, o infracțiune de amenințare, una de distrugere, precum și a cinci infracțiuni de ultraj.

Anchetatorii au stabilit că la data de 30 martie 2015, inculpatul Alexandru Beșa a lovit-o pe mama sa, cu pumnii și picioarele, a distrus bunuri din magazinul gestionat de aceasta și i-a adresat amenințări cu moartea. Polițiștii sosiți la fața locului pentru aplanarea incidentului, au fost amenințați de inculpat cu moartea și cu bătaia. De altfel, el a încercat să îi lovească pe polițiști, reușind să îi provoace leziuni unuia dintre aceștia, care a avut nevoie pentru vindecare de 2 – 3 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, la data de 26 aprilie 2015, inculpatul Alexandru Beșa a lovit-o pe mama sa cu palmele în zona capului și i-a luxat degetul de la o mână. Polițiștii deplasați la fața locului au fost amenințați cu moartea și cu acte de violență de inculpat.

 Omorât cu 40 de lovituri de cuțit

Amintim că joi seară, un polițist a avut un sfârșit tragic după ce un dezaxact ce a trecut prin închisorile din Spania l-a atacat mișelește pe la spate și l-a înjunghiat de cel puțin 40 de ori. Agentul șef de poliție Sorin Vezeteu, tată a doi copii, ajutorul șefului postului de poliție de la Poliția Transporturi Feroviare din Burdujeni,a murit pe peronul Gării Burdujeni din municipiul Suceava, fiind atacat cu sălbăticie de un boschetar aciuat în zonă. In jurul orei 21.15 a avut atacul, motivul nefiind deocamdată foarte clar.

Criminalul, Ioan Beșa, de 23 de ani, din cătunul Mironu, comuna Valea Moldovei, se plimba pe peron ținând în partea din față un rucsac. Acesta a cotrobăit prin rucsacul respectiv, a trecut pe lângă polițist și deodată și-a schimbat direcția de mers și s-a repezit spre omul legii. L-a tras pe polițist de mână și l-a lovit cu cuțitul direct în gât. Sorin Vezeteu a încercat să se opună, însă în scurt timp a fost pus la pământ și lovit cu sălbăticie de individul scăpat de sub control. Deși peronul era plin de oameni, nimeni nu a intervenit. Doar un bătrân l-a lovit cu piciorul pe ucigașul ce continua să-l lovească pe Sorin Vezeteu cu sânge rece. In ajutorul polițistului au sărit doi colegi ce se aflau la circa 150 de metri distanță, aceștia cu sprijinul martorilor reușind să-l încătușeze pe Ioan Beșa.

La fața locului a ajuns de urgență un echipaj SMURD. Medicii s-au chinuit zeci de minute în șir să-l resusciteze pe polițist, însă fără succes. Aceștia au trebuit să se declare învinși și să constate decesul agentului șef de poliție Sorin Vezeteu. Necropsia a arătat că o lovitură de cuțit ce i-a atins inima i-a fost fatală.

Asasinul, care între timp a fost arestat preventiv, nu a arătat nicio o clipă că regretă crima comisă. El a susținut doar că a recurs la acest gest cumplit după ce a fost închis pe nedrept prin închisorile din Spania. (Dănuț ZUZEAC)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …

One comment

  1. pentru cele facute a primit asa o pedeapsa de mica , halal judecatori in Gura Humorului.