Saturday , April 20 2024

Fostul șef al IPJ, comisarul șef Todiruț, se cere la pensie

Imediat ce a împlinit vârsta de 50 de ani, care permite polițiștilor să se pensioneze dacă au minimum 15 ani de vechime în branșă, Todiruț a depus la serviciul cadre al Inspectoratului de Poliție al județului Suceava cererea de pensionare. Inculpat în două dosare de corupție, din care în unul a și fost condamnat, fostul șef al IPJ a decis să renunțe la cariera în poliție, după modelul comisarului șef Alexa Teodorovici, coinculpat în cele două dosare și fin de cununie al lui Ioan Nicușor Todiruț. Ioan Nicușor Todiruț a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare în primă instanță, într-un dosar de corupție, un al doilea pe numele său fiind pe rolul Tribunalului Suceava 

 Ioan Nicusor Todirut [800x600]


Pe data de 15 mai a.c., comisarul șef Ioan Nicușor Todiruț, fost inspector șef al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Suceava, dar și fost șef al IPJ Călărași, a depus la serviciul cadre al Poliției sucevene o cerere de pensionare. Cererea a fost depusă imediat după ce ofițerul de poliție sucevean a împlinit vârsta de 50 de ani. Pentru că Ioan Nicușor Todiruț a îndeplinit funcții de conducere atât la IPJ Suceava, cât și la IPJ Călărași, unde a activat mai bine de un an ca inspector șef, cererea sa a fost înaintată Direcției de resurse umane din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, urmând să fie analizată de comisiile speciale de profil din IGPR, pentru a se stabili drepturile bănești ce i se cuvin lui Ioan Nicușor Todiruț, după pensionare. Conform legislației referitoare la acordarea pensiilor speciale, în cazul polițiștilor, aceștia se pot pensiona dacă au împlinit vârsta de 50 de ani, au minimum 15 ani vechime lucrați în Poliție și minimum 25 de ani vechime în câmpul muncii. Aceste condiții sunt îndeplinite de solicitantul la pensionare Ioan Nicușor Todiruț. Urmează ca IGPR să dispună și să îi stabilească cuantumul pensiei.
De reținut că în anul 2013, când dosarul vizând achiziționarea la suprapreț a clădirii administrative a defunctei firme Zimbru de către IPJ a fost trimis în instanță, iar comisarii șefi Ioan Nicușor Todiruț  și Alexa Teodorovici au fost trimiși la munca de jos, acesta din urmă, fin de cununie al lui Todiruț, dar puțin mai în vârstă, a intrat în concediu medical și ulterior s-a pensionat, fără să mai treacă prin neplăcuta îndeletnicire de arhivat dosare. Ioan Nicușor Todiruț a trebuit să mai aștepte însă trei ani, suportând umilința muncii de jos, până la împlinirea vârstei de 50 de ani.
Ioan Nicușor Todiruț, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare în afacerea “Zimbrul”
In data de 12 aprilie a acestui an, Curtea de Apel Iași s-a pronunțat în dosarul în care procurorii DNA l-au trimis în judecată, în anul 2013, pe fostul șef al Inspectoratului de Poliție al județului Suceava, comisarul șef Ioan Nicușor Todiruț, pe fostul șef al serviciului Logistică din cadrul IPJ Suceava, comisar șef Alexa-Dumitru Teodorovici, pe afaceristul Constantin Bujorean, precum și pe evaluatorii Mihai Sorin Muntean și Gheorghe Licurici. Instanța ieșeană a considerat că cei cinci se fac vinovați de cumpărarea la un preț supraevaluat de către IGPR a clădirii de pe strada Universității din municipiul Suceava – fostul sediul administrativ al defunctei SC Zimbru SA.
Ioan Nicușor Todiruț a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 10 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial”, și la o pedeapsă complementară de 2 ani de interzicere a  drepturilor. Dacă sentința va rămâne definitivă, comisarul șef Ioan Nicușor Todiruț nu va mai putea oricum lucra în Poliția Română și nicidecum să mai dețină în această structură o funcție de conducere.
Curtea de Apel Iași l-a condamnat și pe comisarul șef Alexa-Dumitru Teodorovici la aceeași pedeapsă principală de 3 ani și 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial” și la 2 ani de pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor, ceea ce înseamnă că, la fel ca superiorul său, nu va mai putea lucra niciodată în poliție.
Cea mai mare condamnare pronunțată de magistrații Curții superioare ieșene l-a vizat pe omul de afaceri sucevean Constantin Bujorean, cel care în fapt a vândut clădirea cu bucluc de pe strada Universității din Suceava Poliției Române – 4 ani și 6 luni de închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.
Dosarul cumpărării sediului pentru Poliția din Câmpulung, încă o tinichea legată de coada pensionabilului Ioan Nicușor Todiruț
Ioan Nicușor Todiruț și fostul său subaltern, Alexa Teodorovici, au fost ulterior trimiși în judecată în luna martie a anului 2014 și într-un al doilea dosar, care vizează același gen de infracțiuni, afacerea defavorabilă statului român fiind achiziționarea de asemenea la un preț mult supraevaluat a unui bloc aflat în stare avansată de degradare, ce ar fi urmat să fie transformat în sediu al poliției din Câmpulung Moldovenesc. Vânzătorul a fost în această nouă tranzacție SC Rarăul SA, patronată de afaceristul câmpulungean Nicolae Vranău. Acest dosar se află pe rolul Tribunalului Suceava. Conform rechizitoriului înaintat de procurorii DNA la vremea respectivă judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava, preluat apoi de Tribunalul Suceava, în sarcina lui Ioan Nicușor Todiruț, care la data faptelor era șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, s-au reținut două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Impotriva lui Alexa-Dumitru Teodorovici, care la data faptelor era șeful Serviciului Logistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, s-au reținut de asemenea două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Nicolai Vranău, administrator, asociat și director general la SC GEOMOLD SA, a fost de asemenea trimis în judecată, în sarcina lui reținându-se faptele de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.  Procurorii DNA au reținut că Ioan NicușorTodiruț, în calitatea sa de inspector șef al IPJ Suceava, a dispus și a inițiat activități privind achiziția sediului poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, în condițiile în care această achiziție nu era inclusă în programul anual de achiziții al IPJ Suceava și nici în lista obiectivelor de investiții. Pentru obținerea finanțării achiziției imobilului de la SC GEOMOLD SA, Todiruț a semnat o notă de fundamentare conform căreia a identificat un imobil care corespunde activității muncii de poliție, fără să menționeze că acesta nu este funcțional și că necesită reparații capitale. Fără ca la acel moment să existe o evaluare reală a solicitat ordonatorului principal de credite din MAI o sumă de 2.000.000 lei, majorată ulterior.
Practic, au stabilit procurorii acum doi ani, prețul pe care IPJ Suceava l-a plătit, respectiv de 2.499.000 lei, a fost bătut în cuie în baza unei înțelegeri dintre Ioan Nicușor Todiruț și Nicolai Vranău. Predarea/primirea imobilului s-a realizat după aproximativ 38 de luni de la data la care acesta a intrat în proprietatea statului, perioadă în care Todiruț a acceptat ca în imobil să funcționeze SC GEOMOLD SA, fără să fie percepută chirie și fără să fie încheiat un contract de închiriere. In acest fel, Ioan Nicușor Todiruț și Alexa-Dumitru Teodorovici, ajutați de Nicolai Vranău și Gheorghe Licurici, au contribuit la producerea unui prejudiciu constând în suma de 2.499.000 lei, în dauna bugetului de stat. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …

2 comments

  1. Stia Vranau ce stia cand a sterpelit brelocurile.
    Istet tipul, a intuit ca gardienilor l-i s-au uzat brelocurile de cate usi inchid pe zi.
    Cate un breloc pe an e OK.
    Brelocuri aveti, restul gasiti acolo.
    Bafta

  2. Foarte bun