Thursday , April 25 2024

Foresta a legitimat patru jucători noi pentru meciul cu Academica

Ghanezul Daniel Pappoe, congolezul Allan Kimbaloula, moldoveanul Alexandru Belevschi și francezul Charles Acolatse au drept de joc la meciul pe care echipa suceveană îl are programat mâine la Clinceni  

Liga2. Ripensia - Foresta (1)

Foresta va aborda meciul de mâine cu Academica Clinceni cu o formulă schimbată, după ce conducerea clubului de pe Areni a reușit să înregimenteze în mod oficial patru jucători noi, e vorba de Daniel Pappoe, Allan Kimbaloula, Alexandru Belevschi și Charles Acolatse.

Aflat între primii stranieri sosiți la Suceava, ghanezul Daniel Pappoe are 23 de ani, evoluează ca fundaș central și a fost căpitan la echipele de juniori ale clubului Chelsea.

In vârstă de 25 de ani, Allan Kimbaloula a fost adus de la Sportul Snagov, formație pentru care a marcat un gol în trei meciuri jucate în actualul sezon al Ligii a II-a. Mijlocaș congolez și-a început senioratul la echipa secundă a lui OSC Lille, după care a ajuns la campioana Estoniei, Kalju.

In vârstă de 22 de ani, Alexandru Belevschi evoluează postul de fundaș de bandă stânga, iar ultima dată a fost legitimat în Republica Moldova, la clubul Milsami Ordei.

In avanposturi, gruparea suceveană l-a adus pe Charles Acolatse, un atacant în vârstă de 22 de ani, care sezonul trecut a evoluat în Liga a III-a franceză, la Les Herbiers.

Readus pe Areni sub formă de împrumut de la Juventus București, mijlocașul Vasile Dănilă se confruntă cu o ruptură musculară și nu face deocamdată antrenamente.

Conducerea de pe Areni mai așteaptă de la FRF actele de transfer pentru mijlocașul ar­mean Edgar Movsesyan, fundașul mol­dovean Pavel Secrier și francezii Khalid Chalabi, Wilhem Renquin, Seven Cem și Dali-Amar Belkacem, jucători care se pregătesc deja sub comanda lui Nuno Pedro, Khalil Chakroun și Bogdan Tudoreanu.

Meciul dintre Academica Clinceni șI Foresta Suceava este programat mâine, cu începere de la ora 11.00, în cadrul etapei a VII-a a Ligii a II-a. (Dănuț CHIDOVET)

 

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …